Iată, vin colindători!

Iată, vin colindători!

Mersul cu Steaua, Vifleimul, colindele sunt obiceiuri păstrate din străbuni, caracteristice Crăciunului, în întreaga lume. Și se spune că e bine să primești colindători, căci îți aduc noroc.

Bătrânii spun că, în seara de Ajun, s-ar deschide larg cerurile şi glasurile cristaline ale îngerilor pot fi auzite, dar numai de către credincioșii vrednici, plini de evlavie, până la primul cântat al cocoșilor. De aceea, oamenii tămâiază casele în această noapte, ca să alunge grijile și pagubele. Și primesc copiii care vin să colinde, căci aceștia sunt considerați aducători de noroc și fericire. Tot în Ajun, se împodobește bradul, simbolul vieții veșnice. Și, deși toată lumea știe că porcul se taie de Ignat, pe vremuri, tot Ajunul Crăciunului era dedicat acestui ritual. Totuși, în această zi, e indicat să mănânci mere, ca să ai parte de sănătate tot anul. Dacă vei face baie pe 25 decembrie, vei fi curată și plăcut mirositoare tot anul. Începând din Ajun, nu trebuie să-ți lipsească din casă vâscul, căci aduce noroc și îndepărtează farmecele. Între Crăciun și Anul Nou, nu face nimic din treburile casnice inutile, adică nu spăla rufe, nu tricota, nu coase.

Primește colindători!

Bătrânii spun că, în seara de Ajun, s-ar deschide larg cerurile şi glasurile cristaline ale îngerilor pot fi auzite, dar numai de către credincioșii vrednici, plini de evlavie, până la primul cântat al cocoșilor. De aceea, oamenii tămâiază casele în această noapte, ca să alunge grijile și pagubele. Și primesc copiii care vin să colinde, căci aceștia sunt considerați aducători de noroc și fericire. Tot în Ajun, se împodobește bradul, simbolul vieții veșnice. Și, deși toată lumea știe că porcul se taie de Ignat, pe vremuri, tot Ajunul Crăciunului era dedicat acestui ritual. Totuși, în această zi, e indicat să mănânci mere, ca să ai parte de sănătate tot anul. Începând din Ajun, nu trebuie să-ți lipsească din casă vâscul, căci aduce noroc și îndepărtează farmecele. Între Crăciun și Anul Nou, nu face nimic din treburile casnice inutile, adică nu spăla rufe, nu tricota, nu coase.

Sursa foto: blog.farmaciadulfu.ro