Heidi Klum are un nou iubit tinerel. De ce, de data asta, totul e diferit

Heidi Klum iubit

De la despărțirea de fostul soț, Seal, Heidi Klum, în vârstă de 45 de ani, a tot avut iubiți mult mai tineri decât ea. Poveștile de dragoste, extrem de pasionale, n-au ținut însă mult. Însă vedeta susține că actuala sa idilă, deși tot cu un tinerel, e altfel. Are și un argument în acest sens.

Modelul Heidi Klum, care niciodată nu și-a arătat vârsta, se iubește de câteva luni cu Tom Kaulitz, chitarist al trupei Tokyo Hotel, un tânăr de numai 29 de ani. Modelul, mamă a patru copii – Leni, de 14 ani, rezultată din relația cu Flavio Briatore, Henry, de 13 ani, Johan, de 11, și Lou, de 9 ani, din căsătoria cu Seal – l-a prezentat deja acestora noul iubit și, surpriză, s-a întâmplat ceva fără precedent.

Potrivit vedetei, toți copiii l-au plăcut și au fost de acord cu alegerea mamei lor.

 

View this post on Instagram

 

❤️

A post shared by Heidi Klum (@heidiklum) on

Deși a divorțat de ceva vreme, Heidi a dezvăluit recent că încă face eforturi pentru a reuși să fie atât o mamă bună, dar a nu se izola. Face tot posibilul să aibă și o viață socială și una romantică. Iar vedeta recunoaște că provocările sunt tot mai mari, pe măsură ce copiii săi cresc. Deja doi dintre ei sunt adolescenți și încep să aibă propriile păreri despre cum ar trebui făcute lucrurile, altfel decât ale ei.

S-au cunoscut la muncă, într-o emisiune TV

Revenind la iubitul ei, Heidi l-a cunoscut pe platoul de filmare al unei emisiuni din Germania, în luna februarie a acestui an. Zvonurile legate de o relație au apărut în martie, după ce cei doi au fost surprinși sărutându-se pe platoul de filmare. Relația a fost confirmată în mai, odată cu prima apariție în public a celor doi, la un eveniment monden.

”E cel mai bun, dulce, grijuliu, cea mai iubitoare persoană. Mă simt atât de norocoasă!”, declara recent Heidi. ”Nu-mi amintesc dacă am fost atât de fericită vreodată în viața mea. E absolut minunat!”, mai spunea vedeta despre bărbatul care îi este alături.

Întrebată dacă urmează căsătoria, Heidi a declarat că ”doar timpul va arăta asta”. ”Nu suntem de foarte multă vreme împreună”, recunoaște vedeta. Totuși, blonda nu exclude ideea căsătoriei chiar dacă are două divorțuri la activ.

Vezi și Vedete părăsite când erau gravide. Iată care sunt bărbații celebri și nemiloși | GALERIE FOTO

Citește și:

Loading...