Hemoroizii nu se vindecă nici cu plante, nici cu creme

Este avertismentul venit din partea medicilor de specialitate. Vasele de sange care vascularizeaza canalul anal, se pot dilata din cauza unor factori precum: constipația, statul pe scaun pe perioade foarte lungi, sarcina, sedentarismul, obezitatea, alimentația incorectă. Dilatațiile venoase se numesc hemoroizi, sunt situate în zona inferioară a rectului si anusului si sunt de doua feluri, interni si externi. Aceste vene dilatate de la nivelul rectului inferior si al anusului nu pot dispărea cu ajutorul unor unguente sau sub așa-zisa acțiune miraculoasă a unor plante, avertizează specialiștii, îngrijorați că marea majoritate a pacienților ajung la ei atunci când boala hemoroidală s-a complicat.

Prof. Dr. Dorel Firescu

Prof. Dr. Dorel Firescu

“Tratamentul naturist este reprezentat de o paletă largă de plante medicinale, fără însă a avea niște studii știintifice care să certifice efectele acestora. Avem însă certitudinea, după studierea amănunțită a bolii hemoroidale, că niciun tratament administrat local – deci creme – și niciun tratament înghițit – pastile sau ceaiuri – nu pot vindeca această afecțiune. Pot doar ameliora simptomatologia, lucru care îi poate bucura pe pacienți pe moment, dar care îi va întrista mai târziu. Boala își vede mai departe de evoluție, apar complicații și, deseori, recidive chiar după ce intervenim profesionist”, declară profesor doctor Dorel Firescu, specialist în proctologie și endoscopie digestivă la clinica OK Medical.

Cine prescrie tratament pentru hemoroizi?

Medicii mai atrag atenția asupra unui lucru: “De cele mai multe ori aceste tratamente naturiste sunt indicate de persoane fără o pregătire medicală minimală sau sunt pur și simplu găsite pe internet și cumpărate, fapt ce poate întârzia diagnosticul și tratamentul unei boli mult mai grave, dar care la debut poate avea o simptomatologie asemănătoare hemoroizilor. Este vorba despre cancerul de colon”, adaugă profesorul Firescu. Cât despre leacurile naturiste care fac mai mult rău decât bine, doctorii plasează pe lista celor de evitat neapărat spânzul și tătăneasa – ierburi periculoase dacă sunt folosite pentru tratarea hemorozilor. Sfatul medicului pentru cei care se confruntă cu simptome? “Mergeți urgent într-un cabinet de proctologie pentru un diagnostic precis și nu ieșiți din cuvântul medicului ca să nu ajungeți la complicații”, concluzionează doctorul Dorel Firescu.

Sursa foto: okmedical.ro