Până de curând, aș fi putut jura că sunt blestemată. Cum primeam o mărire de leafă sau eram promovată, cum mă părăsea iubitul. Cum mă părăsea iubitul, cum eram promovată… Și tot așa, până credeam că o să înnebunesc. Pare greu de crezut, însă această poveste face parte din acele cazuri catalogate drept întâmplări adevărate!

După ce am terminat facultatea, mi-a fost foarte greu să-mi găsesc ceva de muncă în specialitatea mea, așa că am tot urmărit anunțurile de prin ziare, iar când s-a deschis un hipermarket, m-am an­gajat casieră. Lucram 12 ore cu 24, era foarte obositor, dar măcar aveam cu ce-mi plăti chiria. În timpul studenției, am stat la cămin, dar după ce am ter­minat, a trebuit să mă mut la gazdă. Am închiriat un apartament cu două camere, împreună cu o colegă, și ne descurcam destul de bine de la o lună la alta.

Eram tot timpul obosită, nici leafa nu era prea grozavă, dar nu am disperat, mi-am spus că o să răsară soarele și pe strada mea. Și am avut dreptate, numai că mi s-a întâmplat ceva la care nici nu mă gândeam: m-am îndrăgostit de un șef de raion. Avea 30 de ani, era prietenos și simpatic, toate fetele-l plăceau, dar el m-a plăcut pe mine.

Câteva luni de zile, am fost foarte feri­cită. Ne-am potrivit turele în așa fel încât să ne putem vedea cât mai des posibil, mergeam la film, ne plimbam și, de cele mai multe ori, el rămânea peste noapte la mine. Începusem să sper și să cred că relația noastră se va încheia până la urmă la ofițerul stării civile, dar n-a fost să fie…
Alexandra, colega mea de apartament, m-a anunțat că la firma unde lucrează ea este un post de secretară liber. Îndeplineam toate condițiile, așa că m-am prezentat la interviu, am făcut impresie bună și am fost angajată. După cele două săptămâni de preaviz, m-am mutat cu serviciul. Octavian a părut bucuros și el, la început, de succesul meu, dar imediat ce mi-am luat cartea de muncă de la hipermarket, n-a vrut să mai știe de mine. Ba chiar mi-a spus că e însurat și că oricum relația noastră nu mai putea continua, că soția lui a simțit ceva, că au un copil mic și că nu-și poate abandona familia pentru mine.

Mi se întâmplă un lucru extrem de ciudat. Ori de câte ori mi-a mers bine în ca­rie­ră, am avut de suferit pe plan sentimental!

Eram cam de un an la firmă, mă pregăteam pentru un masterat, iar șeful meu îmi promi­sese că mă promovează, așa că îmi mergea destul de bine. Exact cu două zile înainte de unul dintre examenele de masterat, profesorul m-a anunțat că nu mă primește în examen pentru că am prea multe absențe și că el nu e de acord să mă treacă așa, pe ochi frumoși. Șeful meu a încercat să stea de vorbă cu el – se cunoșteau nici nu mai știu exact de unde –, dar tipul nu s-a lăsat înduplecat. I se pusese lui pata pe mine și basta!

— Lasă, nu te necăji, astea sunt fleacuri… Încerci la anul să te duci la cursurile lui, în felul ăsta te mai pui la punct și cu materia și poate îți fac eu rost și de o bursă undeva afară, până atunci, mi-a spus șeful meu ca să mă consoleze.
Postul care era liber și pe care urma să-l ocup după masterat s-a ocupat, așa că am rămas secretară și, ca să-mi înec amarul, am plecat în concediu în Egipt, să văd piramidele. Acolo l-am cunoscut pe Daniel, un băiat retras, care venise în excursie cu părinții. Trebuia să-i scot, la început, vorbele cu cleștele din gură, dar după ce ne-am împrietenit, mi-am dat seama că era cu totul altfel decât îmi imaginasem. Când ne-am întors acasă, m-a întrebat dacă poate să mă sune și de atunci am fost împreună mai bine de doi ani.
Daniel mă iubea din tot sufletul, dar știam că părinții lui, niște oameni de condiție bună, nu erau prea încântați la gândul că fiul lor s-ar putea însura cu o amărâtă de secretară, așa că au făcut tot posibilul să ne despartă.

Între timp, eu mi-am dat masteratul, am primit și o bursă de șase luni în Anglia – șeful meu și-a respectat promisiunea –, dar exact când trebuia să mă întorc acasă și să fiu promovată, m-am pomenit la mine cu Daniel, care venise să mă anunțe că se însoară. Mi-a spus că nu-și poate dezamăgi părinții, că ei i-au oferit totul și nu le poate întoarce spatele, așa că a acceptat să le facă pe plac și să o ia de nevastă pe fiica unuia dintre asociații tatălui său. Nunta era deja fixată…
Noul meu post de asistent al directorului firmei era bine plătit, am primit și mașină de serviciu, laptop, telefon mobil, bonuri de masă… Prin urmare, am fost promovată, am făcut un pas mare înainte în carieră, dar am suferit în același timp al doilea eșec în dragoste.

Următorii doi ani am umblat foarte mult, am fost extrem de ocupată, așa că am lăsat deoparte, în mod intenționat, problemele inimii. Alexandra, colega mea de apartament, s-a măritat între timp și s-a mutat cu soțul ei, așa că am rămas singură. M-am gândit că, decât să dau atâția bani pe chirie, mai bine fac un credit ipotecar și-mi cumpăr casa mea.

Șeful meu m-a ajutat să plătesc avansul stabilit de bancă și m-am mutat într-un duplex dintr-un carter rezidențial. Gard în gard cu mine stătea o pereche de tineri căsătoriți cu care m-am împrietenit imediat, mai ales că uneori, când plecau pe undeva și nu-l puteau lua cu ei și pe Rex, câinele lor, mă rugau să am eu grijă de el. Mă apropiam cu pași repezi de 30 de ani.

Firma la care lucram a fuzionat cu alta și s-a creat o firmă mai mare. Șeful meu avea încredere multă în mine și-mi lăsa pe mână totul, uneori luam chiar și decizii importante în locul lui.
Nu știu ce și cum s-a întâmplat, dar, la un moment dat, firma a ajuns în pragul fa­limentului. Șeful meu m-a rugat să nu disper, să plec undeva timp de o lună, pentru că oricum nu-l pot ajuta cu nimic, spunându-mi că mă anunță el când lucrurile se vor repune pe picioare.

Cineva îl acuzase de fraudă și delapidare pe celălalt patron, așa că au fost tot felul de controale și anchete. Toată lumea era disperată.

L-am ascultat pe șeful meu și am plecat pe o insulă în Grecia. Locuiam într-un apartament dintr-o vilă, pe malul mării, iar în celălalt apartament stătea un bărbat de vreo 40 de ani. Am crezut că e străin, așa că l-am ignorat. Oricum nu aveam chef de vorbă sau de companie. Într-o dimineață însă, m-am pomenit că cineva sună la ușa mea. Nici nu mă trezisem încă de-a binelea și m-am dus la ușă ca o furie.

— Bună dimineața! M-am gândit că poate vreți să ne bem cafeaua împreună, la mine pe terasă… Suntem vecini de mai bine de o săptămână și mă întrebam dacă n-ar fi civilizat să ne cunoaștem. Numele meu este Cătălin Stănescu.
Ne-am băut cafeaua împreună, am luat prânzul și, pe urmă, am fost nedespărțiți. Mi-a povestit că are o firmă, că e mult timp plecat prin țară și prin străinătate, să încheie contracte, că nu are prea mulți angajați și trebuie să pună și el umărul din greu la treabă, dar că asta îi place. Din păcate, soția lui nu agrea situația, iar într-o seară, când s-a întors mai devreme dintr-o delegație, a găsit-o în pat cu un bun prieten de familie. N-a spus nimic, și-a luat lucrurile și a venit aici.
— Într-un fel, soția mea e de înțeles. E mai tânără ca mine, e dintr-o familie cu bani și n-a fost obligată să muncească niciodată. Se plictisește foarte ușor de oricine și de orice, nici nu mai înțeleg de fapt de ce s-a măritat cu mine… În fine, am venit aici să mă relaxez, să-mi pun puțină ordine în gânduri și am avut impresia, de când te-am văzut, că suntem făcuți cam din același aluat.
— Știu și eu ce să spun? i-am răspuns. Mie mi se întâmplă un lucru extrem de ciudat, aș îndrăzni chiar să spun că am devenit superstițioasă. Ori de câte ori mi-a mers bine în carieră, am avut de suferit pe plan sentimental. Acum sunt probleme la firma la care lucrez, există chiar riscul să dea faliment, prin urmare, iată, te-am cunoscut pe tine… Nu-mi rămâne decât să sper că firma va da faliment, dacă vreau să dureze relația cu tine.
— Nu văd de ce nu ar merge lucrurile între noi. Hai măcar să încercăm!

Daniel mă iubea din tot sufletul, dar știam că părinții lui nu erau prea încântați că fiul lor s-ar putea însura cu o amărâtă de secretară…

După aproape o lună, m-a sunat șeful meu și m-a anunțat că situația s-a rezolvat și că mă pot întoarce oricând vreau.
— Ne-am restrâns puțin, dar în câteva luni ne punem din nou pe picioare. Am avut doar niște amenzi de plătit și am scăpat.
Exact când îmi făceam valizele, l-am auzit pe Cătălin certându-se cu cineva la telefon. Striga atât de tare, încât am înțeles că era soția lui.
— Auzi, ce neobrăzare! În loc s-o lase moartă, acum îmi spune că-i pare rău și că vrea să ne împăcăm, de parcă eu aș fi jucăria ei! Știu la ce te gândești: că tu ți-ai recăpătat jobul și că, prin urmare, înseamnă că eu trebuie să te părăsesc, nu? Hai, recunoaște că la asta te-ai gândit!
Nu i-am răspuns, dar evident că eram sigură că așa vor evolua lucrurile. Am acceptat să mă întorc acasă cu mașina lui. M-a dus până în fața casei și mi-a spus că mă sună a doua zi, dar eu am încercat să uit chiar din noaptea aceea că l-am cunoscut. Eram sigură că nu mă va mai suna.

A doua zi, la firmă, am constatat că se schimbase mobilierul. Dispă­ruseră unele lucruri, apăruseră altele noi, iar unii dintre colegi plecaseră. Șeful meu m-a rugat să nu mă supăr, dar câteva luni o să avem cu toții lefuri ceva mai mici. Mi-a spus însă că ne va restitui diferența după aceea. M-a invitat să luăm masa de prânz împreună, să mai stăm de vorbă. Exact când ajunseserăm la desert, a sunat telefonul. Era Cătălin.
— Știu că nu mai așteptai să te sun. Vreau să-ți spun că am discutat cu soția mea și că a acceptat să divorțăm. Eu m-am mutat deja la un prieten și mă întrebam dacă nu vrei să ne vedem diseară. Sper să nu mă refuzi, eu de-abia aștept să te văd…
— Poți să aștepți câteva clipe? l-am întrebat. De fapt, mai bine închide, te sun eu imediat!
Nu știam ce să înțeleg: se rupsese vraja și viața mea revenise la normal sau urma să se întâmple iar ceva rău la serviciu?
L-am rugat pe șeful meu să-mi spună deschis care este situația firmei.
— Nu înțeleg… Crezi că te mint cumva? Fostul meu asociat a fost silit să se retragă. L-au prins cu niște matra­pazlâcuri. Se pare că l-a pârât un fost angajat, pe care l-a concediat pe nedrept. Prin urmare, am revenit la capitalul pe care-l aveam înainte, dar nu am motive să cred că nu ne vom descurca de-acum încolo. Am mai făcut-o o dată, ai uitat? Ce interes aș avea să te mint? Dacă aveți răbdare cu toții câteva luni, totul se rezolvă.
L-am sunat pe Cătălin și i-am spus că vreau să ne vedem. A trecut, de atunci, o lună și relația noastră pare să meargă bine. El și soția lui au înaintat actele de divorț, iar la firmă lucrurile reintră încet-încet în matcă.
Cu toate astea, eu încă mă mai tem că urmează să se întâmple ceva rău. Și cred că și dumneavoastră v-ați teme, dacă ați fi în locul meu. Bine ar fi să nu am dreptate! Oricum, am de gând să vă trimit mai încolo o altă scrisoare, să vă spun ce s-a întâmplat mai departe.

 

Citește și:Întâmplări adevărate: “Ca amantă mă atrăgea, ca soție mă lasă rece…”