A căpătat un țel în viață după ce și-a luat un câine: M-a salvat, la propriu! Acum am de ce să mă trezesc dimineața. O poveste emoționantă|Video

homeless salvat de un caine

Numai cine are un câine știe câtă bucurie și alinare poate aduce acesta într-o viață de om. Cine nu își poate doar imagina (și niciodată nu va înțelege cât de puternice sunt sentimentele celor doi, unul față de celălalt) sau îi poate asculta pe cei care trăiesc această minune.

Pe Andy, un om fără adăpost din Marea Britanie, câinele l-a salvat, la propriu. 'Acest cîine mi-a salvat viața și îmi salvează viața în fiecare zi', spune Andy, un bărbat care nu mai e tânăr, își recunoaște greșelile si condiția și care până nu demult era decis să se sinucidă.

L-a cumpărat pe Andy de la un cerșetor, când câinele avea doar 4 săptămâni, plătind pentru el echivalentul a 16 dolari. Deși, personal, nu avea de nici unele și avea o grămadă de nevoi, a dus cățelul la veterinar a doua zi.

'Nu eram bun pentru nimeni, nu-mi eram bun nici mie. Asta nu era viață'

În acea vreme, la fel ca în ultimii 15 ani, Andy se droga. Lua droguri tari, ilegale, periculoase: heroină și cocaină. 'Nu eram bun pentru nimeni, nu-mi eram bun nici mie. Asta nu era viață'.

De când îl are pe Bailey, s-a lăsat de droguri, pentru că sufletul lui pereche are nevoie de atenție. Apoi, cu fiecare doză de droguri, exista riscul să nu se mai trezească. Și ce s-ar fi întâmplat atunci cu Bailey?

Andy povestește fără ascunzișuri că de când e în stradă a fost periodic la închisoare. Acum nu-și mai permite asta. Se ține departe de fărădelegi tot de dragul lui Bailey. Ar rămâne singur în stradă sau, mai rău, l-ar lua hingherii.

'Cine sunt eu ca să spun că viața lui s-a terminat?'

E drept, ideea sinuciderii nu l-a părăsit complet. Însă de câte ori îi trece prin cap acest gând negru și merge la pod, cu ideea să se arunce, își privește cu dragoste câinele, Bailey îi întoarce privirea, și se întreabă. 'Să sar cu el? Trăim doar o dată. Cine sunt eu ca să spun că viața lui s-a terminat? Cu ce drept? Acestea sunt cele mai negre stări prin care am trecut'.

'Am stat pe pod câteva ore, ne-am privit și m-a convins. Pentru că există comunicare, chiar dacă nu prin cuvinte. M-a întors din drum din nou și din nou. Mi-a salvat viața iar și iar', mărturisește Andy.

'Când stai acolo în stradă înfometat și nimeni nu te observă, trecând pe lângă tine ca și cum nu ai conta, începi să îți spui singur că nu contezi, că nu reprezinți nimic. Însă el, el așteaptă de la mine mâncare, așteaptă dragoste, așteaptă să mă joc cu el. Îmi dă un sens. Poate că e doar un mic rol, dar e un sens al existenței pe care mi-l dă. E un stimulent de a mă ridica și de a mă purta frumos. Dacă îmi pierd calea, îmi pierd câinele', mai povestește Andy și-i vezi ochii umezi de iubire.

Datorită lui Bailey, de el s-au apropiat și i-au vorbit oameni care în mod nomal nu i-ar fi acordat nici câteva secunde din viața lor. La finalul zilei sunt doar ei doi, dormind lipiți, înveliți sub aceeași pătură. 'E întotdeauna cu mine, doar pentru mine', mai spune bărbatul pentru care Bailey e singura bucurie.

'Totul se rezumă la iubire și prin el am învățat, pentru că mi-am pierdut familia din cauza dependenței, am învățat să ofer iubire și, mai important, să o primesc. Și mă iubește necondiționat. Mă simt binecuvântat în fiecare zi!', conchide Andy.

Vezi mai jos un video emoționant cu Andy și Bailey.

Foto: Captură Facebook/Channel 4 News

Vezi și Cum să-ți alegi câinele în funcție de zodie! Află ce rasă ți se potrivește

Citește și: