Înmormântarea se face simplu, după rit. Restul ține de superstiții

înmormântarea la cimitir

Înmormântarea s-a transformat, în zilele noastre, într-un eveniment extrem de costisitor, plin de superstiții. Crezi că știi tot, dar te înșeli. Căci nu e ritual căruia să i se potrivească mai bine zicala „Câte bordeie atâtea obiceie”. Așa cum este la înmormântarea românească. Și totuși…

Ne pretindem credincioși, mergem la biserică, ne rugăm. Cu toate astea, nu avem ochi, nici urechi pentru ce spun cărțile sfinte. Până și despărțirea de sufletele dragi a devenit prilej de fală. Cu moartea toți suntem datori și nu s-a demonstrat până acum că Judecata de Apoi ar fi sau nu influențată de fastul funeraliilor, de valoarea lucrurilor ori de cantitatea bucatelor împărțite de pomană.

Preotul știe cum se face înmormântarea

E greu de crezut că o față bisericească îndeamnă un enoriaș să-și treacă pe lista pregătirilor pentru înhumarea cuiva viețuitoare, un număr de batiste, căni de spart, piese de mobilier sau cine știe ce alte lucruri care fac parte din ritualurile băbești prezente și azi în toate regiunile țării. Nici măcar cei ce le practică nu știu să spună de ce. „C-așa se face” e răspunsul cel mai des. Or, referirile care se fac despre momentul trecerii în lumea cealaltă din cărțile religioase nu pomenesc nimic în acest sens. Sfânta Scriptură spune că „omul merge la lăcaşul de veci”, iar trupul trebuie „să se întoarcă în pământ cum a fost, sufletul să se întoarcă la Dumnezeu care l-a dat”.

De aceea, pentru a nu apărea confuzii, primul pas de făcut după decesul cuiva, este ca umașii să ceară sfatul preotului. El recomandă procurarea sfeșnicului, lumânărilor, tămâiei și toiagului, acea lumânare specială, ca un colac, preparată din ceară curată. Tot de la biserică se ia și crucea și icoana ce urmează a fi așezate pe pieptul defunctului. Apoi, se stabilesc orele pentru slujbele de priveghere, cunoscute sub numele de „cină” sau „stâlpi”. Lumânarea este călăuza sufletului spre veşnicie și, așa cum se spune și Evanghelia după Ioan, apropie omul de Mântuitor: „ cel ce-Mi urmează Mie, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”.

Restul e de prisos

A pune bani pe pieptul răposatului, a lipi monede pe crucea de ceară, a-i umple buzunarele defunctului cu diverse obiecte, a-l împodobi cu bijuterii sunt obiceiuri păgâneşti, care nu au legătură cu credința. Iisus a fost învelit într-un giulgiu și atât. Vămile judecăţii lui Dumnezeu nu se plătesc cu bani, ci cu faptele bune săvârşite în viaţă. Obligatoriu este ca preotul, cântăreții și cei prezenți în biserică să primească lumânări aprinse, însoțite sau nu de batiste sau prosoape. Se pot oferi și colaci și mere de sufletul răposatului. Coliva și vinul, precum și colacii speciali, numiți „capete” sunt nelipsite.

În rânduiala bisericească nu există nimic referitor la așa-numitele „punți” sau „poduri”, care constau în prosoape, perne, pături și altele, nici la numărul lor, deși sunt acceptate de către preoți în ritualuri. Nici datul de pomană peste groapă nu își găsește explicații religioase. Obiceiul de a sparge o cană când e scos mortul din casă e doar superstiţie. Așadar, funeraliile nu trebuie să fie costisitoare. Iar dacă se vrea cu adevărat să se facă un act de milostenie, spre binele persoanei decedate, cel mai potrivit ar fi să se ofere îmbrăcăminte și mâncare unor oameni încercați, fie din aziluri, din spitale, fie orfanilor sau oricui are nevoie de ele.

Sursa foto: 123rf.com

Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor – Colecția SFINȚI, DUHOVNICI ȘI MĂRTURISITORI ROMÂNI (Vol. XV)

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou este sfântul ocrotitor al Bucureștilor. S-a născut în secolul al XIII-lea în satul Basarabovo din Bulgaria într-o familie de vlahi sud-dunăreni. Se crede că inițial a fost păstor, pentru ca mai târziu să îmbrace haina monahală la o mânăstire situată nu departe de satul natal. Moaștele Sfântului au fost depuse la biserica din Dealul Mitropoliei din București în secolul al XVIII-lea.

Spre sfârșitul Primului Război Mondial, când Capitala Regatului României era la cheremul trupelor străine, armata noastră fiind retrasă, dimpreună cu conducătorii statului, pe linia frontului din Moldova, Sfântul fost furat!

Soldații bulgari au prăduit fondul de manuscrise slave din Biblioteca Academiei și au furat racla cu moaștele patronului spiritual al cetății din Dealul Mitropoliei, cu gândul să-l ducă înapoi „acasă”. Mitropolitul Conon i-a cerut Feldmareşalului Mackensen să-i descopere de urgenţă pe făptași şi să redea moaştele Mitropoliei Bisericii Ortodoxe Române.

Sfântul Dumitru, era iubit pentru că făcuse destule minuni și salvase orașul de câteva ori – epidemii, cutremure, ocupații străine. Lipsa moaştelor îi speria pe bucureșteni. În 1813, fuseseră scoase în timpul ciumei lui Caragea, apoi, în 1827, în timpul secetei, iar au fost scoase cu domnitorul în frunte, mitropolitul şi tot soborul de preoţi, într-un cortegiu impunător, şi chiar în ziua aceea a început o ploaie torenţială care a ţinut trei zile şi a salvat Bucureştiul de la foamete. Iar în 1831, când guvernator al Ţărilor Române era generalul Kiseleff, moaştele Sfântului salvaseră oraşul de la holeră.

Hoții au fugit spre sud, ca să treacă Dunărea repede în Bulgaria. Patrulele germane i-au ajuns din urmă la Călugăreni. În 19 februarie 1918, însoţit de o puternică gardă de soldaţi germani înarmaţi, „Sfântuleţul” se întoarce la Bucureşti…

  • Viața și nevoințele monahului sud-dunărean, ascet într-o peșteră luminată de fiorul credinței
  • Al doilea Sfânt cu acest nume măreț din istoria creștinismului
  • Periplul balcanic al moaștelor Sfântului
  • Furat de un commando bulgăresc din Catedrala Mitropolitană a Bucureștilor
  • Ocrotitor al Orașului și vindecător al feluritelor suferințe
  • Acatistul și rugăciunile către Sfântul Dimitrie

 

Colecția SFINȚI, DUHOVNICI ȘI MĂRTURISITORI ROMÂNI (16 volume)

Despre români s-a spus, adesea cu o îndreptățire piezișă, că, bântuiți fiind de o toleranță ecumenică extremă, nu au o vocație mistică profundă.

Dar galeria Sfinților și Mucenicilor emblematici, a venerabililor Duhovnici și a marilor Mărturisitori români este mult mai complexă decât s-ar crede, fiind populată cu o mulțime de personaje excepționale, care s-au sacrificat pentru credință și neam, luminând un popor iubitor de Dumnezeu și tradiție creștinească.

Cartea se poate cumpăra de la toate punctele de difuzare a presei, începând de luni, 22 octombrie, la prețul de 14,99 lei.
Loading...