Interviu EXCLUSIV Andreea Bălan: „Dintotdeauna am știut ce vreau“

Andreea_Balan_ foto Alex Gâlmeanu

E pe 20 de ani pe scenă și nu are de gând să se oprească prea curând, chiar și însărcinată fiind cu al doilea copil. Andreea Balan vorbește despre ambiție, provocări, succes, concurență și, nu în ultimul rând, despre dragoste. (Foto: Alex Gâlmeanu) 

Andreea, emani fericire și o stare pozitivă, și acum cu atât mai mult, că aștepți cel de-al doilea copil. Cât și ce ți-a luat să ajungi la această stare, în care să fii bine cu tine?

Mulțumesc! Eu întotdeauna am considerat că este momentul să faci un copil doar când tu ești bine cu tine și când ai ceva important emoțional să oferi copiilor tăi. Dacă ai probleme nerezolvate, fie din copilărie sau din prezent, le poți transmite copilului tău. Înainte s-o nasc pe Ella, făceam terapie, încercam să lucrez cu mine și eram într-o continuă transformare. Nu pot spune că eram 100% pregătită când a venit Ella, dar știam că sunt pe drumul cel bun. Între timp, am continuat să lucrez cu mine și să fiu echilibrată emoțional, adică mai calmă, mai înțeleaptă, mai liniștită, să-mi vindec rănile din copilărie încă nevindecate, să nu mă mai enervez din orice și așa mai departe. În momentul în care am conceput-o pe a doua fetiță, am știut că sunt mult mai bine decât la prima și asta s-a simțit deja pe perioada sarcinii. Sunt mult mai fericită și mult mai calmă decât la prima sarcină. Astfel, nu am avut nicio problemă fizică, n-am avut nicio durere, nici greață, nicio stare de rău.

Ți-ai propus să ai copii între care să nu fie o diferență mare de vârstă?

Dintotdeauna am știut ce vreau, doar că, de multe ori, am fost impulsivă și am luat, poate, niște decizii mai pripite. Însă mereu am știut ce-mi doresc și am știut că eu voi avea doi copii și că voi întâlni bărbatul potrivit care va fi un tată perfect pentru copiii mei. Am știut că după Ella, la o diferență scurtă de timp, o să urmeze un al doilea copil, am simțit asta și iată că s-a întâmplat. Vreau să crească împreună, să nu se certe și să se joace împreună.

Cum ar fi arătat viața ta dacă ai fi avut frați sau surori?

Cred că ar fi fost mai frumoasă, aș fi avut pe cine să sun când aș fi avut vreo problemă, aș fi avut cu cine să mă joc. Toată copilăria mea m-am plâns mamei că nu am cu cine să mă joc și mi-am dorit un frate sau o surioară.

Andreea_Balan_ foto Alex Gâlmeanu Unica

Foto: Alex Gâlmeanu/UNICA

Muzica ta e foarte ascultată și difuzată, faci parte dintr-o emisiune lider de audiență, „Te cunosc de undeva! (Antena 1) și ai o familie frumoasă. Ce îi lipsește unui om care le are pe toate?

Acum nu-mi mai lipsește nimic. Ani de zile am fost într-o căutare a succesului, într-o căutare a mea ca om și tot timpul aveam impresia că-mi lipsește ceva și mi-am dat seama că, de fapt, tot ceea ce caut nu găsesc în exterior, ci în interior. Nu am de ce să mai caut fericirea în realizările pe care trebuie cu orice preț să le obțin. Nu trebuie ca acest lucru să-mi aducă fericire, bucurie în viață, iar împlinirea vine din interior și mai ales din lucrurile mărunte pe care le faci cu familia ta, cu copiii tăi și lucrurile de zi cu zi. Neștiind să aplic aceste lucruri, a trebuit să lucrez la asta ca să reușesc să mă bucur de fiecare zi în parte. Am căutat lucrurile mari și am crezut că fiecare lucru pe care îl realizez o să mă faca fericită când, de fapt, realizam că nu ma face chiar atât de fericită. A trebuit să caut iîn mine și să lucrez cu mine și mi-am dat seama că fericirea vine din interior și în niciun caz din exterior.

Cum rămâi mereu în priză, mai ales în domeniul artistic? Cu cine te lupți pe plan profesional?

E foarte greu să-ți menții motivația atâția ani, sunt 20 de ani de carieră și de multe ori ai tendința să spui că nu mai poți, că e greu. Probabil și pentru că am început să muncesc de mică, de la 12 ani. Am devenit peste noapte foarte matură și a trebuit să mă confrunt cu probleme de adulți. Când făceam parte din trupa Andre, am dezvoltat un spirit competitiv dus la extrem, am devenit foarte ambițioasă și tot timpul m-am comparat cu alții. Datorită acestor ambiții, am reușit să fac niște lucruri extraordinare pentru că, prin aceste comparații, am reușit să fiu mai bună. Așa am ajung în Mexic, așa am reușit să iau medalia de argint ( n. r. Dancing Around the World)și am reușit să fac niște show-uri spectaculoase. Așa am reușit să scot piesă după piesă, poate unele aveau succes, altele nu, dar ambiția asta dusă la extrem m-a ajutat să mă mențin 20 de ani. Nu spun că este o ambiție bună, pentru că, la un moment dat, poate deveni nesănătoasă. După ce am împlinit 30 de ani, am început să mă mai ponderez și să nu mă mai las ghidată doar de ambiție, de orgoliu sau de dorința de a realiza și de a face mai mult decât fac ceilalți. Acum mi-am dat seama că familia este mai importantă și că trebuie să fac lucrurile atât cât pot eu să le fac și cât îmi permite timpul, iar dacă nu-mi permite timpul, să fac atât cât pot și să nu mă mai consum. Am lucrat și la acest capitol cu mine. Momentul actual este evident; nu numai că te lupți cu generația ta, cu solistele de vârsta ta, dar te lupți și cu generația nouă care a venit în mare forță. În plus, te mai lupți și cu altă latură pe care nu o cunoști, respectiv vloggerii, și de aceea am intrat și eu pe o nișă în care nu eram. Am început să fac vlogging și încerc, astfel, să acopăr mai multe arii: cânt, dansez, jurizez, fac vlogging, blog, iar oamenii mă iubesc din diferite motive. Unii mă iubesc, poate, pentru că le plac piesele mele, alții mă iubesc pentru cum dansez, alții pentru „Te cunosc de undeva', alții mă plac pentru că susțin cauze sociale, respectiv LGBT. Important este ca lumea să se regăsească cumva în mesajele mele, prin ceea ce fac.

Cel mai recent lucru pe care l-a învățat fetița ta care este?

Ella a învățat să danseze pentru că la mine în casă se repetă. Văzându-ne tot timpul pe mine, Petrișor și dansatoarele, a început să facă piruete… Piruete la doi ani. Îi place foarte mult și ea știe că mami e la televizor, caă mami dansează și, când îi pun o piesă, începe să danseze și mă fascinează.

Andreea_Balan_foto Alex Gâlmeanu

Urmează să naști la primăvară, cât ai de gând să muncești, te simți bine, ești energică?

Mă simt foarte bine, simt că pot să dansez în continuare. Evident, nu mai pot sta în cap, în brațele lui Petrișor, dar pot să fac coregrafii, să dansez și, în continuare, pot să duc show-urile la bun sfârșit. Luna asta am multe concerte, apoi intru în pauză în ianuarie și februarie, iar la începutul lui martie nasc. Deja lucrez la un concept nou pe care îl voi lansa în aprilie, după doi ani de Fantezia Show.

Cum sunteți ca părinți, tu și George? De afară se vede că sunteți foarte cool și asumați…

Ne înțelegem foarte bine, iar dacă înainte s-o nasc pe Ella, poate mai aveam divergențe, apoi ne-am dat seama că avem un scop comun și că vrem să crească frumos. Ne înțelegem foarte bine la capitolul educație și ne consiliem foarte mult, ne ascultăm unul pe celălalt și aplicăm cele mai potrivite metode. Până acum, tot ce am făcut a dat roade pentru că Ella este foarte fericită, este un copil foarte vesel și se bucură foarte tare când suntem împreună, când suntem toți trei și avem activități împreună.

Cea mai recentă piesă lansat de tine, „Pe drum, interpertată cu Edward Sanda, a prins foarte bine. Știi dinainte că o piesă va fi hit?

Nu știi niciodată dacă o piesă va fi hit, este pură loterie, dar cred în legea de atracției, cred în „THE SECRET și, dacă ai încredere în niște lucruri, s-ar putea ca acele lucruri să se întâmple. De exemplu, la piesa „Uită-mă, mi-am dat seama când am primit demo-ul că va fi number one și a fost number one. La alte piese nu am simțit lucrul ăsta, am simțit că vor avea succes, dar nu atât de mare, prin urmare, n-au fost number one, au avut un succes mediocru. Depinde cât de mult crezi în ele, apoi mai depinde și de alți factori, de oameni de la radio care difuzează piesele tale, nu ține 100% de tine, dar important este că atunci când lansezi o piesă sau faci un proiect, să crezi tu foarte tare în acel proiect. Dacă nu crezi și nu-ți place, nu are rost să faci acel lucru, pentru că nu o să iasă. Nu m-am văzut niciodată un artist internațional și atunci nu am luptat în acest sens. Mie îmi place să cânt aici, în România, să am show-urile mele aici, lumea mă știe, lumea știe ce background am și nu am luptat să fiu un artist internațional.

Versurile piesei „Pe drum sunt dulci-amărui. Așa e și în dragoste mereu?

Bineînțeles că în dragoste este și suferință. Este firesc ca prima relație sau a doua să nu meargă și să înveți din acele relații ca apoi să întâlnești persoana potrivită alături de care să faci o familie. Dacă te apuci să faci copii la 20 de ani, e firesc să te desparți și să nu meargă relația.

Ce nu se poate ierta în dragoste?

În dragoste se poate ierta orice, dar depinde de fiecare om dacă poate să trăiască mai departe cu acea iertare și cu greșelile partenerului. Întotdeauna într-o relație nu greșește doar unul singur, greșeșc amândoi, așa că importante sunt proporțiile și ce poți să accepți sau nu. Fiecare om are o toleranță mai mare sau mai mică la anumite greșeli. Eu am putut să iert unele lucruri, iar peste altele nu am putut să trec și cred că nu trebuie nimeni să judece ce a iertat fiecare în relația sa.

Trei lucruri pe care vrei să le faci în 2019?

Este foarte important să lansez un nou show în aprilie sau mai și bineînțeles că voi lansa trei-patru videoclipuri. Pe plan personal, să ne întregim familia, să fie sănătoasă noua bebelină și să fim sănătoși și fericiți.

Fără ce nu poate trăi Andreea Bălan

Acum este evident că nu pot trăi fără familia mea, fără copiii mei. În rest, mi-am dat seama că atât timp cât ești puternic și capabil, poți trăi fără multe lucruri. De-a lungul vieții am pierdut foarte multe lucruri, dar am muncit pentru că știu că sunt capabilă.