”Ea este noua membră a familiei. Moş Nicolae ne-a făcut o mare bucurie. Aşteptăm sfaturi de creştere bebe – căţeluşă. Suntem fericiţi şi pregătiţi să ii oferim toată iubirea şi atenţia”, a scris pe Instagram Deea Maxer, postând și o fotografie cu familia mărită.

catelul-familieiSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Familia Maxer, cu doi copii mici, și acum și cu un cățel, nu trece prin cea mai simplă perioadă. Cum ambii adulți sunt artiști, veniturile le-au fost serios afectate de pandemie. Pentru prima oară în mulți ani nu vor urca de Revelion pe scenă,a șa că va fi un an atipic.

“De Crăciun eram mereu acasă cu familiile. Acum nici cu ei nu ne vom întâlni, cu toţii ca de obicei, încercăm să îi protejăm şi să ne protejăm. În ceea ce priveşte petrecerea de Revelion, este primul an (din ultimii 15 ani) când nu urcăm pe scenă. E trist.

Luna decembrie nu era o lună plină de evenimente, pentru că nu cântăm colinde, chiar dacă Dinu a compus câteva, noi aveam alte proiecte cu alte genuri muzicale ce se pretau bine de Revelion.

De obicei prezentam un eveniment toată noaptea în calitate de gazde, într-o locaţie, şi susţineam acolo două recitaluri, sau în alţi ani aveam mai multe recitaluri în mai multe locaţii, maximum 6 într-o noapte.

Aşa ne-am petrecut toate Revelioanele. Uneori despărţiţi, ca să putem onora toate cererile de spectacolele. Anul ăsta de Revelion vom fi acasă, cu copiii. E o premieră. Din fericire, în perioada asta Dinu a mai compus câte o piesă unor artişti, mai sunt şi drepturile de autor care există ca venituri (foarte mici, de altfel), plus câte un contract de imagine. Toate astea ne fac să supravieţuim”, au povestit soții Maxer pentru Click.

Vezi și După două nașteri, Deea Maxer a slăbit spectaculos: ”Nu țin dietă!”

Citește și:

Încă un bebeluș regal! E anul lor!

Anunțul făcut la TV de Gina Pistol. Ce se întâmplă cu ea acum?