Greșelile părinților se reflectă în comportamentul copiilor

Copiii imită greșelile părinților și în gestionarea conflictelor

Greșelile părinților se reflectă în comportamentul copiilor. De multe ori, părinții merg cu copiii la psiholog. Consideră că micuții au nevoie de 'ajustare' pentru a-și schimba comportamentele negative. Totuși, adevărata problemă sunt adulții și mediul familial.

Află care sunt câteva probleme ale copiilor cauzate de greșelile părinților. Copiii sunt oglinda noastră. Mai ales când sunt mici ei reflectă ceea ce se întâmplă în jurul lor. Pe lângă influența genetică, ei imită gesturile, limbajul și obiceiurile părinților. Preiau din interesele lor și-și doresc să-i imite.

Atunci când vor deveni adulți, vor avea deprinderile pe care și le-au însușit în prima copilărie, fie ele bune sau rele. Creierul uman se formează în proporție de 80 % în primii trei ani de viață. Experiențele pe care un tânăr le trăiește în această perioadă au un impact major asupra a ceea ce va deveni în viitor. Așa că există probleme ale copiilor cauzate de greșelile părinților.

Greșelile părinților duc la comportamentul dificil al copilului

'Toate problemele părintelui se oglindesc în comportamentul copilului. Micuțul este un bun observator și imitator. Nu contează ceea ce-i spunem formal să facă, ci este important ceea ce facem noi în realitate. În primii ani, el imită ceea ce vede. Dacă îți dorești ca fiul sau fiica ta să citească mult și-l încurajezi verbal să facă asta, dar tu, la rândul tău, nu citești deloc, este clar ce vei vedea la cel mic', spune psihoterapeutul Tedy Creștin.

Conștientizarea greșelilor părinților, primul pas în rezolvarea problemelor copilului

'Primul pas pentru schimbarea în bine este conștinetizarea acestor probleme', observă specialistul. Părintele care greșește în relația cu copilul său și-l influențează negativ 'ar trebui să afle aceste adevăruri de la cineva cu care a construit o relație de încredere și de comunicare sinceră. Ar putea fi partenerul de viață, o rudă, un prieten bun, un terapeut sau un consilier de familie. Altfel, este foarte ușor să intre în faza de negare. Există riscul de a cădea în descurajare sau chiar în disperare. Orice schimbare este grea, dar dacă primește explicații, consiliere, suport, pericolul poate fi evitat. De aceea, ar fi util ca familia să lucreze cu un specialist cu experiență. Acesta, ca și un antrenor personal, știe cum și când să depășească limitele, cum să încurajeze sau ce obiective și rezultate concrete să fixeze.

Agresivitatea se învăță în familie

Greșelile părinților se reflectă în comportamentul copiilor. Expunerea la violență în familie îi face pe micuți agresivi, chiar dacă ei nu sunt neapărat victime, ci doar martori. Chiar dacă în cele mai multe case nu este vorba de agresivitate fizică, totuși, certurile frecvente sau conflictele dintre apropiați îi pot marca. Atâta timp cât adulții din jurul lor nu sunt în stare să-și stăpânească emoțiile negative, mânia și frustrarea, nici copiii nu o vor face. Iar aceștia se vor manifesta poate mai evident pentru că încă nu au puterea de a se autocenzura în societate, cum o facem cei mai mulți dintre noi.

Copiii imită greșelile părinților și în gestionarea conflictelor

Chiar dacă mai ajungi să te cerți cu soțul în fața copilului, ar trebui să te și împaci tot de față cu micuțul. Astfel, el va învăța să-și ceară iertare, să rezolve un conflict cu ajutorul dialogului și al compromisului. Nu trebuie să-i arătați o lume ireal de bună, ascunzând divergențele sub preș, ci să-i dovediți că se poate trece peste supărări și să-i arătați cum poți face asta. Ați mai putea să-l preveniți atunci când vedeți că atmosfera se încinge prin a spune ceva de genul: 'aceasta este o problemă a adulților. Noi ne iubim, dar nu suntem de acord în această privință, iar faptul că noi ne supărăm nu are legătură cu tine'.

Citește și: Cele mai frecvente motive pentru care se ceartă cuplurile și cum să le faci față

Greșelile părinților se pot îndrepta

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395

'Transformarea în bine a părintelui are efect imediat asupra copilului. În plus, adultul îl poate conduce în drumul schimbării. Îi poate vorbi din propria experiență și din propriile provocări. Dacă tatăl se comportă în mod inadecvat și-l influențează negativ pe micuț, ar trebui mai întâi să reconstruiești încrederea, comunicarea sinceră și respectul reciproc dintre voi. Doar atunci l-ai putea influența pe soțul tău să conștientizeze problemele pe care le are. Este util să cooptezi în acest proces rude sau prieteni comuni pe care partenerul îi respectă și în care are încredere. Ați putea apela și la terapia de cuplu, care oferă un cadru sigur și neutru, o metodologie de lucru și evaluarea unor progrese. Până la urmă, problemele oricărui membru al familiei produc disfuncționalități în bunul mers al întregii familii. Corectarea lor îmbunătățește viața tuturor,' spune psihoterapeutul Tedy Creștin.

Citește și:

Sursa foto: 123rf.com