Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au divorțat. Ce se întâmplă cu vila unde au locuit împreună

Ioana Ginghina si Alexandru Papadopol au divortat

Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au divorțat la notar, la mai bine de 6 luni de când nu mai locuiesc împreună.

'Am fost astăzi la notar și am divorțat de comun acord. Toate discuțiile au fost civilizate.

Am stabilit custodia comună a Ruxandrei.

Într-adevăr, a durat două ore sa discutăm programul de vizitare a fiicei noastre și toate celelalte condiții ale custodiei. Unde va petrece Ruxi Crăciunul, Paștele și vacanțele', a declarat pentru Click, Ioana Ginghina, cea care în aceeași seară și-a făcut timp și pentru a ajunge la o petrecere mondenă.

„În privința pensiei alimentare, am stabilit o sumă generoasă. Tatăl ei o va sprijini și de acum încolo foarte mult.

Nu am putut face partajul bunurilor comune tot în cadrul acestei întâlniri, întrucât nu avem finalizate toate actele pentru casa pe care am construit-o împreună, printre care și intabularea.

Din discuții, partea lui din proprietate îi va rămâne Ruxandrei. Urmează să ne întâlnim sa rezolvăm cu actele și apoi vom rezolva partajul bunurilor comune tot la notar', a mai spus fosta soție a actorului. Sec, cu date tehnice, așa s-a încheiat o căsătorie din care a rezultat și o fetiță de 11 ani.

'Sunt fericită că am rezolvat totul în mod civilizat, la notar, și sunt sigură că vom rămâne într-o relație amiabilă, iar timpul va rezolva toate problemele. Nu am păstrat numele Papadopol, ci am revenit le cel de dinainte de căsătorie – Ginghină', a mai adaugat Ioana.

Vezi și Ioana Ginghină face noi dezvăluiri despre despărțirea de Alexandru Papadopol: „Sper să citească și el…'

Citește și: