Halle Berry și Keanu Reeves se întâlnesc în secret. Iată ce îi place actriței la starul din Matrix

Halle Berry ;i Keanu Reeves se intalnesc

Un nou cuplu apare la orizont la Hollywood și e format din doi actori foarte iubiți: Halle Berry și Keanu Reeves.

Totul a început după ce actrița a fost cooptată în distribuția filmului ”John Wick: Chapter 3, unde joacă și Keanu Reeves. Însă în scurtă vreme, cei doi actori au devenit mai mult decât colegi de platou, ei ieșind la întâlniri, a povestit o sursă din anturajul lor.

”Au început să se întâlnească chiar înainte de a începe filmările”, a povestit el. ”Imediat cum au început să iasă împreună și să se cunoască și-au dat seama că era acolo ceva mai mult decât o prietenie”, a mai spus acesta.

Deocamdată, Halle, de 51 de ani, și Keanu, de 53, nu și-au manifestat sentimentele public, ținând relația secretă. ”Dar e doar o chestiune de timp până când totul va fi făcut public”, a mai spus sursa.

Halle Berry a divorțat în 2016 de Olivier Martinez, după care s-a întâlnit cu producătorul muzical Alex Da Kid, timp de cinci luni. Pe Keanu îl vede însă ca pe un om cu care ar putea pleca la drum lung. ”Keanu este clar tipul ei. Îi place că e misterios, un tip introspectiv și cu picioarele pe pământ. Apoi, nu e un tip care să vrea să fie în lumina reflectoarelor. Halle găsește asta foatre atractiv. În plus, crede că este foarte chipeș”, a mai spus sursa.

Și, într-adevăr, Keanu Reeves întotdeauna și-a ținut secrete relațiile, foarte puține lucruri reușind să ajungă în tabloide. Actorul canadian a fost căsătorit cu Jennifer Syme, din 1998 până în 2000. Au avut împreună și un copil, dar acesta, din păcate, a murit la naștere. La scurtă vreme după moartea fetiței și despărțirea lor, Jennifer, care suferea de depresie, a murit într-un accident de mașină.

Vezi și De când s-a despărțit, Halle Berry arată nu de 51 de ani, ci de 21! Uite care e secretul ei!

Citește și:

Loading...