Pelerinaj de Florii la locurile sfinte din Ierusalim

Pelerinaj de Florii la locurile sfinte din Ierusalim

 

În aceste zile sfinte, creștinii aflați la Ierusalim pornesc în pelerinaj de Florii de la mormântul lui Lazăr din Betania și urmează calea Domnului către Ierusalim. Se opresc la Biserica Sfântului Mormânt și se roagă apoi la Zidul Plângerii pentru iertarea păcatelor…  

Cine merge în pelerinaj de Florii în Orașul Sfânt, își începe drumul cu povestea miraculoasă a lui Lazăr, cel care și-a recăpătat viața și și-a înobilat sufletul ajutându-l pe Iisus.

În sâmbăta dinaintea Floriilor, cu o zi înainte de a intra în templu, Iisus a înfăptuit marele miracol al vieții și l-a chemat din morți pe Lazăr, care se sfârșise răpus de o boală cumplită.

Lazăr era mort și îngropat de patru zile, dar Mântuitorului l-a strigat și prin Cuvântul Său i-a redat suflarea.

Tânărul a pășit afară, în lumină, părăsind mormântul de piatră înfășurat în pânzele mortuare, cu fața acoperită de o maramă.

Lazăr a mai trăit încă 30 de ani de atunci și a propovăduit învățăturile lui Iisus în jurul Mediteranei, ajungând episcop de Cipru.

 

Învierea lui Lazăr, milostenia Domnului

Zeci de localnici și credincioși fuseseră martori la învierea lui Lazăr, iar vestea minunii s-a răspândit cu repeziciune printre evreii din Ierusalim.

Lazăr se întorsese din morți, o nouă dovadă că puterea Mântuitorului venea de la Dumnezeu, iar învierea sa era semn că mila dumnezeiască avea să izbăvească întregul norod.

Oamenii urmăreau cu speranță sosirea lui Iisus la Ierusalim și, nu întâmplător, acest lucru avea să se întâmple a doua zi după Învierea lui Lazăr, în Duminica Floriilor.

Pelerinaj de Florii

Ce semnifică intrarea lui Iisus în templu

Sosit la templu, în ziua de Florii, Iisus ne dezvăluie scopul călătoriei sale pământești, înainte de a urca la ceruri. 'Mă duc să vă gătesc loc. Și dacă Mă voi duce și vă voi găti loc, iarăși voi veni și vă voi lua la Mine, ca să fiți și voi unde sunt Eu', se arată în Evanghelia după Ioan.

În Duminica Floriilor, Iisus a împlinit profeția prorocului Zaharia, care vestise sosirea lui Mesia, izbăvitor și eliberator de sub jugul romanilor.

Mulțimea l-a întâmpinat cu bucurie, strigând: 'Osana! Salvează-ne Doamne!'

În uralele oamenilor, Iisus s-a îndreptat spre templu pentru a restabili adevărata lui misiune, aceea de casă de rugăciune. La intrarea în lăcașul sfânt, El a găsit o mulțime de negustori cu tarabele întinse, care schimbau bani și vindeau animale pentru jertfe.

'Casa Domnului este casă de rugăciune, iar voi ați făcut din ea peșteră de tâlhari', a spus Iisus plin de mânie, alungând-i pe necredincioșii care slujeau banului.

Din acea zi, Iisus a pornit pe drumul patimilor și avea să fie răstignit pentru a învia, a treia zi după scripturi, în Duminica Paștelui.

Pe Drumul Crucii, spre Sfântul Mormânt

Ultimele zile din viața sa pe pământ, Iisus le-a trăit în Grădina Ghetsimani, înconjurat de apostolii Săi. Aici s-a rugat neîntrerupt Tatălui și a primit tăria de a îndura toate suferințele omenirii pentru a ne izbăvi de păcate.

Credincioșii care merg în pelerinaj de Florii trebuie să se oprească în această grădină și să se reculeagă, să se roage și să adune pace în sufletul lor.

Din grădina de pe Muntele Măslinilor, Iisus a fost dus la judecata omenească și a fost condamnat la moarte prin crucificare.

De la Pretoriu, locul în care a fost judecat, până la Biserica Sfântului Mormânt, pelerinii merg pe Via Dolorosa pentru a-și aminti de ziua în care Hristos și-a purtat crucea și a îndurat cele mai cumplite suferințe și batjocuri în numele credinței.

Ultima oprire, la Biserica Sfântului Mormânt, credincioșii pot vedea locul în care a fost răstignit și îngropat.

Aici se află stânca de pe Golgota în care a fost înfiptă crucea lui Iisus și Piatra Ungerii pe care a fost depus trupul Său fără viață.

Ultima oprire din acest pelerinaj de Florii este mica bisericuță în care se află lespedea mormântului și piatra pe care s-a așezat îngerul pentru a vesti Învierea Domnului.

Ruina templului, proorocită de Iisus

Spre deosebire de celelalte locuri sfinte, Templul din Ierusalim, în care Iisus s-a arătat pentru prima dată evreilor drept Mesia, nu mai există astăzi.

Însuși Hristos i-a anunțat sfârșitul, după cum se arată în Evanghelia după Marcu. 'Piatră pe piatră nu va rămâne din ele, care să nu se risipească', au fost cuvintele Învățătorului.

Templul arăta ca un palat falnic, avea două curți, mai multe dependințe și adăpostea o sinagogă. Construcția faimoasă a fost, însă, distrusă în întregime de soldații romani în anul 70, după ce au înăbușit în sânge răscoala evreilor și au distrus Ierusalimul.

Singura amintire a templului de odinioară este Zidul Plângerii, o parte din zidul exterior al laturii apusene, aflat în inima orașului vechi al Ierusalimului.

sursa foto: 123rf.com