Iubești un bărbat din aceeași zodie cu tine? Află dacă vă potriviți cu adevărat

Iubești un bărbat din aceeași zodie cu tine? Află dacă vă potriviți cu adevărat

Un partener din aceeași zodie cu tine pare să fie iubitul ideal, nu-i așa? Ei bine, zodiacul arată că persoanele din aceeași zodie nu sunt întotdeauna compatibile. Câteva zodii pot avea relații de dragoste frumoase și durabile, dar cele mai multe femei nu sunt deloc compatibile cu bărbații din aceeași zodie cu ele.

 

Puțini sunt partenerii din aceeași zodie care au o relație extraordinară de-a lungul vieții. Dintre ei merită să-i menționăm pe Tauri, care se iubesc și se înțeleg de minune unul pe celălalt.

Femeia și bărbatul din zodia Fecioarei sunt și ei de lăudat. Dacă se îndrăgostesc unul de altul, reușesc să fie și amanți, și soți și prieteni, iar relația lor va dura o viață.

Dintre partenerii care pot rămâne alături de cineva din aceeași zodie pentru o viață întreagă trebuie menționați și Capricornii, precum și Peștii. Primii au aceleași interese și căsnicia pentru ei este o misiune în echipă. Iar Peștii se lasă cuceriți de șarmul și romantismul pe care îl emană celălalt și relația lor va rămâne proaspătă de-a lungul anilor.

Iată partenerii din aceeași zodie care nu reușesc să rămână împreună

Dacă Taurii și Fecioarele pot fi fericiți împreună pentru totdeauna, nu același lucru se poate spune despre celelalte zodii. Iată ce probleme pot apărea dacă partenerii sunt din aceeași zodie.

Relația Berbec – Berbec

Amândoi vor să domine, amândoi vor să se impună și niciunul nu cedează. Atracția fizică este foarte puternică, amândoi au sentimentul că nu pot trăi fără celălalt, dar nu reușesc să aibă o viață armonioasă împreună. Se ceartă des, iar acest lucru sapă încrederea, buna dispoziție și dragostea.

Relația Gemeni – Gemeni

Ar putea fi căsnicia perfectă, pentru că amândoi știu ce vrea celălalt, amândoi vorbesc deschis despre dorințele lor și se sprijină reciproc. Cu toate acestea, este posibil ca între doi Gemeni să nu existe atracția erotică pe care o au alte zodii, ceea ce le va destrăma legătura.

Relația Leu – Leu

Cu un ego competitiv și dornici de atenție amândoi, fiecare va încerca să se impună și să profite de celălalt. Cum amândurora le place să se dea în spectacol, relația lor va fi ca o carte deschisă pentru prieteni, ceea ce reprezintă un mare risc. Leii nu știu să prețuiască intimitatea, iar iubirea se va pierde.

Relații dificile cu parteneri din aceeași zodie

Relația Balanță – Balanță

Nativii din Balanță sunt mereu în căutarea partenerului ideal și, chiar dacă îl găsesc, este posibil să nu îl recunoască la timp și să îl piardă. Când se întâlnesc două Balanțe, vor încerca să se cunoască și să se înțeleagă una pe cealaltă, dar nu prea există chimie între ele.

Relația Scorpion – Scorpion

Funcționează numai dacă între ei se naște o pasiune atât de puternică, obsedantă și tulburătoare, că nu va muri niciodată. Dacă nu există o atracție explozivă de la prima întâlnire, între ei nu va fi nimic.

Relația Săgetător – Săgetător

Când doi aventurieri se îndrăgostesc, vor avea una dintre cele mai pasionale și spontane legături. Semne de Foc, cei doi vor trăi totul la maximum, dar pasiunea dintre ei nu va rezista prea mult. De multe ori, doi Săgetători preferă să se despartă fără resentimente, decât să îl urmeze pe celălalt.

Relația Vărsător – Vărsător

De obicei, nativii Vărsători sunt excentrici, pasionali, capricioși și aventurieri. Poate de aceea, o relație între ei va fi marcată mai degrabă de tensiuni și certuri, decât de pasiune. Fiecare va avea alte priorități!

foto: 123rf.com

Loading...