Dr. Laurenţiu Vlădău, specialist dermatolog, recomandă iontofereza ca fiind unul dintre tratamentele ce pot fi utilizate pentru ameliorarea simptomelor de transpirație excesivă (hiperhidroză). ionoforeza este recomandată persoanelor care au încercat antiperspirante fără rezultat şi au nevoie de un tratament mai puternic, dar şi celor care preferă un tratament noninvaziv, cu şedinţe de scurtă durată.

Utilizată încă din anii 1940, iontoforeza este o procedură cu rezultate de excepţie în cazul hiperhidrozei, în special pentru transpiraţia palmelor şi tălpilor. Tratamentul constă în aplicarea unui curent electric de intensitate scăzută în băi de apă. ionoforeza reușește să reducă în mod considerabil transpiraţia. Acest procedeu s-a dovedit deosebit de eficient în peste 75% din cazuri.

În general, sunt necesare 7-10 sesiuni de 10-15 minute pentru obţinerea rezultatelor şi şedinţe de întreţinere o dată la o săptămână sau o dată la 2 săptămâni.

Dr. Laurențiu Vlădău, medic specialist dermatolog, Clinica Hebra Dermatologie

Dr. Laurențiu Vlădău, medic specialist dermatolog, Clinica Hebra Dermatologie

Important de reţinut este faptul că iontoforeza nu duce la vindecarea hiperhidrozei, ci asigură îmbunătăţirea progresivă. Iniţial, după 7-10 şedinţe efectuate într-o perioadă de 4 săptămâni. Rezultatele pot fi menţinute cu 1-2 şedinţe lunare, iar uneori, după mai mulţi ani de tratament, perioada dintre şedinţe devine tot mai lungă”, explică dr. Laurenţiu Vlădău.

Remedii naturale pentru mirosul corporal neplăcut

Cum se realizează ionoforeza

În funcţie de zona tratată, pacientul fie va scufunda mâinile şi/sau picioarele în băi de mică adâncime cu apă, fie tampoane umede vor fi plasate sub braţe timp de 5-15 minute. Va apărea o senzaţie de înţepătură, care nu este foarte neplăcută deoarece aparatul foloseşte curent direct pulsatil ce face procedura mai confortabilă. În orice caz, intensitatea tratamentului poate fi modificată în funcţie de tolerabilitatea celui tratat.

În mod surprinzător, încă nu se ştie exact de ce iontoforeza are succes în tratarea hiperhidrozei şi există diferite teorii, printre care:

  • Curentul şi particulele minerale din apă acţionează împreună pentru a îngroşa stratul exterior al pielii, blocând astfel fluxul de transpiraţie.

  • Curentul poate întrerupe transmisia normală a nervului, ceea ce împiedică funcţionarea glandelor sudoripare.

  • Ionoforeza scade valoarea pH-ului în glanda sudoripară, ceea ce o face mai acidă şi reduce cantitatea de transpiraţie produsă.

Riscuri potenţiale şi efecte secundare ale ionoforezei

Iontoforeza este un tratament pe care marea majoritate a pacienţilor îl tolerează cu uşurinţă şi presupune efecte secundare limitate, întâlnite în cazuri rare, cum ar fi uscarea zonelor tratate, descuamarea pielii, roşeaţă, îngroşarea pielii, furnicături de scurtă durata sau iritaţii.

„Tratamentul nu este recomandat celor care au un regulator de ritm cardiac (pacemaker), femeilor gravide, persoanelor cu plăci metalice sau şuruburi după chirurgie osoasă precum şi alte implanturi metalice şi nici celor cu dermatite active, veruci/ negi multiplii, tăieturi nevindecate complet sau alte răni deschise”, atenţionează dr. Laurenţiu Vlădău, specialist dermatolog.

Cei interesaţi de acest tratament se pot adresa unei clinici de dermatologie, pentru a vedea dacă ionoforeza funcţionează cu succes în cazul lor. Există apoi posibilitatea de a achiziţiona propriul dispozitiv de ionoforeză pentru uz casnic.

Citește mai multe despre transpirația excesivă (hiperhidroză) în dicționarul medical

Sursa foto: Hebra Dermatologie