Divorțul lui Miley Cyrus de Liam Hemsworth: Cum își împart averea

averea lui Miley Cyrus si Liam Hemsworth

În urmă cu câteva zile, fanii erau șocați să afle că Miley Cyrus și Liam Hemsworth au decis să se despartă, după 7 luni de mariaj și 10 ani de relație. Toți au sperat că actorii se vor împăca, însă Liam a făcut în cele din urmă pasul, el depunând miercuri actele de divorț.

Prin urmare, iubirea celor doi se termină cu acte oficiale. Mai mult, acum va trebui să-ți împartă averea. Ambii sunt actori de succes și erau și înainte de a intra în acest mariaj. Spre deosebire de alte cupluri, au intrat în căsătorie cu ochii larg deschiși, semnând un contract prenupțial.

De altfel, în actele de divorț, actorul australian, în vârstă de 29 de ani, a specificat ca niciunul dintre soți să nu plătească, în urma divorțului, vreo pensie de întreținere către celălalt, fapt cu care, cel mai probabil, și Miley va fi de acord.

Au de împărțit 15 animale pe care le-au crescut împreună

Asta înseamnă că nu vor avea mari bătăi de cap legat de bani sau împărțirea averii. De fapt, averea lor constă în 15 animale, pe care le-au crescut împreună.

Este vorba despre șapte câini, doi cai, doi ponei, trei pisici și un porc.

Animale pe care Miley, în vârstă de 26 de ani, vrea să continue să le crească ea. Totuși, și Liam a fost grijuliu cu ele. Anul trecut, când incendiile au mistuit multe case și ferme în California, Liam a fost cel care le-a salvat, cântăreața fiind plecată din oraș.

Miley i-a mulțumit atunci și i-a preamărit curajul pe rețelele de socializare.

Chiar dacă ar putea să le ceară el sau măcar să solicite custodie comună, o sursă a povestit că Liam nu plănuiește să facă asta.

Vezi și Miley Cyrus recunoaște fără ipocrizie care sunt păcatele sale. Ce spune despre căsătoria și divorțul de Liam Hemsworth. L-a înșelat sau nu?

Citește și: