Florile nemuritoare sau imortelele sunt printre cele mai frumoase flori naturale pe care le poți păstra multă vreme, după ce le-ai tăiat. Buchețelele de imortele îți vor decora casa câteva luni peste iarnă.

Imortelele sau helichrysum rezistă luni întregi după ce au fost tăiate. Petalele lor uscate, lucioase, cu aspect de paie, dar mai ales culorile calde galben, portocaliu, roșu sau maroniu-roșcat le fac deosebit de atrăgătoare.

Imortelele, ușor de cultivat în grădină

Floarile de pai sunt ușor de cultivat în grădină și au foarte puține pretenții. Suportă orice tip de sol, inclusiv pământul mai sărat și mai sărac în nutrienți, dar este bine să le asiguri nutrienți de calitate, dacă vrei flori mari și frumos dezvoltate.

Sunt plante anuale, dar vor răsări în fiecare an din semințele care cad pe sol, dacă lași câteva fructe să ajungă la maturitate. Imortelele cresc până la 30 cm înălțime și tolerează multe alte plante în jurul lor, astfel că nu trebuie să îi oferi un spațiu prea mare.

Tolerează bine seceta

În grădină, are nevoie de un loc însorit sau foarte puțin umbrit, altfel va face mult mai puține flori. Temperaturile ridicate nu sunt o problemă pentru florile nemuritoare. Suportă bine căldura și seceta, dacă sunt udate bine seara, o dată pe săptămână.

Florile de pai începe să înflorească din luna iunie și rezistă până în octombrie. Florile pot fi tăiate în orice stadiu, inclusiv în stadiul de boboci, deși nu sunt la fel de spectaculoase ca atunci când sunt înflorite complet. Ele trebuie păstrate în vaze fără apă, în locuri răcoroase și uscate din casă.