Unde se află cele mai apropiate izvoare tămăduitoare

Unde se află cele mai apropiate izvoare tămăduitoare

În Vinerea Patimilor, din lacrimile Maicii Domnului s-au revărsat pe pământ izvoare tămăduitoare, care au înfăptuit miracole și au adus alinare credincioșilor. Ele și-au păstrat puterea de taină deopotrivă pe meleaguri creștine, dar și pe tărâmuri păgâne. Norocoși suntem și noi românii să ne bucurăm de harul izvoarelor de leac!

'Izvor nesecat de apă vie' este numită Fecioara Maria, cea care a dat viață Mântuitorului și care ajută tuturor bolnavilor și suferinzilor. Nu întâmplător, sărbătoarea Izvorul Tămăduirii din Săptămâna Luminată este închinată Maicii Domnului. Praznicul amintește de suferința din Vinerea Patimilor, de lacrimile Preacuratei și de blândețea duhului ei la care se roagă toți cei în nevoie. Credincioșii vin la biserici, la această sărbătoare, să fie binecuvântați și să capete aghiazma, apa sfințită pe care o beau pentru sănătate și curățenie sufletească. Multă mănăstiri și biserici din țară ocrotesc izvoare sfinte, despre care se spune că au înfăptuit minuni și au vindecat boli grele. Prin harul Maicii Domnului, apele tămăduitoare și-au păstrat puterea la fel de vie în inimile credincioșilor.

Izvorul tămăduitor de la Ghighiu

Mii de oameni se adună în fiecare an la Mănăstirea Ghighiu, de lângă Ploiești, unde curge un fir de apă binecuvântat și unde face minuni mari icoana Fecioarei Maria din Siria. Lăcașul de rugăciune a fost ridicat cu secole în urmă în inima unei păduri, care făcea parte în acele vremuri din legendarii Codrii Vlăsiei. Găsind un izvor curat într-o poiană, călugărul Agapie și ucenicii săi au hotărât să ridice aici un schit, la adăpost de răutățile lumii. Greu încercată de cutremure și de bombardamentele din cel de al doilea război mondial, mănăstirea a fost reclădită în câteva rânduri și a supraviețuit distrugerilor. Faima izvorului a crescut, oamenii fiind încredințați din cele mai vechi timpuri că apa este sfântă și vindecă suferințele trupului. Comuniștii au ferecat-o într-un tub de beton, încercând să distrugă credința celor care veneau să se închine aici.

Izvorul tămăduitor de la Mănăstirea Ghighiu (sursa foto: www.manastireaghighiu.ro)

 

Ani de zile, izvorul a stat ascuns în pământ, până când Maica Domnului s-a arătat în vis episcopului Vasile Samaha din Antiohia și i-a cerut să-i ducă icoana făcătoare de minuni la mănăstirea Ghighiu. În 1958, icoana Fecioarei Maria Siriaca a fost depusă cu mare laudă la mănăstire. În cântarea călugărițelor, episcopul Vasile Samaha s-a așezat în genunchi plângând și a cerut iertare Preacuratei, crezând că a dorit să părăsească Siria din cauza păcatelor credincioșilor de acolo. Dar icoana fusese hărăzită să ajungă în locurile sfinte prigonite de comuniști și să readucă speranța printre oameni. A doua zi, izvorul ferecat în beton a ieșit la lumină, iar miracolele nu au încetat să apară. Mulți oameni au lăsat mărturie scrisă în caietele mănăstirii că s-au vindecat rugându-se la icoana făcătoare de minuni și bând apa sfințită. Femeile tinere care își doreau copii, dar medicii nu le dădeau nicio speranță, au găsit aici răspuns la rugăciunea lor. Izvorul de la Ghighiu e vestit în toată țara pentru puterile lui tămăduitoare.

Ape sfințite în România

Multe lăcașuri de cult din țară au fost înzestrate cu ape vindecătoare. Dintre cele mai vechi și mai însemnate, izvoarele de la Peștera Sfântului Andrei din Dobrogea nu au încetat nici azi să își arate puterea. Bolnavii care se roagă aici spun că își recapătă forțele și că se simt mai aproape de vindecare. În Valea Radului, lângă localitatea Vâlcele din județul Argeș, sunt șapte izvoare tămăduitoare care au făcut multe minuni de-a lungul timpului. Aici, a ridicat o biserică Valeria Lungu, după ce mama sa și-a recăpătat vederea rugându-se și spălându-se cu apa acestor izvoare. Potrivit obiceiului locului, cei care vin aici să bea din apa sfântă, trebuie să păstreze tăcerea tot drumul până la lăcașul de rugăciune. Un alt izvor binecuvântat a fost dăruit de Fecioara Maria călugărilor de la schitul Horăicioara, din Neamț. După multe zile de rugăciuni, pustnicii care nu aveau nicio sursă de apă, au găsit într-o zi de sărbătoare un izvor nou la câțiva metri de chiliile lor. De atunci, mulți oameni s-au vindecat aici de dureri vechi și au plecat cu sufletul prea plin de harul Domnului. Și la mănăstirea Dervent își găsesc cei suferinzi alinare, închinându-se la Icoana Maicii Domnului cu Pruncul. După slujbă, credincioșii merg apoi la izvorul Sfântului Apostol Andrei, care se află la numai câțiva metri de mănăstire. Se spune că marele apostol a lovit în pământ cu toiagul, într-o vară secetoasă, și a țâșnit apă curată, cu puteri tămăduitoare, care vindecă bolile grele și necredința.

Izvorul Fecioarei din Istanbul, miracol în țara păgână

Harul vindecător al Maicii Domnului s-a arătat întâia dată credincioșilor de pe meleagurile Bosforului. Legenda spune că, prin anii 400, împăratul Leon se plimba într-o zi într-o pădure din afara Constantinopolului. El a întâlnit un orb care i-a cerut apă și l-a rugat să îl îndrume spre cetate. Milos din fire, împăratul a început să caute un izvor, dar fără noroc. După mai multe încercări, i s-a arătat Maica Domnului care l-a îndrumat spre apă și l-a sfătuit să spele fața orbului de colb. De cum i-a atins ochii cu apa sfântă, orbul și-a recăpătat vederea și Leon a cunoscut harul divin care coborâse în acel loc. El a ridicat aici o mănăstire închinată Fecioarei Maria și a construit altarul deasupra apei miraculoase. Multe fețe domnești și-au vindecat trupul la biserica Maicii Domnului și mulți împărați ai Bizanțului i-au dăruit odoare de aur și argint. În vremurile de glorie ale cetății, aici se țineau slujbe în fiecare zi și veneau credincioși de pe meleaguri depărtate să se roage. Când Constantinopolul a căzut, musulmanii au distrus-o din temelie, dar apa a rămas ascunsă sub pietre. Abia în anul 1867, guvernul turc a permis grecilor să ridice aici un nou lăcaș de cult, biserica Vlaherne. Lipsită fastul și icoanele de aur de altădată, biserica păstrează o comoară neprețuită. Apa tămăduitoare curge și acum sub altar, de un albastru curat și profund, de parcă ar fi luminată din cer.