Interviu EXCLUSIV Bogdan Ioan („Vocea României“): „Emoțiile apar când îți este frică de eșec“

bogdan ioan vocea romaniei

Câștigătorul celui de-al optulea sezon „Vocea României (PRO TV) face epilogul cocurusului care i-a schimbat viața. El spune că a mizat în concurs pe sinceritate și pe naturalețe, care s-au dovedit, în final, cărțile câștigătoare pentru el.

Bogdan, cum ai sărbătorit momentul triumfului din finală? Care au fost primele lucruri pe care le-ai făcut după ce s-a terminat „Vocea României?

După ce s-a terminat finala, am făcut poze cu mulți dintre cei care m-au susținut, am mers la familia mea și ne-am bucurat împreună, dar, în același timp, simțeam o eliberare și simțeam nevoia de odihnă.

E ceva ce nu ai apucat să-i spui lui Smiley, antrenorul tău, până acum?

Am vorbit mult cu Smiley, mai ales înainte de finală. Știe că îl apreciez și ca artist, și ca om și îi mulțumesc pentru faptul că a crezut în mine. Cu siguranță vom păstra legătura și vom mai avea ocazia să facem lucruri frumoase împreună.

Cum te prezentai înainte să participi la „Vocea României și ce spui acum despre tine, după ce ai fost votat câștigătorul celui de-al optulea sezon?

Din punctul meu de vedere, sunt același om. Sunt conștient că, după acest succes, viața mea se va schimba puțin, dar, în ceea ce mă privește, voi rămâne același om. Sunt mai determinat ca niciodată să muncesc, să mă perfecționez și să nu dezamăgesc oamenii.

În ce fel crezi că ți se va schimba viața după acest moment?

Cred că prin ce s-a întâmplat la „Vocea României mi s-a deschis un drum, a apărut o șansă mare de a face o carieră în muzică, dar, în același timp, depinde de mine. Sunt convins că, prin muncă și prin ambiție, voi reuși să-mi continui visul, acela de a deveni artist, de a avea piese proprii.

bogdan ioan vocea romaniei

Spune-mi dacă îți mai amintești cum a fost când ai urcat prima dată pe o scenă?

Prima dată când am urcat pe scenă cred ca a fost la 6-7 ani. Mă apucasem de dans sportiv și țin minte că am participat la primul meu concurs. M-am simțit foarte bine. Nu am avut emoții deloc și cred că, fiind copil, te ajută treaba asta. De obicei, emoțiile apar când îți este frică de eșec. După acel concurs, am știut că scena este locul unde îmi place să fiu, unde uit de orice problemă.

Pe ce ai mizat tu în acest concurs, în afară de voce și de prezența scenică?

Înainte de a participa, mi-am propus să fiu sincer, natural și să încerc să am prestații cât mai bune. Oamenii simt când ești sincer și, citind mesajele primite, am înțeles că ei au apreciat felul meu de a transmite emoție, pe lângă voce și prezență scenică. Am vorbit foarte mult cu susținătorii mei și chiar m-au încărcat pozitiv.

Unele voci au spus că tu ai fi putut participa doar la audițiile pe nevăzute și în finală, și tot ai fi câștigat. Ai fost preferatul publicului de la început până la sfârșit…

Ceea ce s-a întâmplat după audiții a fost incredibil. Și acum primesc mesaje de la persoane din alte țări care abia acum au văzut audiția. Pe parcursul concursului, am fost scos din zona mea de confort, tocmai pentru a le arăta oamenilor că pot cânta și alte stiluri. După fiecare etapă, primeam mesaje de genul „M-ai surprins cu piesa asta, se vede că poți transmite emoție și prin alte genuri, apropo de cei care spun că eu pot doar sa-l imit pe Michael Jackson. Nu încerc să imit vocea lui. Pur și simplu, pe anumite zone timbrul meu se aseamănă cu al lui.

bogdan ioan vocea romaniei

Cine te-a susținut cel mai mult în demesul tău artistic, până să apari la „Vocea României?

Părinții mei sunt cei care au investit în mine de la patru ani. Am practicat diverse sporturi, dar dansul sportiv a fost singurul pe care l-am practicat la nivel de performanță timp de 10 ani. Le mulțumesc părinților pentru educația oferită și pentru că mi-au fost alături mereu.

Ce vei face de-acum înainte? Muzică sau arhitectură? Pot merge ele mână în mână?

Eu îmi doresc foarte mult să am o carieră în muzică. Anul 2019 este foarte important pentru mine. Trebuie să muncesc mult, să studiez și să reușesc să rămân în mintea oamenilor ca artist. Pentru a reuși aceste lucruri, va trebui să fiu concentrat doar pe muzică. Arhitectura o las pentru moment.

Ce ai de spus despre contracandidatele tale din concurs? Dora, Alma, Mădălina?

Sunt niște voci excepționale și niște persoane sufletiste, ambițioase. Cred că fiecare va reuși să realizeze ceea ce își va propune.

Ai câștigat un talent-show. Cum ar fi arătat viața ta dacă nu ai fi participat la „Vocea României? Cum arăta viața ta înainte?

Înainte de a participa la „Vocea României, lucram la un birou de arhitectură și mai cântam când îmi permitea timpul. Dacă nu participam la acest concurs, continuam cu arhitectura, dar și cu muzica. Probabil că mergeam să cânt la anumite evenimente când îmi permitea timpul. Ca o concluzie, faptul că am participat la acest concurs mi-a oferit șansa de a face ceea ce îmi place cel mai mult, și anume muzică.

Ce nu a apucat publicul să vadă la tine în timpul emisiunii, cum e Bogdan Ioan în afara luminii reflectoarelor?

Am studiat canto puțin, începând cu audițiile. Până atunci, am fost autodidact. Știam că în concurs vor fi voci foarte bune din punct de vedere tehnic, care au ani de zile de studiu și, văzând că am trecut de audiții, am hotărât să fac acest pas pentru a putea face față concursului, dar mai am foarte multe de învățat și abia aștept să mă apuc de studiat serios. În afara reflectoarelor, sunt așa cum sunt și în lumina lor: un om modest, cald, care vrea să-și urmeze visul.

La anul pe vremea asta, Bogdan Ioan va…

Va avea piesele lui proprii și va fi mai bun decât acum. Voi face tot ce ține de mine să reușesc.

Fără ce nu poate trăi Bogdan Ioan? 

Nu pot trai fără muzică. Muzica este singura care va fi mereu lângă tine în orice situație și care știe mereu ce să-ți spună în momentele grele. Prietenii și familia sunt foarte importanți, de asemenea. Mă bucur că am în jurul meu oameni care îmi sunt alături.