Glaucomul – o afecţiune ce nu trebuie trecută cu vederea

Glaucomul – o afecţiune ce nu trebuie trecută cu vederea

Durerea de cap e banală. Cu o pastilă trece. Oricui i se întâmplă să ameţească sau să aibă tulburări de vedere. Pentru atâta lucru să mergi la medic? Dacă gândeşti aşa, e rău. Căci astfel de semne pot anunţa o boală foarte gravă. Azi o pierdere uşoară de echilibru, mâine simţi cum îţi joacă puţin privirea şi ajungi, la o anumită vârstă, să dai piept cu una dintre cele mai perfide boli ale ochiului, când deja e mult prea târziu. Şi asta pentru că glaucomul vine pe furiş, se dezvoltă în timp, afectând nervul optic, până reuşeşte să-i ia omului, pentru totdeauna, o avuţie de preţ: vederea.

O boală care nu doare

Pe vremuri, în popor, i se spunea apa neagră'. Netratat, ochiul căpăta atunci o tentă argintie, ştearsă, orbirea presupunându-se a fi fost cauzată de cataractă. În zilele noastre însă, ochiul bolnav arată normal, nu dă semne de afecţiune şi singura metodă de a preveni declanşarea consecinţelor nefaste ale glaucomului este vizita periodică la oftalmolog. După vârsta de 40 de ani, consultul medical este obligatoriu şi trebuie să fie cât se poate de amănunţit. Cei care ştiu că există în familia lor antecedente de glaucom trebuie să se supună examinărilor periodice încă de la 20-25 de ani. Riscă să fie expuse acestei afecţiuni nemiloase şi persoanele care urmează tratamente cu steroizi, care suferă de diabet, de miopie severă sau de hipertensiune arterială. Şi presiunea intraoculară (PIO) mărită se numără printre principalii factori de risc. Pierderea vederii evoluează foarte lent.

Ce e de făcut?

Foarte important de ştiut este că un examen oftalmologic banal nu este suficient pentru depistarea glaucomului. Este necesară o consultaţie detaliată, care să includă atât măsurarea PIO, a acuităţii vizuale, cât şi examinarea nervului optic, a fundului de ochi şi a câmpului vizual periferic. Pentru aceasta, medicul va efectua mai întâi anamneza, apoi examenul fizic, constând în căutarea unor leziuni ale nervului optic, prin oftalmoscopie. Urmează gonioscopia, un examen pentru care se utilizează lentile speciale cu ajutorul cărora se verifică umoarea apoasă a ochiului. Prin tonometrie se măsoară PIO, ale căror limite normale sunt cuprinse între 10 şi 10 si 21 mmHg. Cu ajutorul biomicroscopului se poate studia în detaliu interiorul globului ocular. Perimetria sau examinarea câmpului vizual ajută la determinarea capacităţii persoanei de a vedea obiectele în detaliu. Este o investigaţie scumpă, care necesită mult timp. Dacă este diagnosticat la timp şi urmează un tratament adecvat, bolnavul îşi poate continua viaţa normal, fără a mai risca să orbească. Există acum mai multe variante de tratament, constând în medicamente, picături, intervenţii cu laser sau chirurgicale. Oricare dintre ele trebuie efectuate sub atenta supraveghere a medicului. O schimbare a stilului de viaţă contribuie şi ea la ameliorarea bolii printr-o dietă bogată în vitamine, lichide, sare.

Sursa foto: Flickr.com