Cazul real care i-a emoționat până la lacrimi pe Jennifer Lopez și pe iubitul ei. ”Ne-a făcut să plângem, atât pe mine, cât și pe Alex”

Jennifer Lopez si logodnicul ei cumpara mancare pentru o scoala

Povești emoționante întâlnim cu toții, zi de zi, pe rețelele de socializare. Uneori le ignorăm, alteori nu. Adesea ne curge și o lacrimă, dar rareori facem ceva ca să-i ajutăm pe cei aflați în suferință. E adevărat că mulți dintre noi nu ne permitem. Dar dacă ne-am fi permis, oare chiar interveneam?

Noi putem să rămânem cu întrebarea, însă Jennifer Lopez și logodnicul ei, Alex Rodriguez, au preferat să ia taurul de coarne și să facă ceva. Auzind despre cazul unui băiețel de la o școală din Tennessee, care adesea mergea la școală nemâncat, relatat chiar de către învățătoarea sa, care mărturisea că atunci când a aflat a început să plângă în fața clasei, J Lo și viitorul ei soț n au putut rămâne indiferenți.

'M-a privit și mi-a spus că acele mici o-uri (paste – n. red.) nu sunt ceva ce avem acasă. Dar, atunci când le avem, îmi încălzesc butrica și mă ajută să dorm', a povestit învățătoarea Brooke Goins discuția cu elevul ei de la școala elementară unde predă.

'M-am pierdut, am plâns în fața a 20 de micuți. Niciun copil nu ar trebui să se simtă vreodată înfometat', a mai scris învățătoarea pe rețeaua de socializare, mărturisind că după acaestă întâmplare, ea și colegii ei dascăli au strâns bani și au cumărat băiețelului de mâncare timp de mai multe săptămâni.

Nici Jennifer Lopez și Alex Rodriguez nu au putut rămâne indiferenți. 'Ne-a făcut să plângem, atât pe mine, cât și pe Alex', a mărturisit J Lo. Nu s-au limitat șa plâns și au anunțat că vor trimite de mâncare pentru întreaga școală, timp de un an.

Un prim transport a ajuns deja la școala din Tennessee, o înregistrare confirmând acest lucru.

Vezi și Un actor cu o inimă mare: A înfiat un emu și un măgar care erau inseparabili: povestea celor două animale a impresionat toată America

Citește și: