Interviu EXCLUSIV Adrian Nartea: „Întotdeauna există dramă în răzbunare“

Adrian Nartea

Adrian Nartea, protagonistul noului serial de la PRO TV, „Vlad, disecă destinul personajului pe care îl interpretează, un Monte Cristo modern, și face o paralelă cu propriile lui viziuni despre viață.

Adrian, ești protagonistul noului serial de la PRO TV, „Vlad. La ce să ne așteptăm de la noua producție?

Sunt atât de multe lucruri de spus despre această producție, încât dacă aș începe, aș crea așteptări foarte mari și tot ar fi mai bine să vă las să fiți surprinși, nu? Tot ce pot spune este că o să vă surprindă într-un mod foarte plăcut. Este o producție mare, frumoasă, realizată de o echipă formată din cei mai buni în domeniu. Este o poveste frumoasă și intrigantă de dragoste, în toate formele ei, un amestec de iubire exprimată cu arme de foc sau răzbunare cu gesturi tandre… ca în viață!

 

Citește și: Ce familie frumoasă are actorul Adrian Nartea, protagonistul din Vlad! Soția lui este superbă

E varianta modernă a poveștii lui Monte Cristo. E un proiect cel puțin îndrăzneț…

Bine spus cel puțin îndrăzneț'. Așa este, modelul acesta de ficțiune nu s-a prea făcut în România. Avem lungmetraje premiate internațional, avem seriale pe posturile tv, dar o combinație între acestea nu s-a prea făcut. Și în era Netflix, asta se cere și asta se vrea. Era timpul pentru o ficțiune românească realizată la standardele serialelor de Netflix, care să fie pentru audiența generală, pentru toată lumea care se uită la televizor, dar și pentru cei care se uită pe laptop și pe tablete!

adrian nartea vlad

De ce crezi că ai fost ales tu pentru a interpreta personajul lui Vlad?

Pentru că așa a fost să fie. Eu sunt de principiul că Everything happens for a reason' (Toate lucrurile se întâmplă cu un motiv). Tuteuror le spun că în săptămâna în care am dat ultima probă pentru Vlad', mai dădusem alte două probe, la producții diferite, iar ideea că aș putea ajunge să fiu Vlad era cea mai depărtată de mine. Și, totuți, s-a întâmplat. Din punctul meu de vedere, pot găsi o grămadă de motive pentru care am fost ales și tocmai de asta, spun din nou, everything happens for a reason'. În cele din urmă, vom afla care este motivul, nu?

Este vorba despre a doua șansă, dar și despre răzbunare. Consideri că oricine merită a doua șansă în viață? Ai fost pus într-o asemnea situație, în care să ai nevoie și să ți se ofere a doua șansă? Personal, profesional…

Eu nu cred în șanse sau, mai bine zis, nu cred în numărarea lor. Consider că, dacă există înțelegere și empatie pentru faptele tale, atunci și consecințele lor vor fi pe măsură, înțelese sau nu. Nu trebuie să acorzi șanse, ci doar să ai o reacție naturală în consecință. Orice lucru făcut, fie că pare bun, fie că pare rău, are o justificare. Dacă reușim să înțelegem asta, atunci acordăm sau nu câte șanse este nevoie. Deci cred mai mult decât într-o a doua șansă…

În ceea ce privește răzbunarea, stă ea mereu sub un spectru pozitiv? Sau fără răzbunare nu există dramă?

Răzbunarea este un mod de a justifica durerea și de a da vina pe ceva sau pe cineva fără o logică obiectivă. Este o judecata alternativă, subiectivă, direct legată de durerea și de trauma pricinuite. Uneori este ultima armă la care poți apela, este ceea ce poate menține un om în viață și ce îl poate motiva în tot ceea ce face. Așa e Vlad până la un punct, când își dă seama că răzbunarea pe cale să se îndeplinească parca nu are gustul ăla dulce pe care îl aștepta… Întotdeauna există dramă în răzbunare.

Cum a fost atmosfera de pe platourile de filmare? Ești într-o companie selectă…

Este locul ideal unde ai putea să lucrezi… Ca să îți faci o idee, de fiecare dată când eram gata de repetiții și de filmare, când intram pe platou, oriunde se afla acesta, se auzea în stație Number One on set, number one on set' adică „numărul unu pe platou, pentru că eu eram primul pe lista de actori. Ei, cum crezi că te-ai simți dacă ai auzi asta de fiecare dată când intri undeva? Asta crea o presiune de comportament și de profesionalism pentru mine, din respect pentru întreaga echipă, care este formată din cei mai buni oameni din domeniu. Le mulțumesc mult pentru dedicare și pentru pasiunea dăruită în acest proiect!

adrian nartea vlad

Formezi un cuplu cu frumoasa Alina Ferinceac de aproape 10 ani și aveți o fetiță minunată. Îți mai amintești cum ai cucerit-o pe Alina?

Bineînțeles că-mi amintesc! A fost pe teren neutru', în Tunisia, am avut un job împreună acolo. Eu venisem de la București și ea de la Milano, am pozat, în job eram un cuplu și am rezonat. Ne-am înțeles din prima și încet-încet am început să „construim', cu pași mici… Sunt nouă ani de atunci!

Ce a moștenit fiica voastră de la voi? Vă mai doriți copii?

Ne-a moștenit pe noi… cu totul, parcă ar fi a noastră! (râde). Deși seamănă cu mine, are finețea, frumusețea Alinei, e aeriană și împrăștiată ca mine, dar și atentă ca Alina. Cu vânătăi ca mine și totuși cu grație, ca Alina. Eu aș mai vrea un frățior pentru ea, negociem.

Dacă ar trebui să-i arăți soției tale c-o iubești fără să folosești cuvintele, cum i-ai dovedi asta?

I-aș face omleta și cafeaua dimineața…

Ce te împlinește pe tine, Adrian Nartea?

Un zâmbet sincer, asta e împlinire!

Fără ce nu poate trăi Adrian Nartea?

Familie, prieteni, mic dejun, placa de snowboard, adidași de alergare sau squash.

 

Foto: PRO TV