Inna e complet schimbată. Frizura nouă o face de nerecunoscut! GALERIE FOTO

Inna e complet schimbată. Frizura nouă o face de nerecunoscut! GALERIE FOTO

Inna este una dintre acele vedete care poate să se reinventeze iar și iar. Și de fiecare dată îi iese bine, mărturie fiind milioanele de aprecieri pe care le primește pe rețelele de socializare, din întreaga lume.

Recent, vedeta a afișat un look nou, cu breton, întinzându-și și părul. E de nerecunoscut și îi vine de minune noua frizură, punându-i excelent ochii în evidență.

Iar cadrul ales pentru a se fotografia e unul feeric. Cântăreața, îmbrăcată într-o rochie neagră, scurtă și cu bretele, e pozată pe un fundal alb, părând o zeiță  greacă. În depărtare se vede apa și malul celălalt, pe care se înalță un deal. Cadrul e cu adevărat idilic.

E una dintre puținele fotografii în care cântăreața de talie internațional adoptă un look feminin, în general optând pentru unul mai agresiv sau chiar sport.

Iată încă o față a Innei, pe care fanii doar o intuiau. Printre cei care își arată aprecierea se află inclusiv colega ei de breaslă, Antonia, o altă frumusețe locală.

Vezi și Loredana, complet lipsită de inhibiții la aproape 50 de ani! De data asta a arătat tot ce se putea! Ok, a păstrat șosetele…

Citește și: