Ileana Lazariuc, schimbare de look. Imaginea cu ea face furori pe Instagram

Ileana Lazariuc, schimbare de look. Imaginea cu ea face furori pe Instagram

Deși au trecut doar câteva zile de când s-a aflat că Ileana Lazariuc și Ion Țiriac Jr. s-au despărțit și nu mai formează un cuplu de doi ani, fiica Anastasiei Lazariuc se abține să facă comentarii pe acest subiect. Cu toate acestea, ea și-a surprins fanii cu o schimbare de look. 

Frumoasa vedetă a decis să-și acorde puțin itmp doar pentru ea și s-a răsfățat la coafor. Ea  și-a surprins fanii cu o nouă schimbare de look. Mai exact, ea a decis să-l scurteze mai mult decât de obicei. „În sfârşit pot să spun: păr scurt, nu-mi pasă, a scris Ileana în dreptul pozei.

Imaginea a strâns în scrut timp mii de like-uri, iar fanii au început imediat să o laude. „Superbă', „Frumoasă ca întotdeauna', „Fermecătoare', au fost câteva dintre comentarii.

Vestea că Ileana Lazariuc și Ion Ion Țiriac s-au despărțit a luat prin surprindere pe toată lumea. Cu toate acestea, fiul lui Ion Țiriac a transmis un mesaj în care a anunțat că au divorțat de doi ani, dar sunt în relații bune și își cresc în continuare copiii împreună. De altfel, acesta îi comentează adesea fostei sale soții, la pozele pe care aceasta le postează pe Instagram.  În plus, se pare că acesta s-ar afla deja într-o altă relație, cu o cunoscută jucătoare de tenis.

Ileana Lazariuc și Ion Ion Țiriac au împreună doi copii

«Din dorinţa de a reduce la tăcere zvonurile, am decis împreună să anunţăm oficial faptul că am divorţat acum 2 ani. Nu există secrete sau evenimente picante la baza deciziei noastre şi am dorit această perioadă de linişte şi discreţie atât pentru noi, dar în special pentru copiii noştri, fără să intervină alte speculaţii şi scenarii fabricate. Deşi nimic nu s-a schimbat cu privire la cât de mult ne iubim, vom rămâne în continuare cei mai buni prieteni, suntem şi vom fi o familie unită şi părinţii a doi copii minunaţi. Vieţile noastre vor rămâne în continuare private şi aceasta este singura noastră declaraţie în legătură cu acest subiect. Vă mulţumim pentru înţelegere!’, a scris pe Facebook Ion Alexandru Țiriac.

 

Ileana Lazariuc şi Ion Ţiriac jr s-au căsătorit în 2009, cei doi oficializându-şi relația după o poveste de iubrie de şapte ani. La scurt timp după nuntă, cei doi au locuit la Paris, unde deţin o proprietate, dar şi la Monaco. Ei au împreună doi băieți. Alexandru s-a născut în martie 2008, la Paris,  iar Nicholas a venit pe lume doar un an mai târziu, în iunie 2009.

Citește și: