Maria a fost un dar de la Dumnezeu pentru părinții ei și pentru întreaga lume creștină. Menirea ei a fost de la bun început aceea de a-l aduce pe lume pe Mesia, mântuirea lumii întregi. Părinții ei, Ioachim și Ana, erau deja bătrâni, spun vechile scrieri, când au primit vestea cea mare de la îngerii Domnului. După ani lungi de rugăciune și suferință, Ana cea stearpă a fost binecuvântată și a născut-o pe Maria, Luminatoarea – pentru că aceasta este semnificația numelui Maicii Domnului. De la vârsta de 3 ani, a fost dusă la Templu și dăruită lui Dumnezeu, să slujească întru credință și să învețe canoanele sfinte. Frumoasă la trup și la suflet, Maria a avut un statut aparte la Templu și era cunoscută pentru modestia și blândețea ei, dar și pentru înțelepciunea cu care vorbea despre cuvântul Domnului. Se spune că preoții o onorau și cunoșteau profeția vestită la nașterea ei. Maria fusese hărăzită să îl aducă pe Iisus pe lume și a ales să fie pururea fecioară, decizie pe care și părinții, și preoții ei o respectau cu venerație. La 12 ani, vârsta la care de obicei fetele erau logodite în tradiția evreiască, slujitorii din Templu au căutat un soț vrednic pentru o astfel de fecioară. Au ales anume un bărbat în vârstă, care mai fusese căsătorit și care avea deja copii, pentru a o lua pe Maria sub ocrotirea sa. În scrierile apostolilor și în tradiția bisericii timpurii, Iosif a avut rolul de protector al Mariei și al pruncului Iisus, el nefiind în fapt niciodată soțul ei. Maica Domnului a rămas pururi fecioară, neatinsă de dorințele trupești. A stat în umbra Fiului, urmându-L peste tot, fiind alături de ucenicii lui cu o vorbă bună și cu un sfat, chiar dacă prezența ei a fost prea puțin menționată în scrierile biblice. În ultimele clipe de viață ale Mântuitorului, nu s-a despărțit o clipă de El, a rămas neclintită lângă cruce, L-a înmormântat după datină și a stat de veghe la mormânt, împietrită în durerea ei fără margini.

Casa Maicii Domnului din Efes, găsită prin revelație divină

statuia fecioarei

După moartea Fiului ei, Fecioara Maria a continuat să trăiască în Sion, lângă Ierusalim, și a îndurat vreme lungă atacurile și jignirile celor potrivnici credinței. Pe ucenici i-a îndemnat să meargă în lume și să răspândească noua credință, ea rămânând să îngrijească de biserica din Ierusalim alături de Sfântul Ioan Evanghelistul. Se cunosc foarte puține lucruri despre viața ei după Crucificare, iar Biblia o menționează doar fugar, fără să insiste asupra destinului ei. Se presupune că, după câțiva ani, Fecioara Maria l-ar fi urmat pe Sfântul Ioan la Efes, în Turcia de azi. Călugărița catolică Ana Katarina Emmerich a avut mai multe viziuni din viața Sfintei Maria și, datorită descrierilor sale detaliate, a fost descoperită casa în care a trăit Maica Domnului, după plecarea din Ierusalim. Este adevărat că Biserica Catolică nu a recunoscut, dar nici nu a negat autenticitatea locurilor, însă casa a devenit un loc de pelerinaj important și atrage mii de creștini în fiecare an. Tot călugărița vizionară Ana Katarina a mai spus că, în apropierea casei, se găsește și mormântul Fecioarei, care s-ar fi ridicat la ceruri la vârsta de 64 de ani. Alte surse biblice susțin că Sfânta Maria ar fi murit la 80 de ani, în Țara Sfântă, la Ierusalim.

Izvorul tămăduitor, răsărit în casa Fecioarei Maria

Casa Mariei de pe Muntele Privighetorii, din Efes, este un loc dăruit cu sfințenie, care s-a arătat credincioșilor prin grația divină. Înconjurată de flori și arbori, departe de alte așezări omenești, locuința Fecioarei a devenit loc sfânt de închinare și rugăciune. Din cele două camere, una are un altar cu icoana Maicii Domnului, iar cealaltă, în care ea dormea, este adăpostul unui izvor cu puteri tămăduitoare, care se desparte în trei ape, după ce trece de temelia casei. Se spune că prima apă dă sănătate, cea de a doua, dragoste, iar ultima, bunăstare. Mulți credincioși spun că s-au vindecat venind la apele Fecioarei Maria și mulți au găsit aici sfatul de care aveau nevoie. De la izvoare, pelerinii trec pe lângă Zidul Dorințelor, pe care sunt lipite mii și mii de bilețele pe care oamenii au lăsat scrise rugămințile lor de suflet. Nimeni nu a plecat de aici fără să își simtă sufletul mângâiat și fără speranța că ruga lui va fi auzită. Asupra locului se revarsă putere dumnezeiască!

sursa foto: Wikipedia.org