Interviu EXCLUSIV Patrizia Paglieri: „Sunt foarte lacomă și nu pot să renunț la ciocolată“

patrizia paglieri

Chef-ul de origine italiană a revenit la tv cu o noua emisiune culinară, „Ca la mama acasă – cu Patrizia Paglieri“, difuzată de TV Paprika, de luni până vineri, de la ora 21:00. Personalitatea efervescentă a Patriziei și pasiunea pentru mâncare bună sunt ingredientele principale ale producției al cărei invitat special este Francesco (22 de ani), fiul Patriziei.  

 

Unde vă simțiți mai bine – în bucătăria unui restaurant sau în platoul TV?

În ambele locuri, dar în bucătăria este un pic mai obositor (râde).

E televiziunea un microb? Care sunt avantajele și dezavantajele (dacă sunt) ale unui chef-vedetă?

Nu exista dezavantaje, din contră, sunt numai avantaje și este superb să ai contact cu lumea și să ajungi în casele atâtor telespectatori, cu rețetele tale.

Cu ce v-a atras formatul noii emisiuni de la TV Paprika?

M-a atras datorită faptului că astfel pot să împărtășesc cu toată lumea o parte din bucătăria mea.

Cum a fost sa lucrati cu fiul dv. la această emisiune?

Ca de obicei, pentru că lucrăm împreună de foarte mult timp și a fost bine. Jumătate dintre rețete (sunt 40 de toate, în 20 de episoade) le-am gătit singură și jumătate cu el.

Vă calcă pe urme?

E și el pasionat, îi place să gătească, mă ajută cu plăcere. A și crescut în bucătărie, a fost ceva natural, de când avea 3 – 4 ani, mă vedea că găteam pentru prieteni.

patrizia paglieri si fiul ei, francesco

Francesco, ce carieră ai vrea să urmezi și cum te sprijină mama ta?

Aș vrea să combin o carieră în bucătărie cu viața sănătoasă. Am o pagină pe Instagram pe care încerc să o cresc și unde încerc să conving oamenii să aibă un stil de viață sănătos, vreau să arăt că poți găti mâncare sănătoasă și bună în celași timp.

Ce înseamnă pentru Patrizia Paglieri  „Ca la mama acasă“? Ce mâncare va aduce aminte de copilărie?

Tot ce este legat de Liguria și de felurile gătite de bunica mea: ravioli, iepure, flori de dovlecei umplute – tot ce însemna bucătăria bunicii.

Ce trebuie să aibă un cooking-show pentru a fi apreciat și reușit?

Un chef vesel, care gătește și bine (râde).

Care sunt cel mai des adresate întrebări egate de cooking pe care le primiți de la cei care vă urmăresc?

Întrebările sunt diferite, eu predau și cursuri la DallesGO, și fiecare are curiozitatea lui.

patrizia paglieri

Cel mai recent ați preparat…

Pregătesc chiar astăzi un meniu: vitello tonnato, crab cu mousse de avocado și tournedos rossini.

Cum e Patrizia Paglieri când nu apare la TV sau când nu e la muncă?

O persoană veselă, pozitivă și cu foarte multe interese diverse.

Sunteți o apariție elegantă, care nu poate trece neobservată. Care sunt calitățile pe care mizați dvs. când apăreți în fața publicului?

Să fiu eu însămi, se mă îmbrac și să mă machiez în stilul meu, nu las pe nimeni să mă influențeze.

Umorul și bucătăria fac o combinație bună, în opinia dvs.?

Fac o combinație excelentă, o combinație reușită, care face lumea fericită.

Care sunt lucrurile care se află pe bucket list-ul dvs. personal?

Singura mea dorință este să știu că Francesco este fericit și realizat.

Feminitatea înseamnă….

Feminitatea înseamnă să te simți bine în pielea ta.

Cele mai grele decizii pe care a trebuit să le luați în viață au fost legate de…

Au fost numai și întotdeauna legate de Francesco.

Care e cel mai important lucru pe care l-ați învățat de la fiul dv.?

Că să fii părinte este cea mai grea meserie din lume.

Știu că urmați un plan alimentar și că mergeți la sala de sport. Ce mănâncă Patrizia Paglieri și cum se menține în formă?

Încerc să mă controlez, pentru că sunt foarte lacomă și nu pot să renunț la ciocolată (râde) dar, în general, mănânc sănătos și urmăresc un regim mediteraneean. Și la sală încerc să merg măcar de două ori pe săptămână, depinde de perioadă, dacă nu sunt aglomerată.

Fără ce nu poate trăi Patrizia Paglieri?

Francesco îmi spune, glumind, că sunt: ciocolata, Rocco (cățelul meu), rujul roșu și telefonul mobil.

Foto: TV Paprika

Loading...