Horoscopul verii

Horoscopul verii

Vara aceasta se află sub semnul lui Venus și toate zodiile vor beneficia, mai mult sau mai puțin, de influența ei benefică. În iunie, va ajuta semnele de Foc, în iulie va aduce dragostea pentru zodiile de Pământ, iar în august ne sporește tuturor câștigurile.

Perioada cea mai frumoasă a anului vine ca o gură de aer proaspăt pentru toți nativii. Lipsită de evenimente astrologice tensionate, lipsită de eclipsele care însoțeau de obicei fiecare anotimp cald, vara acestui an este o perioadă optimistă și prosperă pentru fiecare dintre noi. Fiecare zodie va avea ceva de câștigat, pentru că toate vor fi influențate de tranzitul lui Venus, Marele Benefic al zodiacului. Aflată în semnul de Foc al Leului, la început de iunie, Venus aduce energie și optimism și ne ajută pe fiecare să ne rezolvăm problemele mai vechi, apărute de la începutul anului. Energia lui Venus se va răsfrânge și asupra relațiilor intime, iar cuplurile care au trecut prin momente critice vor găsi o cale să se împace și să retrăiască pasiunea de la începuturi. De la jumătatea lunii iulie, Venus intră în Fecioară, o zodie care amplifică generozitatea acestui astru și îmbunătățește toate aspectele vieții. Căsnicia, familia, câștigurile, buna înțelegere cu rudele și chiar beneficiile în carieră vor fi influențate pozitiv de acest astru. În august, Venus va fi retrograd în Leu, unde va pune accentul pe intimitate, odihnă, relaxare, vacanțe și distracții.

Marile schimbări ale verii

La începutul lunii iunie, pe data de 11, Mercur își încheie mersul retrograd în Gemeni și își îndreaptă atenția asupra proiectelor personale ale nativilor ambițioși. Cine vrea să facă o schimbare semnificativă în această vară, să se căsătorească, să își caute un loc de muncă sau să plece peste hotare, ar trebui să planifice totul în cea de a doua jumătate a lunii iunie. Favorizate vor fi în primul rând zodiile de Aer și cele de Foc, dar nici celelalte semne ale zodiacului nu vor fi lăsate deoparte. Schimbări benefice, mai mari sau mai mici vor intervene în viața fiecăreia. De asemenea, vom avea de câștigat și în august, când Saturn își va încheia perioada de retrogradare din Scorpion. Intențiile clare, planurile bine gândite și dorințele realizabile se vor materializa mult mai repede, datorită lui Saturn. August va fi luna împlinirilor, iar tabloul astral, lipsit de influențe negative, va fi de bun augur pentru nativii care știu să își modeleze viața pe traiectorii stabile. Pe de altă parte, Saturn îi va ajuta și pe cei care au pierdut drumul să își regăsească echilibrul sufletesc și să se ferească de complicațiile inutile. Ultima lună de vară este perioada în care vor regăsi energia pentru a face curățenie în viață și pentru a lăsa în urmă temerile, grijile și amintirile dureroase.

Berbec 20.03 – 20.04

Găsește timp pentru suflet!

Vara debutează sub semnul Lunii pline care intră în Săgetător, pe 2 iunie, și te îndeamnă să lași deoparte ambițiile și proiectele grele și să te ocupi mai mult de dorințele sufletului. Găsește timp pentru tine, odihnește-te, analizează ceea ce ai realizat până acum și nu ți-a adus beneficii. La începutul lunii iunie, momentele de introspecție îți vor fi de ajutor în relația de cuplu. Luna plină din Săgetător afectează întotdeauna legăturile cu probleme, dar te ajută să vezi ceea ce poți îndrepta să fiți amândoi fericiți. Spre sfârșitul lunii iulie, când Uranus, astrul surprizelor, își încheie mersul retrograd, atmosfera se înseninează. Vei avea mai multe momente fericite, vei găsi soluții la tot felul de probleme presante. Vei avea o atmosferă mult mai echilibrată, şi la serviciu, şi acasă. În luna august, vei avea parte de petreceri de familie şi concedii scurte, dar odihnitoare.

Evenimentul verii

25 iulie: Uranus își încheie perioada de retrogradare în zodia ta și aduce zile prospere, bogate în evenimente și multe bucurii. El va favoriza schimbările benefice și va aduce pacea în familie.

Taur 21.04 – 21.05

Schimbări neașteptate

Profită de timpul liber pe care îl ai, la început de vară, și călătorește sau distrează-te cu familia. Zilele frumoase și liniștite vor lua sfârșit la jumătatea lunii iulie, când zodia ta va fi puternic influențată de Venus. Marele astru al câștigurilor, proiectelor și al iubirii are numeroase surprize pentru tine. Până în toamnă, nimic nu va mai fi cum știai și cele mai importante aspecte ale vieții tale vor trece prin transformări radicale. Ultima decadă a lunii iulie va fi cea mai potrivită perioadă să îţi cauţi un loc de muncă, pentru că astrele te vor ajuta să îl găseşti. Ambițioasa Venus te împinge de la spate să faci o schimbare în carieră, să alegi alt domeniu sau, cel puțin, să încerci să faci și altceva, cu perspective mai largi de viitor. Iulie este o lună dinamică, poate chiar obositoare, dar vei avea multe realizări. Din august, te vei concentra și asupra viitorului copiilor, pe necesităţile lor legate de şcoală şi de studii sau pe proiectele lor de a lua viața în propriile mâini. Singurele vești neplăcute vor fi legate de starea de sănătate a unei rude dragi.

Evenimentul verii

18 iulie: tranzitul lui Venus prin semnul de Pământ al Fecioarei este de bun augur pentru zodia ta. Spre deosebire de alți ani, în această vară călătoria lui Venus va fi mai lungă și vei avea mai mult timp să îți împlinești visurile.

Gemeni 22.05 – 21.06

Vei regăsi bucuria de a trăi!

Vara începe cu vești bune, datorită lui Mercur care își încheie mersul retrograd. Este astrul guvernator al zodiei tale și poate aduce multe vești bune, dacă ești dispusă să îl asculți. Intuiția te va îndemna să faci tot felul de schimbări și să pui dragostea în prim plan. Ascultă-ți vocea interioară și nu vei regreta! Toate inițiativele tale din luna iunie și iulie vor fi sprijinte de Mercur. Vei avea și mai mulți bani, și mai mult timp liber pentru proiectele tale. Dar cel mai important aspect al influenței sale se reflectă asupra relației de cuplu. Când Mercur și Luna nouă se vor întâlni, la începutul lunii iulie, dragostea îți va oferi cele mai frumoase momente. Chiar dacă ești singură, Mercur îți va scoate în cale partenerul potrivit, dacă ești dispusă să îți schimbi viața și să accepți pe altcineva în intimitatea casei tale.

Evenimentul verii

11 iunie: Mercur revine la mersul direct în zodia ta, la timp pentru a îndrepta deciziile greșite pe care le-ai luat. Orice plan ai avea, Mercur îți va fi aliat și te va ajuta să regăsești lucrurile frumoase pe care le-ai pierdut.

Rac 22.06 – 22.07

Ai grijă de bugetul familiei!

Vara este perioada cea mai frumoasă pentru zodia ta, iar lucrurile bune vin o dată cu Soarele, din 21 iunie. Până atunci, însă, vei fi octrotită de Luna plină din Săgetător, care are grijă să fii fericită în dragoste și să te bucuri de zile liniștite. O dată cu Soarele, anul acesta va sosi și Marte în semnul Racului, iar lunile iunie și iulie vor fi marcate de energia lui debordantă. Te poți aștepta oricând la schimbări și evenimente neprevăzute, dar plăcute. Poate că singurele momente mai tensionate vor fi legate de bani, dacă tu și partenerul tău de viață nu aveți un buget consistent pentru vacanțe. Tranzitul Lunii în semnul tău astral, la mijlocul lunii iulie, va schimba lucrurile în favoarea ta și te va recompensa pe alte planuri. Familia, copiii, sănătatea și atmosfera de la locul de muncă vor fi așa cum îți dorești. Iar proiectele de cuplu se vor împlini cumva, chiar dacă nu aveți suficienți bani. În august, sosesc vești bune pentru cariera ta, dacă ești ambițioasă și vrei să faci o schimbare.

Evenimentul verii

16 iulie: zodia ta va primi vizita deosebită a Lunii noi, cu care nu te întâlnești decât o dată pe an, dar care are o influență puternică de-a lungul verii. Profită de ocaziile frumoase pe care ți le scoate în cale!

Leu 23.07 – 22.08

Ocrotită de Venus

Tranzitul lui Venus va face această vară specială pentru zodia ta. Încă din primele zile de iunie, marele astru benefic al zodiacului te va ocroti și va înlătura obstacolele care te necăjeau. Venus influențează relația intimă și dragostea, dar are un impact puternic și asupra câștigurilor tale. Câtă vreme ea este generoasă, de-a lungul lunii iunie, toate îți vor merge din plin. O perioadă mai dificilă ar putea fi legată de retrogradarea ei, care începe pe 25 iulie și durează toată luna august. Cu toate că este o perioadă destul de lungă, nu vei avea parte de surprize neplăcute sau pierderi mari. Se pot complica problemele pe care nu le rezolvi la timp și pot apărea discuții în contradictoriu cu partenerul de viață, dar toate acestea vor fi trecătoare.

Evenimentul verii

5 iunie: semnul tău astral este vizitat de Venus, care va rămâne o perioadă mai lungă în zodia ta, dar va avea și câteva zile de retrogradare. Vestea bună este că marele astru al iubirii va fi deosebit de generos și nu va aduce nicio surpriză neplăcută.

Fecioară 23.08 – 22.09

O vară cu adevărat norocoasă

Astrele îți oferă multe surprize frumoase în această vară. Mercur, astrul care îți guvernează zodia, își va încheia perioada de retrogradare la început de iunie și te va ajuta să strângi mai mulți bani sau să renovezi casa. Venus va sosi în zodia ta, pentru o scurtă perioadă, în a doua jumătate a lunii iulie, dar va fi o perioadă intensă, cu tot felul de evenimente și vești frumoase. Dacă ești singură, în iulie vei avea cele mai multe șanse să găsești pe cineva, mai ales dacă vei călători mult. Iar, dacă ești căsătorită, amândoi veți avea parte de o surpriză și vă veți împlini un vis din tinerețe. Benefică va fi și luna august, când îl vei avea de partea ta pe Jupiter, un astru care vine întotdeauna cu daruri bogate: dragoste, împlinire, sănătate și multe zile fericite.

Evenimentul verii

11 august: ești norocoasă să primești vizita Marelui Benefic, Jupiter, astrul cel mai generos și cel mai energic dintre toate. Programează pentru luna august toate evenimentele importante din vara aceasta, concediile, întâlnirile sau chiar evenimente de familie precum botezul sau cununia.

Balanță 23.09 – 22.10

Treci la fapte!

Tranzitul lui Venus prin semnul Leului îți poartă noroc în lunile iunie și iulie, iar în august influența ei generoasă va întâlni energia lui Mercur și câștigurile tale vor spori. Toate elementele astrale arată că vei avea o vară de neuitat, cu evenimente deosebite și numeroase călătorii. Relațiile cu prietenii și cu persoanele influente din viața ta se îmbunătățesc și îți aduc avantaje mari. În lunile iunie și iulie, vei avea șansa să rezolvi problemele mai grave care au apărut de la începutul anului și care necesitau cheltuieli mari. Chiar dacă bugetul tău va scădea la mijlocul verii, în luna august îți vei reface economiile datorită lui Mercur. Relația de dragoste va fi și ea protejată de aster și vei fi scutită de surprize neplăcute.

Evenimentul verii

5 iunie: este data la care astrul zodiei tale, Venus, își începe tranzitul în semnul de Foc al Leului. Influența ei va fi deosebit de generoasă pentru zodia ta, care va profita de energia și determinarea Leului. În lunile iunie și iulie, poți realiza lucruri cu totul deosebite și poți lăsa în urmă toate problemele grave.

Scorpion 23.10 – 21.11

Te întâlnești din nou cu Saturn  

Tabloul astral al lunilor de vară este cu totul deosebit pentru zodia ta, față de celelalte. Când credeai că ai scăpat definitiv de influența lui, Saturn revine în zodia ta în mers retrograd, în perioada 15 iunie – 1 august. Câtă vreme a fost alături de tine, de-a lungulor anilor 2013 și 2014, ți-a făcut destule șicane, dar a știut să te și susțină în momentele importante. Vizita lui din această vară este una de scurtă durată și de bun augur în unele momente, mai ales dacă ai probleme în carieră. Saturn te va susține în căutarea unui loc de muncă mai bun și va îmbunătăți traiul de zi cu zi, doar că nu te va ajuta cu planurile pe termen lung. Concediile, vacanțele, investițiile mari sau relația intima vor fi în planul secund.

Evenimentul verii

15 iunie: Saturn, astrul care ți-a dat multe bătăi de cap în ultimii doi ani, se întoarce în zodia ta în mers retrograd, până la jumătatea lunii septembrie. Influența lui este capricioasă și nu îți poți face planuri pe termen lung, dar poți avea câteva succese la care nu te aștepți.

Săgetător 22.11 – 21.12

O perioadă cu împliniri visate

Vara ta începe sub semnul Lunii pline, în opoziție cu Soarele din Gemeni, dar alături de Venus din Leu. Un asemenea triunghi este benefic relațiilor de tot felul, dar mai ales relației intime, câștigurilor, surprizelor și darurilor. Eforturile și munca de până acum vor fi răsplătite, deoarece Luna plină înseamnă împlinire pe toate planurile. Fie că ai nevoie de vești bune la serviciu, de mai multă intimitate în dragoste sau de sprijin financiar, influența Lunii pline va favoriza aceste lucruri. Lunile iulie și august vor fi armonioase și benefice din punct de vedere financiar. Dacă te ferești de datorii, vara aceasta vei scăpa de grijile legate de bani. Ar fi bine să te ferești și să dai bani cu împrumut, pentru că îi vei recupera mai greu.

Evenimentul verii

2 iunie: va fi Lună plină în zodia ta, un moment astral deosebit care dă tonul verii și deschide o perioadă lungă cu zile fericite și împliniri. Ea va pune în lumină toate eforturile făcute de la începutul anului și va găsi o cale să te răsplătească.

Capricorn 22.12 – 20.01

Vara, perioada ta de relaxare

Responsabilitățile în familie cresc la început de vară, când trebuie să te ocupi mai mult de copii în timpul liber. Este posibil ca unul dintre ei să aibă de susținut examene importante, iar ajutorul tău va fi deosebit de important. Iunie se anunță o lună plină de evenimente, cu momente tensionate și încercări. Atmosfera se destinde din iulie, când vei reuși să te odihnești în concediu sau să pui capăt unor proiecte mai dificile. August este și ea o lună prielnică pentru odihnă, deoarece vor apărea schimbări benefice în programul tău de lucru și vei scăpa de grijile unor activități sau întâlniri neplăcute. Și în august sunt bine aspectate vacanțele, dar nu este recomandat să pleci o perioadă prea lungă de acasă.

Evenimentul verii

2 iulie: este ziua în care te întâlnești cu Luna plină, moment în care se vor împlini dorințele și visele tale mai vechi sau proiectele la care te-ai gândit la sfârșitul anului trecut. După o jumătate de an de muncă, idei, organizare și investiții, vei obține ceea ce îți doreai.

Vărsător 21.01– 19.02

Poți face mai mult

Avalanșa de evenimente și schimbări de la începutul lunii iunie te obligă să iei măsuri drastice și să alegi, poate, o direcție nouă pentru tine, dar și pentru familia ta. Vara aceasta pare să fie o perioadă de tranziție, în care vei lăsa în urmă obiceiuri vechi și oameni care te-au dezamăgit. Retrogradarea lui Neptun, care începe pe 11 iunie, te va ajuta să analizezi cu sânge rece cauzele eșecurilor din ultima vreme și soluțiile de care ai nevoie. Nu este genul tău să te mulțumești cu puțin și tu știi că poți face mai mult. Treci la fapte și, în curând, vei avea rezultate bune. În iulie și august, vei avea motive să sărbătorești pentru că viața va fi mai frumoasă, iar dragostea îți va aduce fericire.

Evenimentul verii

31 iulie: momentul de Lună plină de la sfârșitul lunii iulie este unul cu totul special. În aceeași perioadă, Venus este retrograd, astfel că Luna plină va amplifica nevoia de intimitate și de dragoste, iar relația de cuplu poate fi presărată cu surprize frumoase.

Pești 20.02 – 20.03

Vei retrăi iubirea adevărată

Vara aceasta stă sub semnul lui Neptun retrograd, la fel ca și vara anului trecut, când a avut pentru tine și surprize frumoase, dar și câteva decepții. Neptun înseamnă iluzie, amăgire și mister, dar și dragoste, romantism sau magie. Vestea bună este că, în perioada de retrogradare, Neptun te va ajuta să vezi mai bine obstacolele ascunse, sufletele fățarnice și promisiunile false. Datorită lui, poți descoperi în următoarele luni cine te iubește și cine te respectă și să rupi relațiile cu cei care nu știu decât să profite de pe urma ta. Vei descoperi că poți retrăi iubirea, că relația de cuplu poate fi armonioasă, în pofida tuturor grijilor și problemelor cotidiene. Tot Neptun te avertizează că, în cursul lunii iulie, este posibil să apară probleme de sănătate la care nu te aștepți.

Evenimentul verii

11 iunie: Neptun, patronal zodiei tale, își începe mersul retrograd până în luna noiembrie, perioadă în care poate aduce în viața ta speranțe false și visuri iluzorii. Anul trecut, a avut o perioadă similară de retrogradare și este posibil să trăiești acum consecințele unor decizii de atunci.

sursa foto: Foter.com