Shayk, în vârstă de 34 de ani, s-a despărţit de actorul Bradley Cooper în urmă cu zece luni, după o relaţie de patru ani. Cei doi au împreună o fiică, născută în martie 2017.

Timp de mai multe zile, la rând, ea a fost văzută şi fotografiată pe străzile din New York alături de afaceristul şi colecţionarul de artă Vito Schnabel, cunoscut. Cei doi par să sfideze pandemia de coronavirus, ieșind destul de mult afară.

el este noul iubit al modeluluiSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Este pentru prima dată în zece luni când Irina Shayk apare în public alături de un bărbat. La începutul acestui an, modelul rus a făcut câteva declaraţii privind viaţa sa personală, într-un interviu acordat Vogue.

Viaţa fără Bradley este un teren complet necunoscut mie”, a spus ea atunci. Cei doi s-au reîntâlnit la una dintre petrecerile de după gala premiilor BAFTA şi împart acum custodia fiicei lor.

Vito Schanbel, fiu al pictorului şi cineastului Julian Schnabel, a încheiat anul trecut relaţia cu Amber Heard, fostă soţie a lui Johnny Depp.

Vezi și Irina Shayk a vorbit pentru prima oară depre despărțirea de Bradley Cooper: ”Dumnezeule, nu știu ce să fac, simt că o iau razna!”

Citește și: