Grătar de pui pe aragaz

Grătar de pui pe aragaz

Să știi că poți obține un grătar de pui impecabil chiar dacă îl pregătești…pe aragaz. Cum? Uite pas cu pas ce trebuie să faci!

Ingrediente

  • 4 felii piept de pui
  • o linguriță curry
  • 2 lingurițe ulei
  • un pic de șofran
  • o crenguță rozmarin
  • sare
  • piper
  1. În primul rând, se spală piepții de pui cu jet de apă rece, după care se usucă pe șervete absorbante de bucătărie.
  2. Într-un vas de sticlă, uleiul se amestecă bine cu sarea, piperul, curry și șofranul.
  3. Cu acest amestec se unge carnea și, la nevoie, se mai adaugă un pic de ulei.
  4. Tigaia-grătar se pune pe aragaz și se lasă să se încingă foarte bine. Se pune carnea și se lasă să se rumenească 2 minute pe o parte. Se întoarce e cealaltă parte și se lasă tot 2 minute. Se întoarce iarăși și se lasă până se face bine pe partea dinspre grătar și se întoarce pe cealaltă parte. Nu se fac mai multe întoarceri.
  5. Când este gata, se presară cu rozmarin și se aduce la masă.

Sursa foto:Shutterstock