Incredibila dietă ketogenică

Incredibila dietă ketogenică

Este una dintre cele mai în vogă cure de slăbire. Mecanismul principal în dieta ketogenică este că ajuţi organismul să consume grăsime, ca formă de combustibil, indiferent de activităţile pe care le ai, şi poţi avea rezultate spectaculoase în privinţa kilogramelor pierdute.

Dieta ketogenică este una dintre puţinele cure de slăbire care promit rezultate ce se menţin o perioadă lungă de timp. Principiile sunt relativ simple. Procesul de slăbire presupune faza de atac, apoi de menţinere, în fiecare dintre acestea fiind nevoie de cel puţin patru mese pe zi.

În faza de atac, care durează în funcţie de numărul de kilograme pe care doreşti să le slăbeşţi, trebuie să mânânci cu 500 de kilocalorii mai puţin decât în faza de menţinere. Dieta ar trebui să conţină 65% grăsime, 30% proteine şi 5% carbohidraţi, obţinuţi în special din vegetale, care au un conţinut ridicat de fibre.

În primele zile vei observa o scădere drastică a greutăţii corporale, pentru ca apoi începi să slăbeşti 1-2 kg pe săptămână, în funcţie de metabolism, dar şi de procentul de grăsime din corp.

După prima lună de dietă ketogenică, o zi pe săptămână poţi mânca şi carbohidraţi, dar în ziua respectivă trebuie să nu mânânci grăsimi.

Alimente permise

O parte dintre alimentele permise sunt alunele de pădure şi migdalele crude, diverse tipuri de seminţe şi nucile. De asemenea, uleiurile vegetale de: in, cocos, cânepă, germeni de grâu, avocado, seminţe de dovleac, măsline, porumb şi seminte de struguri etc, smântână fermentată, unt, avocado, cocos, slănină, măduvă, creier şi ficat.

Proteine sunt şi ele extrem de importante în acest regim. Carne de vită, de porc, de oaie, de peşte sau brânzeturile fermentate trebuie incluse în alcătuirea meniului zilnic.

Fibrele şi carbohidraţii trebuie consumate în cantităţi limitate. Printre alimentele care conţin aceste substanţe nutritive permise în dietă se numără salata verde, spanacul, broccoli, varza, ceapa, fasolea verde, castraveţii şi roşiile. Nutriţioniştii avertizează că în cazul în care

într-una din zile mânânci nuci sau migdale, evită să mai adăugi în meniul zilnic alimentele menţionate mai sus, deoarece acestea două reprezintă o sursă bogată de fibre şi carbohidraţi.

Alimente contraindicate

– nu sunt permise cartofii, fructele, lactate nefermentate care pot conţine lactoză, mierea, zahărul, alcoolul, băuturile carbogazoase.

– în faza de atac sunt interzise alimentele pe bază de cereale, inclusiv pâine, paste, mămăligă.

Rezultate vizibile, însă cu riscuri

Avantajul principal al acestei diete este eficienţa foarte mare, cel putin la început, în sensul că scăderea în greutate este rapidă. Un alt aspect este relativa simplitate, pentru că nu trebuie calculate caloriile şi se scot multe grupe de alimente, deci alegerile rămân puţine. Dezavantajele sunt însă multe şi serioase, pentru că această dietă se bazează pe un consum mare de proteine şi de grăsimi, excluzând aproape complet carbohidraţii, ceea ce reprezintă o deviere foarte mare de la ceea ce presupune o alimentaţie echilibrată. Acest aport mare de proteine induce un stres mare asupra ficatului şi rinichilor. Se poate ajunge la deficite nutriţionale şi la reducerea capacităţii de apărare a organismului. Un alt mare dezavantaj este faptul că nu educă pacienţii catre o dietă corectă.” (Şerban Damian, Nutriţionist acreditat CIO, Centrul de nutritie Superfit, www.superfit.ro)

Dr. Serban Damian poza nou mic

Dr. Șerban Damian

Credit foto: 123rf.com

Afla mai multe despre ce inseamna dieta keto si meniul recomandat pentru ea