Interviu EXCLUSIV Adrian Păduraru: „Nu pot să trăiesc fără să iubesc și să fiu iubit“

adrian paduraru

La 33 de ani de la premiera „Declarației de dragoste, Adrian Păduraru și Teodora Mareș formează din nou un cuplu în drama psihologică „Coborâm la prima (r: Tedy Necula). Actorul de 58 de ani ne povestește despre despre revelațiile din film și din viață reală și despre reîntâlnirea cu fosta lui parteneră de pe marile ecrane.

„Coborâm la prima e tangențial cu tragedia de la Colectiv, împletește în paralel poveștile mai multor oameni…

E un fundal și un catalizator „Colectivul, nu e vorba despre asta. Din punctul meu de vedere, filmul înseamnă privirea mai atentă dincolo de aparențe și, mai ales, în ceea ce-i privește pe cei tineri. E foarte simplu să cataloghezi pe cineva și să-l bagi într-o cutiuță din care să nu-l mai scoți niciodată, dar poți greși și e păcat. Filmul cred că invită la o acuratețe a relațiilor, la capacitatea de a te uita dincolo de aparențe fără prejudecați și fără crezi că tu ești buricul pământului și ceilalți sunt undeva pe-acolo și ei, în decor, pentru ca tu să strălucești.

adrian paduraru teodora mareș

 

Ce încărcătură are filmul pentru dv.?

„Colectivul înseamnă ceva acut, pentru că oamenii de acolo au fost foarte apropiați de vârsta fiicelor mele și ar fi fost posibil să fie și ele acolo, nu poți să nu te gândești la asta, am cunoscut două familii care și-au pierdut copiii acolo. Pe de altă parte, scenariul mi-a plăcut de la prima lectură, are o emoție sinceră pe care Tedy (Necula, regizorul n. r. ) a reușit s-o transpună în film, ceea ce mi se pare foarte important pentru cinematograful românesc de astăzi. Nu e o demonstrație nici de abilități regizorale, nici de mari încercări actoricești, e un film sincer care transmite emoție, repet, în opinia mea. Mai sunt motive, unul dintre ele e evident faptul că, după 33 de ani, am filmat cu Teodora Mareș. Nu știu dacă a fost emoția Teodorei și a mea sau emoția indusă de toată lumea din jurul nostru… Partea frumoasă este că, de-a lungul timpului, și eu și Teodora am primit întrebarea „De ce nu mai faceți film împreună? Eu am răspuns mereu: „Pentru că suntem actori, nu regizori, nu producători, nu s-a gândit nimeni.

În cei 33 de ani ani care s-au scurs de la premiera filmului „Declarație de dragoste, ați păstrat legătura cu Teodora Mareș?

Teodora a fost de acord să comunic acest lucru public – noi ne-am antipatizat la filmarea „Declarației de dragoste. Am glumit mereu spunând „Uite, asta e dovada talentului – că toata lumea a crezut că suntem împreună și în afara filmului!. Dar, între timp, ne-am maturizat fiecare dintre noi, am luat distanță de aceste lucruri. Știu eu ce era atunci? Concurență, orgoliu, habar n-aveam ce Dumnezeu aveam de împărțit, era clar că viața n-o să ne pună să concurăm pe același rol, dar așa era atunci. Eram niște puști. Teodora e mai mică decât mine, dar băieții sunt, în general, mai necopți decât fetele, așa că eu eram ăla mai „mic. Acum avem o relație amical-profesională foarte bună și foarte normală, camaraderească, ceea ce a făcut să avem o comunicare bună la filmare, am mai făcut, de altfel un spectacol de teatru radiofonic împreună în ultima vreme.

Poate vă vedem într-o continuare a „Declarației de dragoste?

Cine știe cum se așază lucrurile și dacă e bine sau nu. Când regizorul Nicolae Corjos ne-a propus, după „Declarație de dragoste, să facem partea a doua, eu n-am vrut. Apoi s-au făcut „Liceenii și au avut succes cei de-acolo. Au fost perioade în care sincer mi-a părut rău că am fost încăpățânat, dar cred și acum că a doua parte a unui film nu e niciodată la nivelul primei, iar o continuare ar însemna o reinterpertare inteligentă a relației dintre cei doi ținând cont de vârstă, de ce  s-a întâmplat cu noi, de posbilitățile noastre actoricești de astăzi. Da, poate că ar fi frumos, nu știu…

În „Coborâm la prima vedem, de fapt, reversul poveștii de dragoste din „Declarație de dragoste, aici relația de termină,e  ca o izbăvire…

Erați tentată să spuneți că acolo era un final fericit și aici nu. Între doi oameni care nu se mai înțeleg, despărțirea e un final fericit (râde).

Care e cea mai recentă revelație pe care ați avut-o ca artist, ca om?

Am crezut ani de zile că nu contează cum sunt artiștii în afara scenei, a ecranului, important e ce se vede acolo. De ceva ani, nu mai cred lucrul ăsta. Cred că ceea suntem noi profund transpare prin personajele noastre. Chiar și într-un personaj damnabil, gândul, echilibrul, armonia, lumina, nu a mea personala, ci a celui care e pe scenă, transpar și e vorba și de vibrație. O revelație de viață este că nu contează ce performanțe bune avem în carieră, ce bani strângem, ce mașini, e atât de important să fim fericiți, să fim îndrăgostiți, să fie cineva îndrăgostit de noi, să ne putem uita în ochii celorlalți cu seninătate, cred că astea sunt mult mai importante decât orice fel de Oscar, dar asta nu înseamnă ca nu mi-aș dori un Oscar (râde).

Fără ce nu poate trăi Adrian Păduraru? 

Era să fiu dat afară prin anul trei de facultate de dna Sandu Manu când ne-a întrebat „Ce vă trebuie vouă ca să fiți buni actori?. Colegii mei au răspuns „pasiune, dăruire, sacrificiu… Eu am zis un Mercedes (râde) E nevoie de o liniște materială, nu neaparat de bogăție. N-aș mai putea trăi astăzi dacă oamenii cu care ma întâlnesc nu mi-ar zâmbi. Filmul „Declarație de dragoste, care a fost în același timp o binecuvântare și un blestem, mi-a adus bucuria asta. E minunat să-ți zâmbească oamenii înainte să deschizi gura, de a lua contact real cu ei. Nu pot să trăiesc fără să iubesc și să fiu iubit, fără muzică. Mă gândesc cu groază să nu vină un moment în care să nu mai pot juca tenis.

Ați spus despre „Declarație de dragoste că a fost și ca un blestem. Din ce punct de vedere? 

Pentru că toată lumea m-a văzut apoi doar personajul de acolo. Ani de zile am fost distribuit numai în roluri de june-prim. Niște mari regizori mi-au spus asta acum, după ani de zile. Nu vina mea, e vina lor (râde).