Îngrijirea unui păr uscat

Îngrijirea unui păr uscat

Vremea indecisă îşi pune amprenta şi asupra sănătăţii firului de pări, mai ales dacă acesta are tendinţa de a fi uscat. Îngrijeşte-l corect, astfel încât părul să arate aşa cum trebuie, indiferent de condiţiile meteo.

Vârfuri care se despică uşor, fire care se rup imediat, rigiditate, senzaţie de asprime, lipsa strălucirii, pieptănatul greu, toate acestea caracterizează părul uscat. Ce înseamnă uscarea?
Aceasta este strâns legată de scalp şi de cantitatea de sebum pe care o produce, însă poate apărea şi ca urmare a vopsirii părului sau a unui styling des şi agresiv. Aşadar, dacă vorbim despre o lipsă a sebumului, trebuie să compensăm acest lucru atât cu metode corecte de îngrijire a firului de păr, cât şi cu produsele şi tratamentele potrivite acestui tip de păr.

Unde greşeşti?

Una din principalele greşeli pe care le facem este să folosim în exces instrumente de styling precum plăcile, ondulatoarele şi uscătorul de păr, fără a-i oferi părului, măcar o dată pe săptămână, posibilitatea de a se usca în propriul ritm. Este de înţeles că vrei ca părul să fie mereu impecabil, însă când ai de-a face cu un păr mai special, precum cel uscat, trebuie să-ţi adaptezi şi preferinţele de styling pentru păr. De asemenea, produsele de îngrijire – şampon, balsam, tratament –, toate ar trebui să fie adaptate unui astfel de tip de păr.

Tratamente naturale

Dacă preferi varianta tratamentelor naturale, află că o mască de păr pe bază de ulei de măsline încălzit uşor şi masat în părul umed poate fi o soluţie salvatoare. Lasă-l aşa circa 15 minute, apoi clăteşte din nou. Este important să ştii că tratamentele de tipul măştilor sau al balsamurilor se aplică pe părul ud, însă după ce apa în exces a fost îndepărtată cu ajutorul unui prosop, prin mişcări de tapotare. Nu este suficient, deci, să te speli, şi să aplici produsul pe părul ud, pentru că nu va avea efectul dorit.

La final

Evită folosirea produselor de styling pe bază de alcool. Ca şi în cazul feţei, acestea usucă părul. Când încerci să îţi descurci părul, foloseşte un pieptăn cu dinţii rari şi mişcări rare şi blânde. Din când în când, un masaj este mai mult decât bine-venit!

Copyright: akz / 123RF Stock Photo