Greșeli de sănătate pe care le faci și pe care le transmiți copiilor tăi!

Greșeli de sănătate pe care le faci și pe care le transmiți copiilor tăi!

Nu mai este niciun secret că micile greșeli de sănătate pe care le fac părinții pot avea consecințe mai grave asupra copiilor. De aceea, este bine să te ferești de ele cu mult timp înainte de a te hotărâ să rămâi însărcinată. O viață cât mai sănătoasă și responsabilă te va ajuta să transmiți copiilor tăi gene sănătoase!

Pofta pentru dulciuri

Studiile au demonstrat în mai multe rânduri că poftele și preferințele noastre culinare pot fi moștenite de copii, iar printre ele pofta pentru dulciuri este una dintre cele mai periculoase. Nevoia de zahăr pe care tu ți-o potolești cu multe prăjituri, sucuri acidulate, produse de patiserie și gogoși riști să o transmiți copiilor tăi, putând provoca de la vârste mici obezitate, diabet sau probleme renale.

Prea multă cafeină

Tinerele mame care beau prea multă cafea, ceai sau sucuri care conțin cafeină își pot pune în pericol bebelușii. Nivelul ridicat de cafeină poate provoca avort spontan, naștere prematură, dar și anumite dezechilibre care pot afecta sistemul nervos al copiilor chiar din primii ani de viață.

Nivelul ridicat de colesterol

Toată lumea are impresia că nivelul ridicat de colesterol din sânge are legătură cu ceea ce mâncăm. Ceea ce este adevărat, dar nu suficient. Oamenii de știință au descoperit că procentul ridicat de colesterol este moștenit de la părinți. Iar studiile au arătat că o persoană din 500 are o mutație genetică din cauza căreia nivelul de colesterol din sânge este foarte ridicat, chiar dacă mănâncă numai legume și fructe. Deci, dacă nu ai grijă de dieta ta și ai un nivel ridicat de colesterol, acesta va trece și la copiii tăi, fără ca ei să fie de vină.

Cancerul de sân sau cancerul de ovare

Din nefericire, numeroase studii genetice au demonstrat că aceste tipuri de cancere se pot moșteni ușor pe cale maternă. Mama, surorile ei și apoi fiicele ei pot avea cancer de sân de la bunica. Dacă o femeie descoperă că are un astfel de cancer, ea trebuie să ia măsuri profilactice cu privire la fiicele sale, în aceeași măsură în care ia măsuri pentru propria sănătate. Există deja cazuri de femei, de obicei trecute de 40 de ani, care au preferat să își îndepărteze ovarele, deoarece bunicile și mamele lor au murit de cancer la sân, iar riscul de a face și ele boala era foarte ridicat.