Care sunt cele mai dragi amintiri create la o masă, cu un pahar de vin ales lângă?

Adrian Păduraru: Terasa unui restaurant… La marginea ei dinspre Pacific- un perete de sticlă înalță cu vreo două staturi de om faleza. Și așa cât zece. „La ce le-o fi trebuind?” „Să nu bată vântul cu nisip în farfuriile clienților…” „Fițe!” 

La câțiva pași, pe strada din marginea abruptului, câțiva localnici la vârsta sau rămași sau întorși la adolescență așteaptă ceva. Valurile. „Nu, zău!” Și totuși… Se luptă cu ele. Un fel de corida cu Oceanul. La fiecare câteva minute un taur de apă se aruncă din trambulina stâncilor peste mal, peste toreadori și se face lat în mijlocul străzii. În cădere mai agață cu un corn, cu copita sau coada vreun picador/pică-dor care chiar pică și îl dor toate. Se ridică și își rearanjează capa de frenezie, inconștiență sau doar bucurie. Și reia lupta. Sau dansul.

Muzică pe terasă. Sărim speriați când pe accentul de bongos un taur ratează ringul din stradă și se aruncă spre noi. „Mulțumesc, nu dansez!” Se prelinge trist. Pe partea cealaltă a peretelui de sticlă. 

Pe partea cealaltă a peretelui de sticlă al paharului, un vin cu iz de corida, ocean și iubire. Carmenere.

Cătălin Păduraru: Creierul are o funcție de „delete” foarte eficientă pentru amintirile triste. Le transformă în „uitări”.

Aşa că recurenţa se manifestă în derularea amintirilor frumoase. Pentru a avea amintiri frumoase trebuie să ai… experiențe frumoase.

În inventarul personal le găsesc pe acelea unde apropiații mei, familia, prietenii – râd cu poftă. Or, vinul, băut cu măsură (cine știe care-o fi măsura?!) e un bun ingredient la masă – pentru gust și pentru veselie. Fiind un om care are – ca profesionist – peste un sfert de secol în preajma vinului aș putea încărca multe pagini cu amintiri dragi…

adrian si catalin paduraru frati de vita tvr 2

Cum aratau evenimentele dvs de familie, din copilarie? Care sunt cele mai dragi amintiri, obiceiuri tradiții care vă lipsesc sau pe care le duceți mai departe și acum?

Adrian Păduraru: Mi-e dor de valiza în care bunicul ne aducea cozonacii de la Huși, împachetați de bunica în hârtie de ziar, „Să nu se rupă! Ai grijă cum o pui în tren!”, „Maria, ia nu mai taca-taca!”. De marginile „ciupercilor”, câte una pentru fiecare nepot, coapte în căni peste gura cărora se răsfrângea umbreluță, aluatul. De candoarea credinței că toți oamenii sunt buni. De bunici. De tata.

Cătălin Păduraru: Evenimentele… La Iași, în oraș, erau ca orice petrecere de oraș din acei ani. Acasă sau la restaurant, lumea se îmbrăca frumos, muzica și dansul erau nelipsite. Am apucat, din fericire, să mă bucur și ca tânăr de acest tip de atmosferă. Una pe care, astăzi, o găsești cu greu.

Gustul plin al petrecerii îl găseai, însă, la țară. Am prins hore, hramuri, distracțiile de la cules strugurii sau din nopțile de la cazanul de țuică comunal. Dacă e să îmi lipsească ceva, sunt râsetele acelea pline, necenzurate, neconfecționate… O parte din gravitația pe care o exercit la întâlnirile cu prietenii (sunt modest, nu?!) se datorează faptului că mai găsesc filonul până la starea de bine a acelor ore din trecut. N-am spus „timpuri”, pentru că ele, în ansamblu, au avut prea multe tușe de gri…

În ce aspect semanati cel mai mult și unde sunteti total diferiți, dv și fratele dv?

Adrian Păduraru: Ne apropie oamenii. Amândoi l-am citit pe Camil Petrescu și credem că intelectual este cel care vrea să afle. Amândoi credem în iubire ca valoare fundamentală. Ne despart roboții… Teama lui că vor putea tot. Speranța mea că nu.

Cătălin Păduraru: Ne asemănăm foarte mult în dorința de a înțelege tot ce se întâmplă în jurul nostru, în apetitul pentru exercițiul cultural și în „pierderea vremii” pentru proiectarea unei lumi ideale (ha, ha, ha).

Diferiți nu suntem foarte mult, dar viața ne-a modelat la suprafață puțin altfel. Fratele meu are o libertate romantică față de șabloanele administrative, iar eu, pentru că am fost două decenii în antreprenoriat, am o abordare mai exactă a subiectului. Costisitoare din toate punctele de vedere…

În câte feluri poate fi descris vinul și care este cea mai frumoasă caracterizare făcută până acum licorii?

Adrian Păduraru: Lui Cătălin nu îi va plăcea întrebarea asta cu trimiteri matematice, mă rog!, aritmetice. Notăm cu D VIN numărul de descrieri, unde VIN aparține mulțimii numerelor naturale. Cu A1 numărul oamenilor care au trăit în ultimii șase mii de ani, de când a apărut vinul. Cu T timpul acesta, pentru că un om poate da o definiție diferită în fiecare clipă. Cu A2 indicele de iubitori ai vinului din numărul total. Cu C cultura pe care o și punem la început. Ecuația este: D VIN = CxAxTxA sau DE VIN = CĂTĂ.

Cătălin Păduraru: În funcție de bagajul cultural, de instrucția intelectuală sau de experiența de viață, vinul poate fi definit în mii de feluri.

Eu cred în comparația vin-carte. Care e cartea cea mai bună? E o întrebare care te-mpinge la a cunoaște cât mai mulți scriitori, de a parcurge cat mai multe stiluri, epoci, curente… E un demers care nu se poate structura fără a cunoaște părerea criticilor, a exegeților.

Exact ca la vin, pentru cei care înțeleg că acesta nu este doar o „băutură recreațională” şi că, în niciun caz, nu se susţine afirmaţia „vinul cel mai bun e vinul care-mi place mie”. Mai e ceva: vinul face parte din legământul eucharistic: sângele Domnului.

adrian si catalin paduraru frati de vita tvr 2

Cel mai recent, i-ați spus fratelui dv. că…

Adrian Păduraru: Știu ce nu i-am spus recent, pentru că nu m-a lăsat obișnuința: „Băieții se joacă cu mașinuțele…”. Că îl admir și că îl iubesc.

Cătălin Păduraru: Să continuăm proiectul comun (Fraţi de Viţă) și să facem lumea să înțeleagă ca e unul benefic pentru toți românii. Motiv pentru care, acest proiect l-am vedea sprijinit și cooptat într-un proces mai amplu de branduire pozitivă a României.

Daca ați fi un vin, ați fi?…

Adrian Păduraru: Dacă aș fi un vin aș fi un coupage, mai degrabă un sedimentage de Ottonel, Fetească Neagră…, Syrah și Carmenere. Distilat într-un Adriagnac.

Cătălin Păduraru: Shiraz. Cunoscătorii știu de ce. Pentru a nu lăsa loc la interpretări – Shiraz realizat în maniera australiană. Mă refer la cele de top. Oricum, unul premiat la VINARIUM International Wine Contest.

NU POT TRĂI FĂRĂ

Adrian Păduraru: Iubire. Și simțul umorului. Și muzică. Și tenis. Mare. Munte. Oameni. Speranță. Credință. Iubire.

Cătălin Păduraru: Nu pot trăi fara zâmbete. Iubesc fețele senine ale celor din familie și nu mă satur să-mi văd prietenii râzând. Dacă se poate… la un pahar de vin.