Ia-ți, mireasă, ziua bună!

Ia-ți, mireasă, ziua bună!

Mireasă e greu să fii în zilele noastre. Dat fiind că a devenit o modă purtarea costumului popular la nuntă, ar trebui reînviate și obiceiurile strămoșești care fac parte din nunta tradițională. Sunt ceva mai costisitoare și mai acaparatoare de timp, însă merită orice sacrificiu.

Cine nu-şi doreşte nunta tradițională ca-n poveşti, care să ţină 3 zile şi 3 nopţi? De fapt, de aşa ceva au avut parte străbunicile noastre şi se mai bucură încă fetele de prin zone în care modernismul nu şi-a făcut loc.

La mireasă începe nunta

Conform tradiţiei, seara de vineri dinaintea nunţii reprezintă petrecerea miresei. Acum se adună la masă toată familia, prietenii şi cunoscuţii. A doua zi, toată lumea contribuie la gătirea bradului, pe care mai apoi îl joacă în curtea fetei, în semn de bunăstare şi belşug. După aceea, viitoarea mireasă , gătită în costum popular, merge să ia apă de la cea de-a treia fântână spre răsărit, cu o găleată împodobită cu flori, însoţită de alai şi lăutari. Aici, scoate apă de 3 ori şi, de fiecare dată, stropeşte însoţitorii cu un mănunchi de busuioc. Odată întorşi în curtea miresei, nuntaşii încing o horă cu strigături, în vreme ce mireasa trece pe la fiecare şi le prinde în piept florile de nuntă.

Există încă regiuni unde se fac mici scenete, unde personajele principale sunt socrii, naşii şi mirii. În cea de-a treia zi, de dimineaţă, înaintea nunţii propriu-zise, naşa, împreună cu soacra mică ajută mireasa să se îmbrace. Naşa îi prinde miresei voalul în păr, în timp ce lăutarii cântă „Ia-ţi, mireasă, ziua bună', o melodie simbol al plecării din casa părintească. La ieşirea din casă, se rupe turta deasupra capului miresei, apoi se împarte celor prezenţi. Se spune că aduce noroc celor care mănâncă din ea, obiceiul păstrându-se din Roma antică.

Ginerică, ginerică…

În dimineaţa nunţii, ginerele, împreună cu unul dintre fraţi, trebuie să împodobească şi el bradul, simbol al tinereţii veşnice şi al belşugului viitoarei familii. Chiar şi acum, obiceiul bărbieritului mirelui se păstrează cu sfinţenie, căci reprezintă trecerea flăcăului în rândul bărbaţilor. Un prieten apropiat al mirelui îl bărbiereşte simbolic pe acesta, în vreme ce, la ea acasă, mireasa e gătită de naşă. Mirele trebuie să ţină sub picior banii cu care urmează să-şi plătească bărbieritul, iar lăutarii şi ceilalţi invitaţi încearcă să i-i fure. Mirele trebuie să apere banii cu îndârjire, pentru a fi considerat bărbat în rândul lumii. După acest ritual, mirele pleacă la naşi, apoi, împreună cu aceştia, merge la mireasă. Mireasa va sta ascunsă până când mirele o va găsi, o va lua şi vor merge împreună la biserică.

Hai la hora mare!

Duminica dimineaţa, după ce vorniceii i-au anunţat, nuntaşii sosesc, fiind întâmpinaţi cu vin, pâine şi sare. Deşi acum, din motive pragmatice, nunţile au loc de obicei sâmbăta, în trecut această zi aducea ghinion pentru nunta tradițională. Prin urmare, cea mai potrivită zi pentru oficierea căsătoriei religioase a rămas duminica, după Sfânta Liturghie de la biserică. Acestea fiind spuse, urmează petrecerea mult aşteptată, cu masa, dansul şi felicitările de rigoare. La nunta tradițională, soacra mare îi invită pe miri să intre, le prinde un ştergar din borangic pe după gât, apoi îi serveşte cu bomboane şi vin, atât pe ei, cât şi pe restul nuntaşilor.

În timpul petrecerii, naşilor li se oferă cadouri din partea miresei. Credeai că asta e tot? Ei bine, nu e aşa. Înspre zorii zilei, se obişnuieşte strigarea darului de către şeful tarafului. Dar nunta nu se încheie până când naşa nu scoate voalul de pe capul miresei şi îi pune în loc un batic sau o eşarfă, marcând astfel trecerea fetei la statutul de femeie măritată. Voalul miresei se pune pe capul unei fete necăsătorite. La fel de interesant este şi dansul găinii, pentru unii un obicei dezgustător. Bucătarul aduce o găină friptă, ornată în fel şi chip, pe care naşul trebuie să o răscumpere. Acesta e momentul în care nunta se încheie, însă distracţia continuă în serile următoare.

Sursa foto: 123rf.com