Kanye West recunoaște că vrea să divorțeze de KIm Kardashian. Au împreună patru copii

Kim Kardashian sot copii

Rapperul Kanye West a scris miercuri dimineaţă pe contul său de Twitter că a încearcă de aproape doi ani să divorţeze de soţia sa, vedeta reality TV,  Kim Kardashian.

Kanye West și Kim Kardashian par să aibă o familie fericită, sunt părinții a patru copii și au tot ce își doresc, fapt pentru care un anunț făcut de rapper a uimit pe toată lumea.

Acesta a anunțat pe Twitter că încearcă de aproape doi ani să divorțeze de Kim, însă apoi a ștersmesajul.

Am încercat să divorţez de când Kim s-a întâlnit cu Meek la Warldolf pentru reforma închisorilor⁣, a scris West.

Rapperul pare să se refere la o întâlnire la hotelul Waldorf dintre Kim Kardashian şi rapperul Meek Mill, fostul iubit al cântăreţei Nicki Minaj, care au participat la o conferinţă pe tema reformei justiţiei penale, desfăşurată în Los Angeles în noiembrie 2018.

Kanye West a postat luni noapte o serie de mesaje bizare, conform cărora soţia lui West, Kim Kardashian, ar încerca să-l închidă⁣ pe motive medicale, precum şi mesaje în care rapper-ul se compara cu Nelson Mandela şi susţinea că filmul Get Out' este bazat pe povestea vieţii sale.

Această avalanşă de postări bizare apărute pe contul oficial de Twitter al lui Kanye West – dintre care majoritatea au fost şterse câteva ore mai târziu – s-a pornit la doar o zi după ce rapperul şi-a lansat campania pentru preşedinţia SUA, cu o adunare electorală organizată la Charleston, Carolina de Sud.