Începe Simfonia lalelelor 2019, o adevărată sărbătoare la Pitești! Iată programul

Simfonia lalelelor de la Pitești

În perioada 11 – 14 aprilie, merită să vizitezi Piteștiul și să admiri frumoasele aranjamente florare făcute special pentru Simfonia lalelelor 2019. Este o adevărată sărbătoare a acestui oraș, închinată florilor, spațiilor verzi și iubitorilor de natură.

 

Simfonia lalelelor se organizează de zeci de ani, prima ediție având loc în luna mai 1978. De atunci, sărbătoarea dedicată florilor s-a mutat mai aproape de Sărbătorile Floriilor și ale Paștelui, iar anul acesta va avea loc între 12 și 14 aprilie.

Alături de frunza de stejar, amintind de pădurea Trivale, și de vultur, păstrat din perioada interbelică, laleaua a devenit un simbol pe stema heraldică a municipiului Pitești, iar localnicii se mândresc cu ea.

Un program cu totul deosebit la Simfonia lalelelor din Pitești

Anul acesta, autoritățile locale le vor oferi localnicilor și turiștilor un program cu totul deosebit, demn se numele acestui festival floral.

Cei care vor să se bucure de muzica clasică și de concertele extraordinare susținute de Filarmonica Pitești, găsesc mai jos programul detaliat.

Cei care vor să admire spectacolul în aer liber, sunt așteptați la sediul primăriei de unde începe parada florilor spre Casa cărții, vineri dimineața.

Și vineri seara, și sâmbătă seara vor fi spectacole de lumini și sunete la Fântâna muzicală din Piața primăriei, iar trupa Zdob și Zdub va concerta după ora 21. Nu au fost uitați iubitorii de muzică folclorică și nici proiecțiile de filme, atât pentru părinți, cât și pentru cei mici.

program complet Simfonia lalelelor 2019

Joi, 11 aprilie 2019

ora 19:00 –  Concert simfonic susținut de Filarmonica Pitești

Dirijor: Christian Câșleanu; Solistă: Sânziana Mircea (pian)

Program:

Cl. Debussy- Prelude a lapres midi dun faune

Schumann – Concertul de pian în La minor

Dvorak – Simfonia nr. 3 în Mi bemol major

Locație: Filarmonica Piteşti

Vineri, 12 aprilie 2019

ora 10:00  – Primirea invitaților – Primăria Municipiului Piteşti

ora 10:30 – Parada Tinerilor – Parada Florilor

 traseul:  Primăria Municipiului Pitești – Complex Expozițional Casa Cărții

ora 12:00 – Deschiderea oficială a „Simfoniei Lalelelor' – Complexul  Expoziţional Casa Cărţii

ora 19:00 – Concert cameral „Pianul călător', ediția a VIII-a; Turneu extraordinar al pianistului Horia Mihail

Program:
Johannes Brahms – 16 Valsuri, op. 39

Antonin Dvořák – 4 Valsuri, op. 54

Frédéric Chopin – 2 Valsuri, op. 69

Maurice Ravel – Valses nobles et sentimentales

Claude Debussy – Valse Romantique

Locație: Filarmonica Piteşti

ora 21:00 – Spectacol de sunet și lumini al fântânii musicale – Piața Primăriei Municipiului Pitești

Sâmbătă, 13 aprilie 2019

 ora 10:00 – Crosul Lalelelor – Parcul ,,Lunca Argeșului'

ora 11:00 – Vizionare proiecție stiințifică – Planetariu, Muzeul Județean Argeș

ora 17:30 – Spectacol organizat cu prilejul Simfoniei Lalelelor

Piaţa Primăriei Municipiului Piteşti

ora 17:30 – Spectacol folcloric susţinut de:

Claudia Șerbănescu, George Popescu, Diandra Popaiacu, Alin Gabriel Matei, Rodica Oprican, Violeta Dincă, Grupul Vocal ,,Zavaidoc'. Invitați speciali: Marcela Fota, Ileana Lăceanu

ora 18:00 – Filmul ,,Bohemian Rhapsody' – Cinematograful „București'

ora 20:00 – LORA

ora 21:00 – ZDOB ȘI ZDUB

ora 22:00 – Foc de artificii

ora 22:15 – Spectacol de sunet și lumini al fântânii muzicale

Locație: Piața Primăriei Municipiului Pitești

Duminică, 14 aprilie 2019

ora 11:00 – Proiecție de film pentru copii – „Proiectul Florida' (SUA) –  Cinematograful „București'

ora 18:00 – Filmul românesc „Oh, Ramona' – Cinematograful „București'

Joi, 18 aprilie 2019

ora 11:00 – Simpozion Științific Internațional „Tendințe Actuale în Științele Naturii' – Universitatea din Piteşti – Facultatea de Științe

ora 19:00  – Concert simfonic al Filarmonicii Pitești

Dirijoare: Silvia Olivero Anarte (Spania)

Solistă: Ștefania Radulescu (soprană)

Program:

Puccini – Crisantemi

Schumann – Simfonia nr. 1 „Primăvara'

Debussy –Printempes

P.I.Ceaikovski – Valsul florilor

Strauss – Valsul Voci de primăvară

Locație: Filarmonica Piteşti