Dublă sărbătoare de Paste pentru prezentatoarea Iuliana Tudor. Se împlinesc aproape două decenii de când și-a cunoscut jumătatea.

Gazda emisiunii “O dată-n viață”, de la TVR 1, Iuliana Tudor, petrece Paștele în orașul ei natal, la Baicoi, în județul Prahova. De asemenea este o dublă sărbătoare, pentru că Iuliana și soțul ei s-au cunoscutchiar în seara de Înviere.

Paștele înseamnă și aniversarea întâlnirii mele cu Răzvan, soțul meu, pentru că ne-am cunoscut în noaptea de Înviere. Anul acesta facem 19 ani de când suntem împreună!”, mărturisește Iuliana Tudor.

Vedeta a pregătit cadouri tuturor celor din familie și și-a adus aminte că în copilărie aștepta cu nerăbdare Sărbătoarea Sfântă. ”În fiecare an eu fac pasca de Paște, iar când eram mică abia așteptam să vină Paștele pentru că mă îmbrăcam în haine noi și treceam pe sub masă la biserică, ca orice creștin. Îmi amintesc cu mare plăcere și momentele în care cântam alături de corul bisericii în Săptămâna Mare”, a mai spus prezentatoarea show-ului “O dată-n viață”.

Credit foto: PR.