Kate Middleton face dezvăluiri neașteptate despre nașterile sale. Nici prințul William nu a știut!

Kate Middleton a nascut cei trei copii sub hipnoza

Soția prințului William, Kate, a confirmat un zvon care circula de mai mulți ani, respectiv ca și-a născut cei trei copii sub hipnoză. Ducesa de Cambridge spune că astfel a dorit să preia controlul asupra nașterii.

Faptul că ducesa a apelat la hipnoză pentru a-și trata violentele crize de greață de care a suferit în timpul sarcinilor era deja cunoscut. Participând în premieră într-un podcast, 'Happy Mum, Happy Baby', Kate a confirmat că și-a născut cei trei copii sub hipnoză și că nu i-a cerut părerea în acest sens soțului ei, prințul William.

„Era ceva ce voiam sa fac pentru mine. Am văzut cu adevarat ce putere au meditația, respirația profundă (…) Când eram bolnavă, în timpul sarcinii, mi-am dat seama că, prin intermediul acestor mici gesturi, aș putea prelua controlul în timpul nașterii”, a explicat Kate.

Cum a fost copilăria ducesei?

Ducesa a vorbit în podcast-ul despre viața sa ca mamă a trei copii, dar și despre copilărie.

„Am avut o bunică uimitoare, care își petrecea mult timp cu noi, prin activități artistice și de meșteșugărit, grădinarit în seră și gătit și încerc să includ aceste experiențe pe care ni le-a oferit în cele pe care le trăiesc alături de copiii mei acum”, a povestit Kate.

De asemenea, ducesa în vârstă de 38 de ani a vorbit despre importanța activităților în aer liber.

„Cred că este grozav pentru starea fizică și mintală și pentru construirea unor baze în dezvoltare”, a spus ea.

Interviul a facut parte dintr-o campanie inițiată de Kate pentru o mai mare conștientizare a problemelor cu care se confruntă cei deveniți recent părinți.

Kate și prințul William, care sunt căsătoriți din 2011, au împreună trei copii, prințul George, în vârstă de șase ani, prințesa Charlotte, de 4 ani, și prințul Louis, de 22 de luni.

Vezi și Kate Middleton, o ducesă fără frică! Tu ai avea curajul ei? Pe ce a putut să pună mâna. Te trec fiorii!

Citește și: