Isobel s-a luptat trei ani de zile cu această boală, însă, în cele din urmă s-a stins din viață în luna mai, însă știrea a fost făcută abia acum publică. Mama tinerei, care trăiește în Newbury,  a povestit că fiica ei a trecut prin clipe cumplite și extrem de dureroase și cere ca autoritățile să ia măsuri și să schimbe legea să le permită bolnavilor incurabili sau în fază terminală să aleagă ei când vor să moară și să nu mai fie nevoiți să treacă prin astfel de suferințe.

„Plângea ore în șir din cuaza durerilor și abia reușea să mai zică câteva cuvinte. Ne implora pe mine și pe soțul ei să o ajutăm să moară. Isobel devenise prizonieră în propriul ei corp. Nu putea să-și mai miște nici un mușchi, iar la final nu mai putea nici să mănânce sau să vorbească”, a povestit mama.

SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Citește și: 20 de ani de la moartea prințesei Diana. Ce s-a întâmplat la mormântul lui Lady Di. Dezvăluiri șocante făcute de fratele ei: „Am rămas fără aer”

Erau prietene de aproape 30 de ani

Kate și Pipa erau foarte apropiată de  Isobel Kennerley. S-au cunoscut în 1990, când s-au înscris în același grup de cercetași „Brownies” și au rămas prietene, deși au urmat școli diferite. Ele obișnuiau să meargă împreună în vacanțe și diverse expediții.

Funeraliile tinerei de 34 de ani au fost organizate în capela St. Francis de Sales Catholic, din Walsh Common, iar vestea că prietena ei cea mai bună a murit a întristat-o profund pe Kate.

Citește și: