Interviu EXCLUSIV Cristi Iacob: „Sunt un om sincer în fața unei întâmplări minunate“

cristi iacob

Cristi Iacob, unul dintre jurații „Te cunosc de undeva! (Antena 1), vorbește despre revenirea sa în televiziune, un capitol pe care îl închisese temporar din cauza „modenității agresive care îi amenința spiritul artistic.

Cine te cunoaște cel mai bine, Cristi Iacob?

Dumnezeu. În rest… tăcere. Da, probabil și tăcerea mă cunoaște. Vorbele doar mă dezvăluie întrucâtva, în prostia mea.

Televiziunea nu mai prezenta inters pentru tine până la propunerea de a face parte din juriul „Te cunosc de undeva. De ce închiseseși acest capitol?

Nu-l închisesem, îl lăsasem deoparte. De fapt, mondenitatea cu toată agresivitatea care o caracterizează mă îmbiase să pun punct. S-a dovedit a fi punct și virgulă. „Te cunosc de undeva!' m-a lăsat în pace, m-a lăsat să fac ceea ce mi-e drag să fac: actorie. Nu sunt un profesor, nu sunt un critic, nici măcar un actor cu adevărat nu sunt; sunt un om sincer în fața unei întâmplări minunate.

Emisiunea e în plină derulare. Care sunt lucrurile care te-au suprins cel mai mult pe platouri?

Nu lucrurile. Oamenii. De fapt, niciodată n-o să înceteze să mă surprindă oamenii. Oamenii și faptele lor. Puterea și fragilitatea lor, minciunile și adevărurile pe care, chipurile, le ascund. Talentul. Harul. Infantilismul. Viața. Oamenii, da, oamenii și viețile lor.

cristi iacob

Descrie în câteva cuvinte fiecare coleg de la masa juriului, te rugăm.

O să încerc să-i caracterizez pe fiecare într-un singur cuvânt, corespunzător literei numelor lor:

Ozana: o doamnă

Andreea: amabilă

Aurelian: autentic

Ce crezi că ar spune ei despre tine?

Monden, ceva de bine. Sincer, probabil adevărul pus într-o formă elegantă.

Un actor nu scapă niciodată de… și de…

De gong, de probe de costume, de machiaj, de partener, de replici, de moarte, de uitare…

Cum a fost prima ta lecție de actorie, când te pregăteai de admitere la Teatru?

Am spălat scena Casei de Cultură din Bacău. Cu găleată și perie (nu erau mopuri). De la opt seara până la trei noaptea. Apoi am adormit învelit într-o cortină veche.

Care a fost cel mai îndrăzneț lucru pe care l-ai făcut până acum?

Să urc pe scenă.

E vreun rol pe care l-ai interpretat a cărui viață ai vrea s-o trăiești în realitate?

Nu.

În ce proiecte artistice te vom urmări în viitorul apropiat?

La Teatrul Mic probabil voi începe ceva pe la începutul anului. Mai am niște filmări la un film pe care îl va semna domnul Nicolae Mărgineanu. La Teatrul Avangardia, ale căror spectacole se țin la CinemaPro, avem premieră acum, la începutul lui noiembrie, cu Agatha Christie, „Și din 10 n-a mai rămas niciunul. Tot cu ei, anul viitor, s-ar ivi și un Sherlock Holmes.

Știm că îți place să gătești. Mâncarea unește oamenii?

Era un proverb care suna cam așa: cu burta goală judeci prost. Evident că o masă bună, savuroasă, dezleagă limbile, aduce zâmbetele la locul lor, pe buze. Dacă intervine și compania unui vin bun, nu mai punem ceasul să sune, n-are sens.

Tu și soția ta sunteți vegetarieni. E mai greu să urmezi un astfel de stil de viață?

Gabriela este 100% vegetariană. Eu mai calc cu stângul în câte o sarma de sărbători. Multă lume spune că românii sunt atavic carnivori. E o greșeală. Românii mâncau carne o dată pe săptămână, la sărbători, la evenimente importante, în rest, fasole, cartofi, varză. Nebunia asta cu carnea e efectul firesc al bombardamentului producătorilor de cărneturi. Nu e greu să renunți la stilul „cărnos. Și, credeți-mă, o să aveți energie cât cuprinde. Și mintea mai limpede.

Da-ne, te rugăm, un exemplu de preparat vegetarian pe care îl preparați cel mai des acasă.

Tăieței cu varză, preferații Gabrielei. Secretul: mult piper proaspăt măcinat.

Te consideri un om generos?

Laudă-mă, gură! Nu știu. Probabil că da, fiindcă nu prea țin la posesiuni, nu le dau prea mare importanță.

Care a fost cea mai mare dovadă de generozitate de care ai avut tu parte până acum?

Nenumărate, de necomparat, căci ele mi-au fost dăruite pe căi diferite. De la lucruri strict materiale, până la inefabile cadouri sufletești sau spirituale. De fapt, cel mai mare dar cred că îl am de sus: viața asta, așa cum e ea.

Tu, ca artist, cum ai primit criticile de-a lungul timpului?

Mi-e greu, pentru că încă nu am atins ceea ce mi-aș dori. Pot numai comunica, aproape sincer, cu cel pe care îl văd. Critica este ușoară numai dacă ești complet detașat de obiectul criticii. Asta nu pot. Mai ales când am lucrat la ceva. Apoi, cum am primit criticile? Contează de unde primești criticile. Dacă ele vin de la un făcător de teatru, mă interesează. Dacă vin de la un pipăitor de teatru, mă pipăie și pe mine, dar nu prea mă interesează. Dacă vin de la un zeu teatral proclamat… beep beep beep beep beep beep beep.

Fără ce nu poate trăi Cristi Iacob?

Un lucru care le înglobează pe toate: Dumnezeu.

 

Foto: Antena 1