Interviu EXCLUSIV Oana Cuzino: ”Pot fi fericită și în situații inedite”

oana cuzino

Dr. Oana Cuzino, medic primar Gerontologie și Geriatrie și realizator al emisiunii 'Ce se întâmplă, doctore?', de la PRO TV, ne expune perspectiva specialistului în timpul pandemiei de Coronavirus și ne oferă detalii lamuritoare despre felul în care putem face față cât mai bine acestei perioade complicate.

 

Oana, cum traversezi această perioadă plină de provocări, care e starea ta emoțională acum?

Consider că îi fac față cu bine. Este o situație care impune să fim obiectivi și să ne conformăm, nu putem influența situația generală și mersul lucrurilor la nivel global. Putem să influențăm ceea ce facem acasă, cum ne organizăm, cum oferim suport celor dragi: rude, prieteni, colegi, vecini. Partea frumoasă este că perioada carantinei poate reprezenta un prilej bun să ne schimbăm preocupările, obiceiurile de zi cu zi, să reevaluăm relațiile cu ceilalți, să preluăm alte deprinderi, unele mai vechi sau uitate și chiar să învățăm lucruri noi.

 

Fiind medic, ai o viziune mai clară asupra lucrurilor. Ce ne scapă nouă, celorlalți, din vedere, în această perioadă? Ce ai vrea să priceapă lumea?

Poate că la început nu toți oamenii înțelegeau, însă acum cred că e clar pentru toți că lumea științifică a impus aceste măsuri nemaiîntâlnite din cauza virulenței acestui virus și multiplelor necunoscute care îl însoțesc, pe care nu le putem evita decât prin păstrarea unui nivel extrem de ridicat de vigilență acum, dar și în viitorul apropiat, cel puțin câteva luni, un an poate… Până când se vă găsi o soluție de tipul imunizării specifice, care va limita brusc răspândirea, și/sau descoperirea și validarea clinică a  unui  tratament eficient, antiviral ori de tipul unor anticorpi țintiți în lupta cu SARS Cov2. Așadar, vigilența va trebui să domine comportamentul nostru imediat, va trebui să ne obișnuim să purtăm măști și mănuși, să ne dezinfectăm pe mâini după fiecare atingere a unei suprafețe noi, să ne dezvățăm să ne atingem fața, ochii, gura, ochelarii etc. Să ne adaptăm din punct de vedere al călătoriilor la această nouă situație, prin călătorie înțeleg orice ieșire din mediul sigur al propriei case până la magazin sau cine știe? Peste câteva luni, poate la serviciu ori în vacanțe. Și să ne setăm psihic pe această nouă realitate, fară să bravăm sau să ne autoalimentăm vreun soi de revoltă, urmată de nerespectarea unor reguli, ce poate avea efect fatal în cazul unora dintre noi, grefați de anumite slăbiciuni organice pe care boala COVID 19 le poate exprima în mod negativ. După cum apar datele în literatura de specialitate, adevărata față a acestui virus nu este neapărat aceea a unui agent patogen cu localizare preferențial pulmonară. Dat fiind că poarta de intrare în celule este receptorul ACE2, care există în majoritatea organelor, este logic ca infecția să nu se localizeze doar la nivelul unui singur organ. Practic, virusul atacă mai multe organe, simptomatologia dominantă fiind cea asociată organului cel mai afectat. Majoritatea pacienților vin din aglomerări urbane, unde din păcate calitatea aerului este puternic alterată, deci poate că de aceea în cele mai multe cazuri manifestările sunt de tip pulmonar. Însă, evident patologia poate evolua diferit în funcție de boala cronică preexistentă a celui infectat, mai matur, tânăr sau mai vârstnic, pentru că boala nu ocolește pe nimeni odată ce s-a realizat expunerea critică la virus.

 

Oana Cuzino

Cât de mult crezi că va schimba lumea această pandemie?

Aici îmi vine să zâmbesc, lumea nu se va schimba. Am studiat istoria medicinei la facultate și în particular pentru că mi s-a părut fascinantă. Omenirea, în general, nu învață. Acestea sunt fenomene sporadice, ciclice, pe care lumea le uită odată ce sunt depășite și din care, la nivel individual, nu trage neapărat concluzii. În mod particular, însă, lumea științifică își va schimba perspectiva, va fi mult mai precaută și aplicând calcule statistice, probabil că iminența următoarei pandemii va fi cunoscută cu mult timp înainte, acordând timp populației și sistemelor administrative și medico-sanitare să fie mult mai  pregătite decat am fost noi „astăzi”.

 

Ce te sperie cel mai mult și ce îți dă speranță?

Mă sperie faptul că oamenii nu înțeleg în totalitate cât de periculos poate fi un agent infecțios necunoscut pentru care nu există completate, cu precizie, toate rubricile, respectiv, anticorpii pe care îi dezvoltă pacienții vindecați asigură o formă sigură de imunitate? Experiențele din 2002 și 2012 cu celelelate virusuri SARS și MERS arătau că e posibilă creearea unei imunități ce durează maximum 12 ani ceea ce nu ar fi tocmai rău. Însă doar timpul va dovedi dacă și noul coronavirus se comportă la fel.

 

Ce te întreabă lumea cel mai des?

Când se va termina pandemia? Iar răspunsul meu este că „atunci când vom avea pregătite armele medicale pe măsura unui răspuns pertinent și adecvat de control împotriva SARS Cov2, fie că vorbim de prevenție, specifică și nespecifică, fie de tratarea bolii generate de virus”.

 

Cum arată programul tău acum, cum se scurg zilele? 

Continui să scriu zilnic și să activez pe site-ul meu wwww.doc.ro. În plus, am și mai mult timp pentru cei care mă urmăresc în social media, peste un milion de oameni. Tocmai de aceea, de 4-5 ori pe săptămână sunt și mai aproape de ei și realizez emisiuni live pe Facebook și Instagram, cu principalele teme solicitate de ei, fie singură, fie împreună cu medici specialiști, experți DOC și prieteni, din domeniile de interes.

De asemenea, sunt zilnic alături de fiica mea, care a continuat școala on-line chiar de la începutul autoizolării, așa că până la urmă programul a devenit unul de rutină. Cât ea este la școală, eu îmi desfășor activitatea profesională zilnică, cu live-urile de dimineață și interacțiunea cu oamenii, la 12:30 facem pauză și mâncăm împreună, apoi ea „se întoarce la școală” și eu la ale mele. După ce ea termină școala, gătim împreună tot felul de bunătăți, mereu încercăm rețete noi și asta ne relaxează. Ne facem timp și pentru sport, dar și pentru câteva plimbări generoase cu cățelușa noastră, care este cea mai fericită de această schimbare dramatică de program. De multe ori poate participa și la clase, ascunsă printr-un colț al biroului lui Naomi… plus că beneficiază de mult mai multă atenție și răsfăț!

 

Ai început să faci lucruri noi, pe care nu te-ai fi gândit să le abordezi înainte?

Eu sunt, în general, o persoană consecventă, însă de exemplu, aceste discuții în direct cu experții DOC, pe care le pregăteam în studio, cu elemente vizuale și audio minuțios studiate transformate acum în interviuri din sufragerii, mi-au acordat o cu totul altă perspectivă. Oamenii se formalizează foarte puțin și, de fapt, apreciază mult informația, prezența ta, efortul pe care îl faci pentru ei, nu contează neapărat aspectul: coafură sau machiaj impecabil. De altfel, toate aceste interviuri le fac în tricouri cu mesaje pozitive, nici măcar aici nu mă formalizez și am constatat că, de fapt, oamenilor le place mai mult de mine așa. Mai puțin formală. Mai aproape de ei…

Oana Cuzino

 

Ce te întreaba fiica ta despre pandemie, cum se vede lumea acum prin ochii unui adolescent?

Fiica mea este pasionată de biologie, este în clasa a 11-a și învață foarte temeinic această materie, astfel încât pandemia a surprins-o într-o perioadă în care știa foarte multe lucruri legate de virusuri, infecții, imunizare, istoria vaccinurilor, modul în care organismele reacționează în fața diferitelor tipuri de agenți patogeni. Discuțiile cu ea sunt o placere întrucât are o baza solidă de informații și este extrem de interesată de subiect din punct de vedere științific, chiar îmi semnalează diverse informații interesante care circulă în mediul ei academic.

 

Ce ai aflat despre tine în această perioadă?

Că pot fi fericită și în situații inedite, atâta timp cât îi știu pe cei dragi protejați, cât timp păstrez vii preocupările mele de zi cu zi, intelectuale sau legate de îngrijirea obișnuită, chiar dacă le dau alte forme.

 

Primul lucru pe care o să-l faci imediat ce trece pericolul care e?

Aștept cu cea mai mare emoție redeschiderea teatrelor. Cred că un spectacol de teatru live este ceea ce îmi lipsește cel mai mult.

 

Care sunt lucrurile care au un impact negativ asupra noastra din cauza faptului că stam mai mult în casă și cum le putem corecta?

Unul dintre pericole pe care le-am sesizat din mărturisirile oamenilor cu care interacționez zilnic este lipsa îngrijirii cotidiene, din punct de vedere cosmetic, de exemplu, sau nerespectarea unei diete sănătoase, precum și a unui program zilnic de mișcare și sport. În plus, la mulți oameni ritmul nictemeral este dat peste cap, oamenii nu mai dorm așa cum trebuie, au insomnii și nu le tratează serios neapărat, nu se trezesc dimineața la primele ore, nu își mai respectă vechiul program. Aici poate fi un pericol care își poate pune amprenta asupra sănătății noastre, mai ales dacă există afecțiuni cronice. Totodată, dependențele pot fi scăpate de sub control, mulți amână momentul în care se vor ocupa de acestea… „după pandemie”. Mai există și pericolul gestionării incorecte a afecțiunilor existente sau care se instalează chiar în acest timp, din cauza amânării vizitelor la medicul de specialitate, din teama justificată, evident, de posibilitatea expunerii la SARS Cov2.

 

Fără ce nu poate trăi Oana Cuzino?

Un echilibru interior consolidat, care să te facă să te simți bine, cu tine însăți și să poți să fii, la rândul tau, un suport de nădejde pentru cei rămași la distanță,”dar aproape” sufletește, prieteni, rude, cei dragi, sau, în cazul meu, oameni care mă cunosc de o viață și care își pun multă speranță în comunicarea cu mine. Și cărora le mulțumesc pentru încredere și îi asigur că sunt aici pentru ei și că vom depăși împreună și această perioadă. Sunt optimistă!