Pe sociologul Gelu Duminică îl vedem mereu la televizor, dar puțini povestea lui. Acesta s-a născut într-o familie săracă de romi în Galați. Tatăl lui a fost cerșetor, după ce părinții i-au murit în timpul Holocaustului romilor, iar mama sa a fost ultimul copil, al treisprezecelea, dintr-o familie foarte săracă, iar prima lor locuință a fost un grajd.

Gelu Duminică a venit pe lume la aproape un an după moartea fratelui său cel mare, care suferise de leucemie. Pentru că la ultima naștere mama lui a avut complicații, medicii au sfătuit-o lui nu ducă noua sarcină până la capăt și să avorteze, însă mama lui a ignorat sfaturile și și-a adus copilul pe lume.

„Eu m-am născut la nouă luni după cel mai mare frate al meu a murit. Noi am fost cinci. În momentul în care fratele meu a murit, mama mea a zis că Dumnezeu nu există, că dacă exista, Dumnezeu nu permitea un astfel de lucru. Fratele meu a avut leucemie. După ce a murit fratele meu, la vreo lună și ceva-două luni mama mea a aflat că e însărcinată. Doctorii au venit și i-au zis: trebuie să avortezi. Fratele meu puțin mai mare a fost născut cu mari probleme medicale și mama era să-și piardă viața, și atunci medicii i-au zis riști foarte mult, trebuie să avortezi. Mama a zis: Nu, nu, Dumnezeu mi-a răspuns rugăciunilor mele. Numai că a răspuns în felul lui. Mi-a luat un copil și mi-a dat altul. La 9 luni și 10 zile după ce a murit fratele meu, m-am născut eu, care îi port numele. Mama, care a stat în comă 8 zile după naștere, a zis întotdeauna că sunt bucuria lui Dumnezeu. Așa că eu întotdeauna am zis că sunt ceea ce sunt pentru că Dumnezeu a zâmbit. Și mi-a zâmbit, numai că mi-a zâmbit prin oameni. Prin mama, prin prietenii mei, prin profesori. Printr-o mulțime de oameni care au văzut mai mult decât o culoare, decât o stare de sărăcie, decât faptul că nu aveam haine frumoase. Au văzut omul, potențialul”, a mărturisit Gelu Duminică în emisiunena „În fața ta” de la Digi24.

Gelu a povestit că mama lui era cea mai mică fată din cei 13 copii ai familiei ei, care era foarte săracă, iar pe ea părinții nu au vrut să o dea la școala, deși își dorea foarte mult să facă carte. Fapt pentru care și-a promis că atunci când o să aibă copii, ea o să-i ducă pe toți la școală, iar un băiat al ei va ajunge mare, sperând ca toți copiii să aibă o viață liniștită, nu așa grea ca a ei.

„ Deși învățătoarea i-a zis mamei ei să o dea la școală, pentru că e deșteaptă, aceasta a refuzat. Lăsați, doamnă, că n-ați văzut țigancă profesoară!(…)Mama era cea mai mică fată dintre 13 copii, mama fiind născută în 1939, (…) în mediul rural ca fată erai pregătită mai mult să devii femeie, să țeși, să speli, să împlătești, să faci curat, a povestit Gelu.

Mama lui Gelu Duminică a rămas analfabetă, iar tatăl său a făcut doar 7 clase. „În momentul în care cele două sărăcii, a mamei și a tatălui, s-au unit, au devenit o sărăcie mai mare. Și au plecat dintr-un grajd, acolo au stat prima dată. Și au început să construiască. Toate muncile grele pe care le-au avut i-au făcut să înțeleagă că, dacă aveau carte, puteau să muncească mai ușor. Și nu ar mai fi trebuit să lucreze în frig, cu mâna în apă rece, femeie de serviciu. Mama mea a fost femeie de serviciu și spunea că, dacă ar fi avut măcar patru clase, ar fi avut o muncă mai ușoară. Astfel, ea a fost motorul care ne-a împins de la spate. Eu sunt cel mai mic din cei patru frați ai mei”, a povestit sociologul în emisiunea „În fața ta”.

În cartierul în care a copilărit, „în țigănie”, cum îi spune el, cea mai înaltă meserie era cea de colector de pene pentru cooperativa meșteșugărească care colecta pene din satele din jurul Galațiului pentru plăpumi și perne.

Niciun copil nu știa ce înseamnă să ajungi măcar la liceu, iar despre facultate nici nu încăpea vorba. La final de clasa a opta, văzând lipsurile mari din casă, Gelu Duminică a vrut să se înscrie la o școală de meserii și să câștige bani pentru familie. A început să își plimbe cu vorba părinții, care îl voiau la liceu, până când într-o zi, mama lui, care când nu era la serviciu, vindea semințe ca să își țină copiii în școală, l-a anunțat că merge cu el să se înscrie la un liceu.

Doi dintre frații lui au fost subofițeri în armată, iar altul e constructor naval cu contracte afară

„Și mă duc la primul liceu, mama nu vorbea. Ea, fiind analfabeta, zicea să nu ne facă de râs, eu eram „dișteptu” și eu vorbeam. – Nu-mi place aici, i-am spus”, a povestit sociologul. După mai multe nu îmi place, băiatul i-a spus mamei despre decizia sa: aceea de a se înscrie la școala de meserii.

„Nu am apucat să termin, că mama mi-a dat vreo două motivații peste ochi în plină stradă, cred că pot să număr motivațiile pe care mi le-a dat mama mea pe degetele de la o mână. Dar atunci au fost două motivații destul de puternice. Nu m-a deranjat atât de tare faptul că m-a motivat, ci că a făcut-o de față cu două fete care treceau pe stradă și am simțit că intru în pământ. Și, cu celebrul „Io te-am făcut, io te omor, nu faci tu ce vrei”, m-a luat de mânuță și m-a târât în primul liceu pe care l-a nimerit. Și deșteptăciunea mea s-a terminat acolo, eu n-am mai scos un cuvânt din momentul ăla și mama a întrebat-o pe doamna secretară despre ce e vorba în liceul ăsta. Și ea i-a spus: – Matematică-fizică. – Nu, băiatul meu meu e prost la asta. Altceva? – Filologie? – Ce e aia filologie? – E cu limba română, limbi străine. – Aici! Și atunci am primit a treia motivație de la mama în secretariat, în timp ce completam cererea de înscriere, dar ca să o fac ca lumea și să mă înscriu unde zice ea. Am luat examenul cu notă mare, ceea ce demonstra că nu sunt un prost. Dar auzisem de atâtea ori în jur: ești prost, nu ești în stare. Și nu de la ai mei, ci de la cadrele didactice în general; că țiganul nu e om nici în ziua de Paște. Am auzit toate mizeriile alea, încât orizontul meu de așteptare era foarte mic. Norocul meu a fost că la liceu am de dat niște colegi extraordinari și de niște profesori fantastici și de acolo a început evoluția mea”, a povestit Gelu Duminică.

Toți cei patru copii rămași în viață ai familiei au făcut măcar liceul. Cei doi frați mai mari au fost subofițeri în armată. Al treilea, constructor naval cu multe contracte în străinătate, iar Gelu Duminică este sociolog și directorul executiv al unei fundații care luptă pentru egalitatea de șanse: Agenția de Dezvoltare Comunitară Împreună.

Gelu Duminică a povestit că părinții lui au avut primul concediu l-au avut 67 de ani, iar din primul lui salariu i-a cumpărat mameis ale o pereche de cercei.

„Tatăl meu a văzut în mine truda lor, truda bunicilor mei care au murit în Transnistria, truda lor, care au dărâmat casa în momentul în care s-a îmbolnăvit fratele meu. Au vândut cărămizile ca să îi poată procura o injecție vitală pentru el. Au vândut absolut tot. Prima pereche de cercei am luat-o eu mamei din primul meu salariu. Primele verighete de aur le-am cumpărat eu și frații. Primul concediu din viața lor l-au făcut 67 de ani, când noi, frații am pus bani și i-am trimis într-un concediu, să își întrețină cât de cât sănătatea”, a mai spus Gelu.