Imaginea care a stârnit indignare pe Instagram. Cum s-au fotografiat cei doi îndrăgostiţi: „Îi învățați pe tineri să facă lucruri stupide”

Imaginea care a stârnit indignare pe Instagram. Cum s-au fotografiat cei doi îndrăgostiţi: „Îi învățați pe tineri să facă lucruri stupide”

Un cuplu din SUA, format din doi bloggeri  celebri care fac bani pe Instagram cu imaginile lor îndrăznețe  din vacanțe exotice, a reușit să înfurie oamenii din întreaga lume.

 

Kelly și Kody au stârnit indignare printre internauți după ce au postat pe 3 aprilie  o  imagine în care sunt surprinși într-o ipostază extrem de periculoasă, într-un resort din Bali, Kayon Jungle Resort din Ubud.  Ceea ce a atras atenţia oamenilor a fost faptul că tânăra putea să îşi piardă viaţa pentru acea poză. În timp ce iubitul se afla într-o piscină, tânără este susţinută de el în exteriorul acesteia, în timp ce își sărută iubitul. Practic, Kelly sta suspendată, iar o mişcare greşită a iubitului i-ar fi putut fi fatală.

Însă, cei doi îndrăgostiți au încercat să-i calmeze pe internuați spunând că au fost extrem de precauți și nu avea cum să se întâmple ceva răi, pentru că au foarte multă încredere unul în celălalt.

Forţa noastră vine din faptul că avem încredere unul în celălalt. La finalul zilei suntem conştienţi şi răspunzători pentru ceea ce decidem să facem', au comentat cei doi tineri care își spun pe Instagram positravelty.

Oamenii le-au atras atenţia că astfel de practici sunt extrem de periculoase şi că sunt mulţi adolescenţi care îi urmăresc şi care ar putea încerca să îi imite.

„Îi învățați pe oameni să devină proști, să facă lucruri stupide și periculoase.  Pentru ce? Pentru o poză pentru Instagram', Este o fotografie minunată, dar nu mai postaţi aşa ceva. Vă puneţi viaţa în pericol', le-au scris internauți.

Citește și: