Interviu EXCLUSIV Andra: ”Mă bucur de fiecare zi și de ceea ce am”

Andra

La 33 de ani, Andra are tot ce și-ar putea dori o femeie: o carieră solidă, o familie reușită și visuri de împlinit. Copiii ei, David și Eva – cresc frumos, emisiunea-emblemă de la PRO TV, al cărei jurat este – 'Românii au talent', a ajuns la sezonul 10, iar concertele ei sunt mereu cu casa închisă. Ce înseamnă să le ai pe toate și să-ți dorești mai mult?

 

Andra, a început sezonul cu numărul 10 'Românii au talent'. Enumeră, te rugăm, 10 motive pentru care îți place să faci parte din acest proiect încă de la început.

Talent, surpriză, umor, emoție, adrenalină, Andi, Mihai, Florin, Smiley, Pavel! Sunt 10, da? E un proiect la care țin mult, de care sunt foarte atașată, cu toate ingredientele care te fac să îl iubești. Iar colegii de platou sunt motive în plus să mă bucur că fac parte din proiect. Lor li se alătură și cei din echipa de producție, oameni minunați care fac acest proiect atât de bine de atâția ani!

 

 

 

Multe mame spun că ar vrea ca urmașii lor să rămână mereu mici, să se bucure cât mai mult de ei. Tu cum percepi schimbările care se petrec de la o zi la alta în privința copiilor?

Fiecare zi este specială cu Eva și David lângă noi. Ei spun lucruri interesante și surprinzătoare, învață lucruri noi, ne readuc și nouă aminte cât de frumoase sunt lucrurile simple, cum ar fi o plimbare în parc, o întrecere cu bicicletele, o înghețată. Sigur că abia aștept să îi văd mai mari, dar și acum este o etapă frumoasă.

 

 Care sunt curiozitățile lui David, la 8 ani, și cum e ca frate mai mare pentru Eva?

David este din ce în ce mai independent, dar tocmai acum văd ce important este că am fost mereu apropiați de el pentru că nu ne exclude și nu ne ascunde nimic. Îi respectăm gusturile și pasiunile, vrea să petreacă mai mult timp cu prietenii lui, să asculte muzică aleasă de el. Ca frate mai mare este foarte răbdător și protector, sunt mândră de el și mă emoționez când văd cum se gândește la ea atât de des, deși până la urmă și el este copil. Eva este norocoasă să aibă un frate atât de bun.

andra eva maruta

Mai nou, Eva face furori pe YouTube cu seria de filmulețe din mașină. La patru ani, e deja o vedetă. Erați pregătiți pentru o apariție în prim-plan în ceea ce o privește?

Eva este foarte dezinvoltă în fața camerei, la fel ca și David. Generația lor crește cu aparate foto și de filmat în casă, nu mai e ceva neobișnuit. David avea nevoie de un partener de discuție, ca să zic așa, iar aceste vloguri surprind de fapt cât de simpatici sunt împreună, care e relația dintre ei. Eva a vrut să fie în prim-plan, dar noi toți din familie avem un rol important în show-ul ei.

 

Ea știe că este urmărită de sute de mii de oameni, că are fanii ei, care de-abia așteaptă fiecare nou episod?

Nu își dă seama cu adevărat ce înseamnă expunerea asta, dar nici nu e nevoie, noi avem grijă să fie protejată, alegem ce și când filmăm, montăm și difuzăm, astfel încât să fie o joacă plăcută pentru ea.

 

David are telefon? Eva își dorește? Cum încercați să controlați accesul celor mici pe Internet, cu tot ce presupune el?

David are telefon, da, de când este la școală și petrece timp acolo până după-amiază, simțeam nevoia să am posibilitatea de a vorbi cu el. De altfel, și presiunea era mare, și colegii lui aveau telefoane. Totuși, modul de a-l folosi, aplicații și jocuri, este monitorizat de către noi. Eva nu are încă telefonul ei, este mult mai mică.

 

Până la ce nivel ați fi dispuși să mergeți cu expunerea copiilor?

Nu știu ce să răspund, luăm fiecare etapă și fiecare provocare pe rând. Mereu ne gândim cum să îi protejăm, cum să îi ținem în siguranță.

 

Sunteți pregătiți, tu și Cătălin, să fiți depășiți în celebritate de copiii voștri? Vă doriți pentru ei o carieră în showbiz?

Ne dorim ca ei să fie fericiți, așa că nu vrem să îi înfluențăm în niciun fel. Orice alegeri ar face, noi îi vom sprijini, fie că vor să facă sport de performanță, să lucreze în showbiz sau cu totul altceva.

Andra

Tu ai crescut pe scenă, la televizor. Există un revers al medaliei pe care nu ai vrea să-l cunoască cei mici, în cazul în care își doresc să fie persoane publice?

Sigur că da, e multă muncă și puțină joacă atunci când ești artist de mic. Părinții mei au știut să îmi ofere o copilărie destul de echilibrată, având în vedere faptul că eu eram pasionată numai de muzică și hotărâtă să fac asta, chiar și când aș fi putut să mă joc. Aș vrea ca și eu să îi ajut pe copii să se bucure și de alte lucruri, chiar dacă vor dori ca de mici să se dedice unei pasiuni.

 

Sub ce vibe vrei să trăiești această nouă decadă? Voi, artiștii, trebuie să vă reinventați mereu, spre ce te îndrepți?

Sunt sub semnul echilibrului, al bucuriei de a trăi în prezent. Cred că în multe etape ale vieții vrem să ajungem mai repede undeva, să ne vedem mai repede un vis împlinit, să fim mai repede părinți, să ne vedem mai repede copiii mari, să ajungem mai repede în vacanță…. Eu sunt într-o fază în care mă bucur de fiecare zi, de ceea ce am, nu vreau să mă gândesc mai mult la trecut sau la viitor. Ca artist vreau să transmit acest sentiment, satisfacția de a trăi în aceasă clipă, nu în alta. De altfel și următorul meu spectacol, Pasión, un show de muzică latino, este o sărbătoare a vieții, a prezentului așa cum este el.

 

În aprilie pregătești un nou spectacol la Sala Palatului. Ce vor vedea admiratorii tăi de această dată?

Va fi un spectacol cu multă energie, multă culoare. Aș vrea ca Pasión să ne reamintească tuturor de frumusețea vieții, să ne dea tuturor cheful de a ne ridica de pe scaun, de a ne lua partenerul de mână, de a striga în gura mea: Te iubesc!'. Voi urca pe scenă cu invitați deosebiți, voi cânta piese cunoscute, pe care fanii mei le iubesc deja, dar și unele noi. Muzica, dansul, costumele, efectele speciale și surprizele vor face din Pasión, un show de nivel internațional, așa cum mi-am obișnuit fanii.

 

Ești de 20 de ani pe scenă. Cum simți că au trecut acești ani?

Au trecut frumos. Eu am crescut, mi-am văzut multe visuri împlinite, mi-am făcut prieteni buni și am învățat enorm. Nu îmi dau seama cum trece timpul, sper ca următorii 20 de ani să fie la fel de plini.

 

Fără ce nu poate trăi Andra?

Soare, mare, deserturi și telefon.