Iubitul lui Britney Spears povestește cum au ajuns să fie împreună și cum e artista ca om

iubitul lui Britney Spears

Britney Spears, mamă a doi copii, se întâlnește de mai bine de un an cu mult mai tinerelul Sam Asghari, căruia nu se sfiește să-i facă declarații de dragoste pe rețelele de socializare ori de câte ori simte nevoia. Dar te-ai putea întreba cum au ajuns cei doi să formeze un cuplu, cum ajunge un bărbat să spargă gheața pentru a intra în vorbă cu celebra cântăreață, cândva una dintre cele mai dorite femei din lume.

Iubitul ei are numai 24 de ani, fiind cu 12 ani mai tânăr decât Britney. Sam, actor aspirant, model și antrenor de fitness, cu origini iraniene, a povestit care a fost primul lucru pe care i l-a spus cântăreței, când s-au cunoscut, în 2016.

Gluma cu care Sam a spart gheața

Se pare că ea a fost cea care a salutat prima, spunând: ”Bună, sunt Britney”. La care, Sam a replicat, ”Scuze, cum ai spus că te cheamă?”. Replica bineînțeles că a amuzat-o pe Britney, pe care o lume întreagă o cunoaște.

Cei doi se întâlniseră pentru că Sam juca rolul iubitului ei într-unul dintre videoclipurile lui Britney. În pauzele dintre filmări, cei doi au ajuns să vorbească și să facă schimb de numere de telefon. A urmat o invitație la sushi și apoi întâlnirile au început să curgă. În scurt timp, Sam i-a devenit iubit și în viața personală.

”După ce clipul a ieșit pe piață, nimeni nu știa că suntem împreună”, a declarat Sam. ”Nu cred că vreunul dintre noi a avut intenția de a rămâne doar prieteni”, a mai spus acesta.

Cum își petrec cei doi timpul împreună? În afară de gătit și călătorii în jurul lumii, Britney și Sam se antrenează împreună.

Sam a vorbit și despre cum e Britney ca om, dezvăluind că iubita lui este un om foarte modest, care îl motivează încontinuu. ”Dacă aș putea fi atât de modest și să ajung atât de sus în viață (ca Britney – n. red.) ar fi minunat”, a mai spus tânărul.

Foto: Hepta

Vezi și Ce repede a trecut timpul! Britney Spears: ”Băieții mei sunt deja mai mari ca mine!”

Citește și:

Loading...