Când l-am cunoscut pe Daniel, am fost fericită că am întâlnit un asemenea bărbat – inteligent, curtenitor și respectuos. Ce-i drept, mi s-a părut puțin ciudat, dar până în ziua nunții noastre boala lui psihică nu s-a manifestat cu atâta virulență…

Am fost unicul copil al părinților mei, o fată iubită și foarte alintată. Am crescut având impresia că am un loc special în lume, că totul mi se cuvine și că pot obține tot ce îmi doresc. Credeam că voi deveni soția unui milionar sau poate o prințesă. Când cineva mă întreba care este numele meu, spuneam:
— Prințesa Otilia.

Ai mei munceau mult ca să îmi satisfacă orice capriciu. Nu s-au gândit niciodată că, oferindu-mi totul, nu voi ști să fac față ma­rilor încercări ale vieții. Atunci când am crescut, am avut numai dezamăgiri. Acasă puteam greși oricât, nimeni nu m-ar fi acuzat. Întotdeauna se găseau scuze. În societate însă nu a mai fost la fel. La orice greșeală, oamenii din jur mă taxau, iar eu nu știam să reacționez. Am început să mă ascund în spatele unui zid. Lumea a devenit pentru mine un loc primejdios, rece. Vedeam în orice om un posibil adversar, așa că am preferat să nu am prieteni. Aveam încredere doar în familia mea.

La facultate eram cea mai bună, așa că am fost numită șefă de grupă. Eram singura care nu lipsea de la niciun curs.

În anul trei, l-am cunoscut pe Daniel, un băiat mai mare cu un an decât mine. Îmi plăcea la el faptul că studia mult. Își petrecea cam toată ziua la bibliotecă, citind. Primele noastre întâlniri s-au desfășurat la bibliotecă. Abia după câteva luni am început să ieșim la un ceai, o dată pe săptămână. Eu vorbeam puțin, dar Daniel compensa acest lucru.

Vorbeam mult despre ceea ce citea, dar și despre experiențele trăite de el. În orice carte găsea o asociere cu viața sa. Uneori, era convins că trăise el însuși anumite momente. Îmi povestea plin de pasiune:
— Sunt convins că, într-o viață anterioară, am avut un rol determinant în societate. Am fost luptător pentru dreptate și mi-am pierdut viața pentru onoare!
— Cum ai ajuns la concluzia aceasta?
— Am avut mai multe experiențe… extrasenzoriale, ca să zic așa. De multe ori am ieșit din trupul meu și am ajuns în locuri necunoscute pentru pământeni. Dar pentru mine erau bine știute. Mă plimbam pe acolo ca prin palmă. Știam fiecare colțișor. Uite, să îți dau un exemplu: ai citit „La țigănci“, de Eliade?
— Păi cred că toată lumea a citit „La țigănci“! Făcea parte din lectura obligatorie din liceu.
— Așa este, dar ce vreau să îți spun este că eu chiar am trăit acolo, nu doar am citit. Nu a fost o simplă lectură.
— Înțeleg. Ai citit-o cu atâta pasiune, încât ai avut senzația că faci parte din nuvelă.
— Nu, nu! Nu ai înțeles. Eu am fost Gavrilescu. Am fost acolo, m-au înconjurat cele trei femei. Nu știam pe care să o aleg. Dacă ai ști prin ce am trecut!

Eram convinsă în continuare că se referea la pasiunea lui pentru lectură, așa că nu am insistat să despic firul în patru.
— Mi-a plăcut și mie aeastă nuvelă, mai ales că reprezintă o călătorie simbo­lică spre moarte, această mare necunoscută a tuturor timpurilor.
— Vezi tu, eu am o altă opinie. Nu există moarte, eu cred că sunt nemuritor. M-am născut de când e timpul și trăiesc infinit. Chiar lucrez la o mașină a timpului. Aș fi o mare realizare pentru cei de la NASA dacă m-ar angaja. Dar știi ce? Eu nu o să mă umilesc să bat la ușa lor ca să mă angajeze. Nu o să trimit CV-uri, nu o să mișc un deget, înțelegi? Dacă mă vor, înseamnă că mă vor căuta ei!

Discursul lui era impresionant pentru mine. Băiatul acela părea că are încredere în forțele proprii. Avea note mari la majoritatea materiilor. M-am gândit că va ajunge departe în viață. Am devenit tot mai apropiați. Am început să discutăm despre sexualitate, dar amândoi eram virgini. Eu nu mai credeam în poveștile bunicii cum că fetele trebuie să se mărite domnișoare, dar Daniel insista.

— Eu cred în puritatea absolută. Dacă îți păstrezi trupul pur, înseamnă că și sufletul tău e la fel, adică demn de a fi luat de către regele timpului.

Am luat-o ca pe o metaforă. Pentru mine, Daniel chiar era un erou. Avea curajul de a ține piept ironiilor colegilor săi, învăța mult și mă plăcea. În ultimul an de facultate, m-a invitat la el, într-o duminică, la prânz, să îi cunosc părinții. Mi-a cerut să vin însoțită de ambii părinți.

— Vreau să avem martori familiile noastre! Eu cred că această relație a ajuns în punctul de a fi oficializată. Vreau să fiu corect până la capăt.
Din nou am fost impresionată de felul în care gândea. Părea puțin cam demodat, dar mă respecta. Cel puțin așa credeam, că felul în care se comporta era rezultatul unui mare respect. În ziua stabilită, am mers la ai lui. Mă simțeam ca o puștoaică de liceu avându-i lângă mine pe ambii părinți. Mama lui Daniel ne-a spus direct:
— Draga mea, bine ai venit la noi! Mă bucur că faci parte dintr-o familie organizată. Aceste origini spun multe lucruri despre tine.

Ne-am așezat la masă. Ai lui erau foarte protocolari, ca și Daniel. Părinților mei nu prea le-a plăcut această familie, dar au hotărât să nu intervină în alegerile mele, ca de obicei. La desert, mama lui ne-a făcut o mărtu­risire:
— Poate o să vi se pară incredibil, dar o să vă povestesc ceva. Când era foarte mic, cred că avea 9 ani, Daniel a avut o experiență foarte ciudată. Într-o noapte, aflându-se în casa bunicilor de la țară, a auzit un zgomot puternic. A ieșit în curte, să vadă ce s-a întâmplat. Pe Pământ aterizase o navă spațială. La bord aveau un rege care își căuta fiica. Dar nu erau oameni, ci altfel de ființe. Iar Daniel a comunicat cu ei! Nu știe nici el în ce limbaj, dar a reușit. E dotat cu simțuri extrasenzotriale, garantez! O să te facă foarte fericită, draga mea! Ai să vezi!

Și am văzut… Un an mai târziu, ne-am căsătorit. Până la nuntă, Daniel a spus că nu acceptă să lucreze deoarece își risipește energia inutil. Cu banii obținuți de la nunta noastră avea de gând să pornească o mare afacere.
— Vor fi zeci de mii de euro! Trebuie investiți în ceva de viitor!
— Daniel, eu zic să fim realiști. Nu suntem cei mai bogați oameni de pe Pământ. Cred că ne putem mulțumi și cu câteva mii.

„Dragul meu, hai să luăm o pastiluță și apoi te vei simți mai bine! A fost prea multă agitație în jurul tău și ai făcut o criză“

Nu putea să accepte. În dimineața nunții, am numărat banii. După ce am scăzut toate cheltuielile, am rămas cu puțin peste 2.000 de euro. Proaspătul meu soț a devenit dintr-odată foarte agitat. A început să strige în gura mare în restaurant:
— Mi-au furat banii! M-au prigonit! Să vină înapoi! Toți nuntașii să vină înapoi! Jur că nu scapă unul cu viață dacă nu îi înapoiază chiar acum banii Regelui Timpului!

La început, am vrut să cred că era o glumă. Apoi, m-am gândit că poate a consumat alcool, dar nu îmi aminteam. Daniel devenea din ce în ce mai agitat. Mama lui încerca să îl liniștească.

— Dragul meu, hai să luăm o pastiluță și apoi te vei simți mai bine! A fost prea multă agitație în jurul tău și ai făcut o criză.
— Ce criză? Ce pastilă? Vreți să mă omorâți? V-ați unit împotriva mea? Eu sunt Regele Timpului și am puterea să vă nimicesc!

Asistam îngrozită și neputincioasă la această scenă. Nunta mea se transformase într-un dezastru. Tata m-a lua de mână și a zis:
— Hai să mergem! Băiatul ăsta e bolnav psihic!

Atunci, Daniel a răsturnat una dintre mesele din fața noastră, urlând. Tatăl lui implora ospătarii să sune la 112 cât mai repede. Cu greu am reușit să îl ținem până când a venit ambulanța. Abia atunci am aflat adevărul.
— Ce diagnostic are domnul? a întrebat un medic tinerel, uitându-se la mine.
— Schizofrenie, a zis mama lui.

Mă bucur că acum cunosc iubirea adevărată și o trăiesc alături de Adrian. Nu mă grăbesc să mă căsătoresc…

Era albă la față. Am simțit dintr-odată că îmi pierd echilibrul. Dacă nu m-ar fi ținut tata, probabil că aș fi căzut. Am plecat de acolo și dusă am fost. A doua zi, am vorbit cu un prieten al tatălui meu, avocat, să mă ajute să divorțez cât mai repede. M-a ajutat. În numai două luni s-a terminat totul. Adrian, căci așa îl cheamă pe avocat, mi-a propus să megem împreună în Bali.
— Ca să uiți de nebunul ăla!
Am acceptat. Nu pot spune că am uitat, dar mă bucur că acum cunosc iubirea adevărată și o tră­iesc alături de Adrian. Nu mă grăbesc să mă căsătoresc. Vreau doar să mă bucur de prezent. Diferența de vârstă dintre noi nu mă deranjează deloc. Mă simt apreciată, iubită și, pentru prima dată în viața mea, mă bucur de o relație normală.

Citește și: Întâmplări adevărate: “Adulterul în preajma casei este foarte periculos!”