Rugăciune către Îngerul Păzitor al Vieții

Ingerul pazitor

Fiecare are Îngerul lui Păzitor. Însă, dacă ne dorim să avem parte de o viață îndelungată, în armonie și sănătate, este bine să ne rugăm și la Îngerul Păzitor al Vieții.

Rugaciune către Îngerul Păzitor al Vieții

„Îngerul lui Hristos, păzitorul meu sfânt, acoperitorul sufletului și al trupului meu, iartă-mi toate greșelile. Și alungă toată toată viclenia dușmanilor mei. Izbăvește-mă să nu intru în păcat. Și să nu-L mânii pe Dumnezeu. Roagă-te pentru mine, păcatosul și nevrednicul rob. Ca să mă arăți vrednic bunatății și milei Preasfintei Treimi și Maicii Domnului meu Iisus Hristos și a tuturor Sfinților.

Tu ești Îngerul Păzitor al Vieții și al meu. Veghează asupra mea, a familiei mele și a oamenilor dragi mie. Roagă-te la sfinții din ceruri pentru binele meu, apostolilor, proorocilor, mucenicilor, arhiereilor, pustnicilor, temătorilor de Dumnezeu, drepților, călugărilor, patriarhilor și tuturor celor care au pătimit pentru Hristos, să se roage pentru mine, păcătosul, ca să mă mântuiesc cu rugăciunile voastre. Tu, Îngerul Păzitor al Vieții, sfinte îngere, acoperă-mă cu aripile tale, izgonește de la mine toată lucrarea cea rea a diavolului. Amin.

Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Sfantul Duh. Sfântă Treime, mărire Ție!'

Sursa foto: dnevne.rs