Întârziere de vorbire la băieți. Ce spune psihoterapeutul

Întârziere de vorbire la băieți. Ce spune psihoterapeutul

Băiețelul meu are 3 ani și 4 luni. La vârsta asta încă nu vorbește deloc bine. Toată lumea spune că la 3 ani trebuie deja să înțelegi ce spune un copil, chiar dacă mai stâlcește cuvintele. Dar copilul meu parcă nu vrea să vorbească. Repetă încet cuvintele după mine, când insist eu, și apoi le pronunță numai pe jumătate sau deloc. Refuză pur și simplu să pronunțe și de multe ori se face că nu mă aude când vorbesc cu el. Ce înseamnă acest lucru și ce aș putea face să mă asculte și să înceapă să repete cuvintele, să vorbească și el?

Marina Cotor, e-mail

Sfatul psihoterapeutului

Dragă doamnă, este știut faptul că băieții vorbesc mai târziu decât fetele și că, în general, prezintă unele întârzieri în dezvoltare. Este adevarat că, în ceea ce îl privește pe copilul dvs., se constată o întârziere de vorbine, însă poate avea cauze benigne și nu este neapărat un motiv de îngrijorare. Dacă, atunci când a început să pronunțe sunete/silabe, reacția adulților a fost una care pe el l-a inhibat, va vorbi singur mai târziu, cu un vocabular destul de dezvoltat.

Dacă ați verificat eventuale cauze precum auzul, eventuale tulburări emoționale sau de comportament (de exemplu mutismul selectiv are cauze emoționale), atunci nu aveți decât să așteptați cu răbdare să înceapă să vorbească el singur corect.

Făceți-l să se simtă acceptat, stimulați-l să vorbească ('te rog să îmi ceri cu voce tare cutare lucru, nu să mi-l arăți'), nu-l comparați cu alți copii și mai ales nu vă manifestați îngrijorarea de față cu el (înțelege mai mult decât credeți). Căutați un logoped și faceți împreună exerciții. Sunt distractive și veți petrece timp minunat împreună!