Îngerii păzitori chiar există!

Ar trebui să stea undeva pe umărul nostru drept, să ne ferească de pericole, să ne îndemne să facem fapte bune şi să ne sprijine în momentele de cumpănă din viaţă. Este vorba, desigur, de îngerul păzitor.Al tău stă de veghe?

„Înger-îngeraşul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu/Totdeauna fii cu mine şi mă-nvaţă să fac bine…” Îţi aduci aminte poezioara? Cu toţii am învăţat-o încă de când eram mici şi am tot repetat-o sperând ca îngeraşul acela nevăzut să ne fie alături. Dar oare chiar ne păzeşte cineva de acolo de Sus şi ne ajută în momentele grele? Acum, în preajma Sărbătorilor, am încercat să găsim răspunsul la această întrebare. Şi iată ce am descoperit…

Îngerii de lângă noi

„Acum zece ani, treceam prin infern,” povesteşte Mihaela Vintilă, mamă a două fete. „Aveam o sarcină cu risc şi în orice moment puteam să îmi pierd copilul. În luna ianuarie a venit marele moment al confruntării cu destinul. Pericolul ca lucrurile să ia o întorsătură dramatică era mare, dar un înger veghea şi Dumnezeu a vrut să aduc pe lume un alt înger. Mi-a fost dăruită o fetiţă care a ştiut să lupte din prima clipă a existenţei sale.” Ioana, căci despre ea este vorba, are acum 10 ani şi, împreună cu sora ei, Tonia, aduce binecuvântare în viaţa părinţilor. „Ioana este o învingătoare în tot ceea ce face. Cineva, acolo Sus, o iubeşte, căci ea ne dăruieşte zi de zi lumina liniştii sufleteşti, a bucuriei, a mulţumirii, a minunii de a exista.” Fetiţa născută după îndelungi chinuri şi cu mari sacrificii este acum un copil-minune, de care orice părinte ar fi mândru. „Iubeşte şi se dăruieşte cu o pasiune rar întâlnită în studiul limbii japoneze, este fascinată de şah, iubeşte dansul, pictura pe sticlă… Din mâinile ei ies icoane care ne privesc prin ochii minţii deschişi, emanând căldură şi iubire”, povesteşte însufleţită mama ei. În fiecare zi Mihaela este recunoscătoare pentru minunea prin care acest copil a venit pe lume. „Miracolul existenţei mi l-a dăruit Cel de Sus, îngerul păzitor ce ştiu că veghează asupra ei, pogorând peste ea lumina sfântă şi dumnezeiască a vieţii.”

Pură întâmplare sau  intervenţie divină?

Dar oare îngerii păzitori există doar în măsura în care noi credem în ei? Diana Vartic este convinsă că nu este aşa. „Am cu siguranţă un îngeraş care are grijă de mine şi sunt convinsă că fiecare are unul, indiferent de credinţă. Chiar şi cei care nu cred sunt vegheaţi pas cu pas. Eu am trecut prin mai multe «situaţii-limită» când am simţit că are grijă de mine. Cea mai recentă întâmplare este de acum trei săptămâni. Mergeam la serviciu şi traversam o străduţă foarte aglomerată, fără să mă uit dacă vine ceva. Aveam căştile în urechi, ascultam muzică şi nu auzeam nimic din jur. La o fracţiune de secundă, ceva sau cineva m-a făcut să-mi întorc capul. La câţiva milimetri de mine era ditamai dubiţa. Am făcut un pas înapoi speriată şi duba a trecut ca şi cum nu a fost. Dacă nu făceam acel pas… se oprea în mine”, îşi aminteşte Diana. Experienţele ei de acest gen nu se opresc aici. „Cu ceva vreme în urmă, mergeam pe stradă şi m-a luat o durere de picior. M-am oprit să văd ce am şi la câteva secunde, la un metru înaintea mea, a căzut o bucată de tencuială. Poate unii consideră aceste întâmplări simple coincidenţe, dar eu cred, ştiu, că există cineva acolo care are grijă de noi.”

Cineva veghează clipă de clipă

Dar nu este nevoie să trecem prin situaţii primejdioase ca prin urechile acului pentru a simţi că suntem protejaţi prin intervenţie divină. Irina Huluban are 23 de ani şi simte zi de zi că cineva veghează asupra ei: „Treci strada şi dintr-o dată ceva te ţine pe loc. Observi apoi că te-ai oprit în ultima clipă, altfel, cine ştie ce s-ar fi întâmplat… Este poate cel mai banal sentiment că cineva are grijă de tine”, crede Irina. Ea este convinsă că nu suntem niciodată singuri, chiar dacă uneori simţim că trebuie să înfruntăm greutăţile fără pic de ajutor. „Eu mă gândesc întâi de toate la lucrurile foarte simple, aparent mărunte. De exemplu, în timpul facultăţii, dacă nu apucam să învăţ bine toată materia şi subiectele se dădeau pe rânduri, nimeream rândul la care învăţasem bine. Era doar noroc sau… cineva de Sus avea grijă ca lucrurile să decurgă bine? Eu înclin să aleg cea de-a doua variantă. În ultimii patru ani din viaţa mea, cei mai intenşi de altfel, am simţit adesea că cineva de Sus are grijă de mine. Am trecut prin încercări, momente dificile şi bucurii şi nu m-am temut niciodată că sunt singură. Cred că îngerul meu păzitor nu mă părăseşte.”

Loading...