Iisus a fost căsătorit? Întrebarea rămâne cel mai mare mister al Bibliei

Iisus a fost căsătorit? Întrebarea rămâne cel mai mare mister al Bibliei

Istoria creștinismului cuprinde prea multe mistere greu de descifrat, dar legătura dintre Iisus Hristos și Maria Magdalena este poate cel mai mare dintre ele. Biserica refuză să accepte o astfel de presupunere, la fel ca orice alt creștin. Există totuși câteva dovezi care au pus pe jar comunitatea științifică, însă autenticitatea lor este discutabilă.

Presupunerea conform căreia Iisus ar fi avut o soție și chiar un copil este veche, deși în Evangheliile canonice nu este nicăieri menționat acest lucru. Maria Magdalena este menționată în toate cele patru Evanghelii de bază din Noul Testament, dar nicăieri nu este vreo referire la legătura ei cu Iisus, în afară de faptul că acesta ar fi vindecat-o de o suferință veche. Apostolii lui Iisus vorbesc despre ea ca despre o adeptă a învățăturilor lui Iisus, o arată prăbușită de durere la picioarele crucii când El a fost răstignit, apoi martoră a Învierii Sale, după trei zile. În schimb, în evangheliile gnostice, respinse de Biserică, se arată că între Maria Magdalena și Iisus ar fi fost totuși o legătură mult mai importantă.

800px-Angelo_Bronzino_035

sursa foto: Wikipedia.org

Scrise la cateva sute de ani după Evangheliile canonice, textele interzise cuprind o evanghelie după Maria Magdalena și una după Filip în care se arată că Iisus o iubea pe Maria din Magdala mai mult decât pe toți ceilalți apostoli ai Săi. Cu toate acestea, nu există nicio frază care să spună clar că a fost soția lui. Pe de altă parte, aceste hrisoave au fost scrise la câteva sute de ani după moartea lui Iisus, când poveștile martorilor oculari deja se pierduseră.

O dovadă autentică despre Iisus

Un alt document, a cărui origine și proveniență sunt ținute secrete de către posesorul lui, vine totuși să pună gaz pe foc. Bucata de pergament a fost prezentată prima dată în anul 2012, la Harvard, de către unii dintre profesorii de istorie ai universității, și se pare că face parte din Evanghelia după Maria Magdalena. Manuscrisul a fost redactat în limba coptă veche, iar traducerea lui este următoarea ' Iar Iisus le-a spus: soția mea și… ar putea să îmi fie discipol'. Încă de la apariția fragmentului, o mulțime de voci din lumea academică au susținut că este un fals. Inclusiv un expert român, care a avut ocazia să îl analizeze, și anume Alin Suciu, cercetător la Facultatea de teologie şi ştiinţe religioase la Universitatea Laval din Quebec, a spus că documentul pare un fals. Recent, echipa de studiu care a analizat bucata de manuscris a declarat, totuși, că este un document autentic, scris între secolele IV și VIII era noastră. Datarea cu radiocarbon și analiza vopselei folosite demonstrează că este un document vechi și că nu este un fals creat în zilele noastre. Din păcate, este doar un fragment cât o carte de vizită, iar informațiile pe care le transmite sunt superficiale. Nu se poate baza nimeni pe o propoziție incompletă pentru a demonstra că Iisus a avut într-adevăr o soție, dar semnele de întrebare rămân.

sursa foto: Harvard Divinity School